REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Decizie definitivă: PSD e obligat să publice sursele de finanțare ale mitingului „împotriva abuzurilor“ din Piața Victoriei

Decizie definitivă: PSD e obligat să publice sursele de finanțare ale mitingului „împotriva abuzurilor“ din Piața Victoriei

Replica API 13 noiembrie 2019 | 03:45 515

Curtea de Apel București a decis că Partidul Social Democrat (PSD) trebuie să facă publice sursele de finanțare și prestatorii de servicii de la mitingul "împotriva abuzurilor" din Piață Victoriei, organizat de formațiunea politică pe 9 iunie 2018. Decizia este definitivă.

Din punct de vedere tehnic, instanța a menținut o decizie similară dată de instanța inferioară, Tribunalul București, și a respins recursul făcut de formațiunea politică.

"Respinge recursul că nefondat. Definitivă," este minuta Curții de Apel București.

Partidul Social Democrat trebuie să facă aceste infomatii publice la solicitarea jurnalistului Ovidiu Vanghele, fondator al Centrului pentru Investigații Media (CIM). Acesta a solicitat datele în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații publice.

Ovidiu Vanghele a vrut să afle sursele de finanțare și prestatorii de servicii privind mai multe acțiuni organizatorice, cum ar fi transportul participanților din localitățile de domiciliu către București, asigurarea de apă și mâncare pentru aceștia, amenajarea locului de desfășurare a evenimentului (instalare scenă, instalare ecrane, difuzare muzică, difuzare Finală Roland Garros 2018 etc.).

La acest miting s-a estimat că ar fi participat 130.000 de oameni.

După ce PSD a refuzat să-i pună informațiile la dispoziție, Ovidiu Vanghele a deschis un proces în contencios-administrativ. Jurnalistul a fost reprezentat în instanță de Elenina Nicuț, avocata care a învins și Curtea Constituțională.

Informațiile legate de organizarea mega-mitingului PSD "împotriva abuzurilor" din Piață Victoriei, pe 9 iunie 2018, sunt de interes public, deoarece privesc activitatea partidului politic, motiva Tribunalul București.

Magistrații au respins apărările făcute de avocații PSD, care au susținut că nu pot oferi aceste date invocând prevederi din Legea contabilității nr. 82/1991, Legea 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, dar și controalele specifice realizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) sau ANAF.

"În realitate, Legea nr. 544/2001 este complementară și, mai important, presupune o formă de descentralizare, în sensul că orice cetățean are dreptul de a solicita informații punctuale, fiind fără relevanță reglementarea în paralel a altor forme de transmitere de informații către alte autorități de control", motivează Tribunalul București.

Instanța a mai arătat că informațiile de interes public reprezintă un drept al cetățeanului ce nu poate fi negat ori subminat prin invocarea faptului că există deja instituite alte mijloace de control.

ziare.com

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o sa spuna cum a spus UDREA BASESCU IOHANIS
0
0
Numai PSD trebuie sa justifice banii de la mitinguri? Celelealte partide si ONG sint protejate?
1
5
Stiau ca li se va cere asta. Inca de atunci se vorbea de asta. Asa ca nu vom vedea mare lucru.
2
2
Bravoo... !! Felicit Curte de Apel Bucuresti! O decizie CORECTA, da !
13
2
Rovana a vandut Amg ul progeniturii si a platit mitingul?Sau din aia 800 de mii imprumutati?Dar ce banca i a dat credit?si cu ce garantie?Si aia tre sa se duca pe langa Dragnea un pic
10
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218