REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Decret - stare de urgenţă: Consultaţiile în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriu pot fi acordate şi la distanţă

Decret - stare de urgenţă: Consultaţiile în asistenţa medicală primară şi în ambulatoriu pot fi acordate şi la distanţă

Replica API 15 aprilie 2020 | 00:00 902

Consultaţiile medicale în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate clinic, inclusiv pentru unele servicii "conexe" necesare actului medical, realizate pe durata stării de urgenţă, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare, prevede decretul prezidenţial privind prelungirea stării de urgenţă emis marţi de preşedintele Klaus Iohannis, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, în structurile Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătăţii şi unităţilor subordonate, în unităţile sanitare şi în serviciile de asistenţă socială, pentru suplimentarea personalului implicat direct în activităţi destinate prevenirii şi combaterii pandemiei COVID-19 se pot angaja fără concurs, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmacişti, personal de laborator şi alte categorii de personal contractual sau funcţionari publici.

Totodată, actele normative cu valabilitate până la data de 14 aprilie 2020, care privesc acordarea serviciilor medicale, inclusiv îngrijirilor la domiciliu, a medicamentelor, dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, precum şi a celor privind programele naţionale de sănătate - preventive şi curative îşi prelungesc aplicabilitatea pe durata stării de urgenţă.

Decretul mai prevede că pe durata stării de urgenţă, pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pot fi suspendate/demise din funcţii persoanele cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Sănătăţii sau din unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii, precum şi din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniul asistenţei şi protecţiei sociale, indiferent de statutul lor.

"Pe durata stării de urgenţă se pot introduce reglementări specifice acestei perioade privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, respectiv pentru certificatele de concediu medical de care beneficiază persoanele asigurate în această perioadă, pentru a evita, pe cât posibil, deplasarea persoanelor şi contactul direct între persoane, în vederea prevenirii răspândirii infecţiei cu COVID-19", prevede decretul.

De asemenea, pe durata stării de urgenţă, managementul unităţilor sanitare publice civile poate fi asigurat de către personal detaşat din cadrul instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării şi securităţii naţionale.

Acelaşi decret prevede că pe durata stării de urgenţă, prin ordin al ministrului Sănătăţii, se stabilesc programele naţionale de sănătate, acţiunile prioritare şi serviciile medicale destinate prevenirii şi combaterii COVID-19, precum şi activităţile prevăzute în programele naţionale care se suspendă sau, după caz, se limitează doar la cele vitale pentru asigurarea stării de sănătate a populaţiei afectate de alte patologii decât COVID-19.

O altă prevedere se referă la autorizarea prescripţiilor de tratamente "off-label" în cazul pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, după ce aceste tratamente sunt avizate de către Comisia de politică a medicamentului din cadrul unităţii sanitare respective.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218