REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Decret stare de urgenţă - Afaceri externe: MAE va asigura, prin misiunile sale diplomatice, reprezentarea României la reuniuni

Decret stare de urgenţă - Afaceri externe: MAE va asigura, prin misiunile sale diplomatice, reprezentarea României la reuniuni

Replica API 17 martie 2020 | 00:00 891

Ministerul Afacerilor Externe va menţine funcţiile şi atribuţiile sale şi va asigura, prin misiunile diplomatice ale României, reprezentarea ţării noastre în cadrul tuturor reuniunilor care vor fi organizate pe durata menţinerii stării de urgenţă în ţară, în special la nivelul Uniunii Europene, Consiliului Europei, NATO, ONU, indiferent de domeniul vizat de reuniune.

Potrivit decretului privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe perioada amintită MAE va notifica Secretarului General al ONU şi Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgenţă care au ca efect limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în conformitate cu obligaţiile internaţionale ce revin României şi va asigura comunicarea exclusivă cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare acreditate în România, precum şi cu reprezentanţele/birourile organizaţiilor internaţionale din România, sens în care autorităţile competente vor furniza toate informaţiile necesare, scrie Agerpres.

O altă măsură prevede că MAE va asigura respectarea normelor dreptului internaţional relevante în contextul aplicării dispoziţiilor prezentului decret în situaţia în care membrii misiunilor diplomatice/oficiilor consulare/ reprezentanţelor/ birourilor organizaţiilor internaţionale vor fi testaţi pozitiv cu COVID-19 şi va menţine comunicarea cu misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate pentru transmiterea oricăror instrucţiuni şi informări necesare în contextul aplicării prezentului decret, sens în care autorităţile competente vor furniza MAE informaţiile necesare.

Totodată, MAE va dispune măsurile necesare în condiţiile în care membrii misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României vor intra în auto-izolare sau carantină conform legii din statele de reşedinţă în cazul testării pozitive cu COVID-19 a unuia sau a unor membri ai misiunilor diplomatice/oficiilor consulare ale României (inclusiv membrii de familie), inclusiv din perspectiva asigurării continuităţii drepturilor acestora (salariale sau de orice altă natură).

Preşedintele Klaus Iohannis a instituit de luni starea de urgenţă pe teritoriul României pentru 30 de zile

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367