REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Delicoti: „Funcționarii publici nu sunt masă de manevră pentru Guvern, de aceea sunt plătiți prost”

Delicoti: „Funcționarii publici nu sunt masă de manevră pentru Guvern, de aceea sunt plătiți prost”

Replica API 4 septembrie 2015 | 00:00 80

Dezvăluire

Dezvăluire

Vasile Delicoti

Restructurarea și modernizarea administrației locale pe criterii de analiză corectă pentru realizarea unor servicii publice complete, diverse, de bună calitate, accesibile tuturor cetățenilor este o poveste mai veche pentru angajații în cauză. Nenumărate semnale au fost trase de-a lungul timpului de mai mulți primari, care nu au fost luați în seamă niciodată.

Recent, Guvernul a permis administrațiilor locale să majoreze salariile funcționarilor publici cu 12%, numai dacă și cu parcă și cu o sumedenie de condiții, pentru ca majorarea să nu fie pentru toți. Și aceea de doar 50 de lei pentru mulți angajați cu studii superioare și ale căror venituri nu sar de 1.000 de lei lunar! Situația este una generală, în toate primăriile găsim salariați plătiți prost, inclusiv la Poarta Albă, după cum ne confirmă primarul Vasile Delicoti.

„Consiliul local a aprobat conform Ordonanței creșterea de 12% și cam atât, situația este generală. Marea majoritate au ajuns la salariul minim, pentru că creșterile au fost numai pentru salariul minim, nu și pentru ceilalți și cam toată lumea se învârte în jurul salariului minim, sunt foarte puțini cei peste. Salariile sunt mici, netul e undeva până în 1.000 de lei, chiar dacă brutul e de 1.300, 1.400, dar taxele duc la 1.000 de lei.

Unde sunt femei și lucrează și soțul mai e cum mai e, dar ce facem cu capii de familie? Bărbat, tânăr, care ia 1.000 de lei și este cap de familie... (...) 38 sau 39 sunt angajați la noi, cu poliție locală cu tot. Întotdeauna au fost salarii mici în sistemul public și așa va rămâne tot timpul! Eu nu văd să se schimbe, chiar dacă vor crește, vor fi mici tot timpul în administrația publică. Nu se va ridica venitul bugetarilor din administrație. Profesori, doctori, polițiști în special, MAI întotdeauna este peste, chiar și dublu”, ne-a spus primarul, care susține că există un singur factor pentru această stare de fapt: cel politic.

„Este și o chestie de politică, pentru că nu sunt masă de manevră în ceea ce privește votul. E principalul motiv, pentru că angajații din primării țin cu primarul. Primarul poate fi din PNL, UDMR, PSD și atunci nu sunt masă mare de manevră pentru Guvern! Nu se spune și nu s-a spus, dar acesta este adevărul. Pe ei nu poți să-i încolonezi să voteze cu unul sau cu altul.

Ei au o opțiune locală și nu merg după Guvern, merg după primar și atunci nu sunt masă de manevră la nivel național și nu sunt luați în seamă. Profesorii, da. Polițiștii, da. Doctorii, la fel, se încearcă acum să fie cooptați și ei. Pe când cei din primării nu sunt o masă de manevră mare. Poți influența 10-15%, dar nu mai mult. Dacă vă uitați în istoria din 1990 încoace, ei au fost pe ultimul loc tot timpul, pentru că nu reprezintă interes pentru factorul politic”, a concluzionat Delicoti, pentru Replica.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367