REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Delicoti: Cei mai puternici primari ai PSD-ului sunt "morţi" pentru 2016

Delicoti: Cei mai puternici primari ai PSD-ului sunt "morţi" pentru 2016

Replica API 5 iulie 2013 | 00:00 104

Primarul eliberat din funcţie le prevesteşte colegilor "numai de bine"

Primarul eliberat din funcţie le prevesteşte colegilor "numai de bine"

Joi, 4 iulie, a expirat termenul legal prin care prefectul Eugen Bola ar fi trebuit să-i răspundă lui Vasile Delicoti la solicitarea privind revocarea actului de eliberare din funcţia de primar al comunei Poarta Albă. Cu toate astea, Delicoti, care a fost eliberat din funcţie în baza raportului Agenţiei Naţionale de Integritate privind incompatibilitatea, nu şi-a pierdut speranţa.

"O să mai aşteptăm, poate vine, totuşi, răspunsul de la prefect. Poate l-a dat ieri (n.red. - miercuri), l-a trimis prin poştă şi trebuie să ajungă. Dacă nu, introducem acţiunea. Am şase luni la dispoziţie. Este acţiunea deja făcută de către avocat", a declarat Vasile Delicoti. Şi, dacă nu-l revocă... "Nu-l revocă pentru că are comandă politică. Probabil că nu are argumente de dat şi asta ar fi fost în defavoarea lui. Eu sunt o victimă colaterală. Uitaţi lista ANI! Este treaba PSD-ului. Cei mai puternici primari ai PSD-ului sunt "morţi" pentru 2016. Inclusiv preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu", a continuat Delicoti. El are şi o explicaţie pentru gestul prefectului. "Pentru a i se prelungi, cred eu, mandatul, a avut o treabă de făcut, o datorie faţă de partid. A făcut-o, i s-a prelungit mandatul până-n noiembrie şi asta este. Dacă este apolitic de ce ascultă de PNL?! Este postul PNL-ului. De parcă nu ştim cum este cu apoliticul ăsta", a mai specificat Delicoti. Tot el spune că, dacă Bogdan Huţucă, predecesorul lui Bola, ar fi rămas pe funcţie, lucrurile acestea nu s-ar fi întâmplat. "Bogdan Huţucă nu a făcut faţă presiunilor, de nici un fel, nu numai în cazul meu sau al primarilor. Ar fi fost mult mai potrivit pentru această funcţie. Nu există termen de comparaţie", a conchis, pentru "Replica", Vasile Delicoti.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102