REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

DECLARAȚIE în fața POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI: 'Mă duc la ea la muncă și o OMOR cu un CUȚIT!'

DECLARAȚIE în fața POLIȚIȘTILOR CONSTĂNȚENI: 'Mă duc la ea la muncă și o OMOR cu un CUȚIT!'

Replica API 23 august 2019 | 00:00 252

Un bărbat din Constanța a fost trimis în judecată pe 4.06.2019 pentru amenințare, după ce i-a spus soției sale că îi va tăia gâtul. Femeia a sunat la 112, iar când la fața locului au venit polițiștii Secției 3, acesta a confirmat că așa va face. Instanța de fond l-a condamnat, pe 11 iulie, la pedeapsa de 6 luni închisoare, dar magistrații au decis amânarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Decizia nu a fost definitivă și a fost înregistrat apelul, care se va judeca pe 10.12.2019. Analizând materialul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța a reținut, potrivit rolii.ro, că, la data de 9.04.2019, în jurul orei 16.40, inculpatul A.A., aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a deplasat la o adresă din municipiul Constanța, iar aici, la poarta imobilului, a amenințat-o cu moartea pe soția sa, care se afla la domiciliul fratelui ei. Susținerile persoanei vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor, au spus anchetatorii, care au confirmat că inculpatul, aflat în stare de ebrietate, s-a prezentat la adresa menționată și a proferat la adresa persoanei vătămate cuvinte jignitoare, spunându-i, totodată, că o va omorî cu prima ocazie, urmând să o caute la locul de muncă pentru a-i tăia gâtul. Martorii au relatat că între persoana vătămată și inculpat există o relație tensionată, femeia resimțind o permanentă stare de temere, provocată de atitudinea violentă a soțului. Persoana vătămată a apelat 112, iar la fața locului s-au prezentat organele de poliție, care, împreună cu persoana vătămată, au pornit spre adresa unde locuiește inculpatul, acolo unde l-au identificat. Acesta se afla în stare de ebrietate și nu a consimțit să poarte un dialog cu organele de ordine publică, însă, în prezența acestora, a susținut că va merge la locul de muncă al soției sale și o va ucide cu un cuțit. Oamenii legii au fost audiați în calitate de martori la 17.04.2019, potrivit rolii.ro. În ceea ce-l privește pe inculpat, acesta a recunoscut comiterea faptei în fața instanței de judecată, după ce la urmărirea penală negase acuzația. Astfel, instanța a constatat, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. Acum urmează a se judeca apelul.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Fapte nu vorbe!
0
0
Pai daca nu gatul magistratului este in pericol sa fie tatai ci e vorba de o femeie oarecare,nu de o ruda a unui magistrat, nu e o problema ca individul periculos sa fie liber. Daca isi mai pune si tricou ca hastag resist,individul chiar are sanse sa fie apreciat de societatea ,,cool''.
8
1
Sunt foarte suparat ca cei de la locala stau in tomis3 si nu mai pot sa iau spaguta de la cei care vand tigari.
3
4
Iar un dement care se crede proprietarul femeii ?
7
3

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218