DELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au fost abordate mai multe subiecte. După ce primarul a vorbit despre proiecte și despre referendumul ce ar putea fi organizat în vara anului 2022 (fiind vorba de transformarea comunei în oraș), a explicat care este poziția sa vizavi de alianța PNL cu PSD, precizând că și-ar dori să nu se ajungă aici. Un subiect atins a fost și cel legat de pandemie, de vaccinare și de tot ce înseamnă această campanie bazată pe terorii ale conspirației.
Retrospectiva mandatului 2021
”Anul 2021 a fost un an bun pentru comuna Poarta Albă. Este anul în care am finalizat trei lucrări importante, două de apă și canalizare și reabilitarea Colegiului Agricol. Mai avem 500-600 de metri de trotuare de realizat și finalizăm și acest proiect, plus parcările din dreptul stațiilor de transport în comun. Chiar astăzi (n.r. luni, 22 noiembrie) am avut ședința cu constructorul care are de un an și jumătate proiectul de asfaltare a tuturor străzilor din localitate. Din cauza pandemiei, a blocajelor, a lipsei de forță de muncă, lucrările au fost întârziate, dar începând de astăzi deja se face organizarea de șantier și demarăm lucrările de asfaltare în localitate. Asfaltul se va pune din primăvară, când se va putea asfalta. Până atunci vom lucra, fără probleme, la terasament pentru a avea cât mai mult front pregătit pentru primăvară”, a spus Delicoti.
Alte noi proiecte
”Avem și alte proiecte, noi. În cartierul Via avem un proiect foarte important, reabilitarea și extinderea Căminului Cultural din Cartier care este deja finanțat. A fost emis ordinul de ministru, de finanțare și acum este la compartimentul de achiziții al CNI, pentru a se ridica pe SICAP și să se treacă la licitație pentru execuție. Sperăm ca în primăvară să avem deja contractul semnat cu un constructor serios. Vrem ca lucrările să se desfășoare într-un termen cât mai scurt iar lucrările să fie de calitate. Licitația se face de către CNI dar beneficiarul suntem noi, cetățenii din Poarta Albă”, a adăugat primarul.
Iluminat festiv și pachete pentru copiii și vârstnicii din localitate
”Ca în fiecare an, vom avea iluminatul festiv, dar nu vom exagera pentru că sunt alte priorități, avem de închis aceste lucrări care trebuiesc achitate. Sunt trei proiecte care au ajuns la final, iar acum mai avem ultima factură de plată. Procedurile sunt stricte și clare, întâi plătești și apoi rambursezi. Nu vom face risipă de bani, dar vom încerca să ne îndeplinim obligațiile față de autoritatea contractoare, AFIR. Copiii și bătrânii, și în acest an, ca în fiecare an, vor primi pachete. Este un gest față de cetăţenii din localitate pe care îl consider necesar. Este un mic favor pe care îl întorci, pentru că și ei contribuie la bugetul local. Acesta este singurul lucru care poate fi făcut în baza legii. Consiliul Local a fost tot timpul de acord, iar lucrurile funcționează. Ne dorim să dezvoltăm localitatea și, într-un viitor apropiat, dacă se menține aceeași linie de finanțare pe viitor pentru societățile din mediul urban, cu prioritate și sume mai mari, cetățenii să înțeleagă că nu vor avea taxe mai mari și să trecem la etapa următoare și să facem un referendum pentru a trece la statutul de oraș. Astfel, Primăria ar putea accesa fonduri mult mai mari și cetățenii care își doresc să înființeze firme, sau cei care deja au firme să poată accesa fonduri europene mult mai consistente”, a spus Vasile Delicoti, primarul din Poarta Albă.
Referendum, cel mai probabil, în 2022
”După vara anului 2022 ar putea avea loc. Va trebui să treacă această pandemie, astfel încât să interacționăm cu oamenii. Este nevoie de o dezbatere, de o discuție de la om, la om. Nimeni nu este pregătit pentru aceste schimbări rapide a felului în care se manifestă virusul. Sistemul de sănătate a fost depășit și avem o mare problemă cu tot ce înseamnă sistem de sănătate. Avem spitale de 50 de ani care nu mai sunt proprii pentru astfel de activitate. Chiar de curând am auzit de un caz, o persoană a fost internată cu covid, s-a vindecat și mai apoi a murit acasă din cauza unei bacterii spitalicești. Situația e generală. Spitalele sunt foarte vechi și oricât ai încerca să igienizezi, bacteriile nu dispar. Orice pacient e predispus să ajungă cu astfel de bacterii acasă și să se ajungă la tragedii”, potrivit lui Delicoti.
”Teoria conspirației a funcționat tot timpul”
”În România, teoria conspirației a funcționat tot timpul. Este foarte ușor, din păcate, să faci acest lucru. Este și o greșeală din partea autorităților pentru că s-a pus o presiune pe vaccinare, iar românul reacționează invers. Are psihologia inversă. Cu cât îi spui mai mult să se vaccineze, cu atât se va vaccina mai puțin. Ar fi trebuit să fie explicat mult mai simplu. Ai două variante, vaccinul sau Terapie intensivă și, posibil, deces. Fiecare să aleagă ce e mai bine pentru dumnealui. Noi suntem destul de reticenți. Nu mai merge pe impunere sau pe ordin, în România. Trebuie o abordare mult mai relaxată. Trebuie să iasă specialiștii să explice că unii oameni au și alte boli cronice și să nu se mai vorbească cum că „omul acela nu a murit de covid dar este trecut la covid”. Covidul amplifică bolile cronice și atacă organismul în punctul slab. Dacă nu ar fi fost covidul, omul respectiv ar mai fi trăit 2-5 ani, în funcție de stadiul fiecăruia. Medicii nu se vaccinează. E o greșeală. Cei care nu se vaccinează nu spun de ce nu se vaccinează. Sunt mulți oameni care au recomandări de la medici să se vaccineze sau nu. Sunt foarte multe persoane care blamează vaccinarea dar ei sunt vaccinați și protejați. Această nișă este exploatată strict în scop electoral. Eu cred că ar trebui să fie scuturați și luați la întrebări. Indirect, sunt complici la moartea oamenilor”, este de părere primarul din Poarta Albă.
”Nu este de dorit o alianță cu PSD. Sper să se găsească o alternativă”
”PNL nu ar fi trebuit să ajungă în această situație. Neînțelegerile interne au dus la această situație. Alegerile interne nu s-au desfășurat în condiții normale și s-au ascuțit prea mult cuțitele. Candidaturile celor doi au fost luate prea pe persoană fizică. După alegeri nu s-a mai putut lega și închega partidul. A fost o gafă. S-au început discuțiile mult prea devreme, campania electorală internă foarte lungă a erodat PNL-ul. USR-ul a profitat și a ieșit de la guvernare pentru că așa a considerat că își poate menține electoratul aproape. Ei oricum s-au comportat ca opoziție și cât au fost la guvernare. PSD este un partid mare care ştie mereu să profite de conjunctura de pe scena politică. Nu este de dorit o alianță cu PSD. Sper să se găsească o alternativă. PSD impune foarte multe condiții și nu pentru cetățeni. PSD a favorizat primarii, a mărit salariile care erau foarte mici, dar noi ne ducem pe funcția de primar voluntar, fără obligații. Majoritatea au afaceri. Salariul este în regulă să fie cât mai decent, dar nu prioritar. Primarul este ales pentru că vrea să facă ceva pentru comunitate, în primul rând, nu pentru salariu. Programul de guvernare al PNL a adus plus valoare și asta vrea să facă în continuare și anume: investiții în infrastructură, mediu, în mediul de afaceri”, a declarat Vasile Delicoti.
Părerea primarului despre municipiul Constanța
”Este clar că lumea este nemulțumită pentru că s-au început foarte multe lucrări. Sunt investiții RAJA, cu termene, și de aceea au început peste tot. 2023 este aproape și aceste lucrări ar trebui să fie terminate. Acestea creează un disconfort foarte mare cetățenilor. Eu am trecut prin așa ceva. Singurul lucru imputabil autorităților este ritmul lucrărilor. Societatea care execută o lucrare în România, firmele care lucrează nu sunt atât de bine organizate și dotate. Treci pe acolo și vezi un utilaj care stă degeaba de 3 zile în mijlocul drumului. Eu nu aș fi făcut așa ceva (regulamentul de acces în zona Peninsulară – n.r.). Aș fi gândit cu totul și cu totul altfel. Mă gândesc că au argumente foarte bune. Și în străinătate sunt zone pietonale, dar pentru anumite persoane, pentru aprovizionare sunt acei stâlpișori care intră în pământ și ies după aceea. Trebuie să renovezi, să construiești, să dezvolți acea zona, chiar dacă este veche. Aș fi gândit altfel un astfel de regulament. În momentul în care un primar face ceva își asumă. Fiecare își face strategia proprie. Ce se întâmplă în Constanța trebuie foarte bine explicat. Sunt lucruri foarte bune care vor avea efecte în timp. Comunicarea este foarte importantă. Sfatul meu pentru Primăria Constanța este să comunice, și nu prin comunicate, pe stradă. Din discuția directă cu oamenii îți iei lucrurile cele mai bune. Un om care nu are o funcție îți poate da niște direcții foarte bune. Comunicarea cu omul contează, știți cum este în România, mesagerii trunchiază adevărul iar șeful este mințit”, a mai spus Delicoti.
Mai multe detalii despre subiectele abordate în cadrul interviului puteți urmări în materialul video de mai jos.
Liliana IONIȚĂ

Viceprimarul Constanţei, Ionuţ Rusu, a fost în studioul Replica, marţi, 9 august, pentru a discuta despre despre...3569
Viceprimarul Florin Cocargeanu (USR) a fost prezent în studioul Replica de Constanța, vineri, 22 iulie, unde a vorbit...2957
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3607
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5393


ConstanțaUmiditate: 52%
Vânt: 7.03 m/s
Presiune: 1008 milibari

Perechea română Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs a obţinut medaliile de argint în proba de dublu mixt a Campionatelor...189
Românca Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a...237
Real Madrid, campioana en titre a Spaniei, a smuls victoria cu 2-1 pe terenul nou promovatei Almeria, duminică în...192
Ungurul Kristof Milak a câştigat duminică medalia de aur în proba de 100 m fluture la Campionatele Europene de...190


La data de 14 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...403
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 august, între localitățile Negru Vodă...516
Autoritatea Navală Română (ANR) a transmis în cursul zilei de luni, 15 august a.c., un comunicat de presă cu ocazia...364
În perioada 12-15 august a.c., polițiștii din Constanța, sprijiniți de polițiști rutieri ai Direcției Rutiere...642
Deputatul PSD Laurenţiu-Viorel Gîdei, fost primar al orașului Târgu Bujor din județul Galați, a declarat, într-o...328
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, îi felicită, de Ziua Marinei, pentru "profesionalism şi...166
Președintele României, Klaus Iohannis, a fost prezent și în acest an la manifestările de la Constanța, cu ocazia...434
Ziua Marinei va fi sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde va avea loc ceremonia oficială, dar şi...399
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3607
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2870
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5393
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4197
Actriţa Maia Morgenstern, cunoscută la nivel mondial ca fiind interpreta Fecioarei Maria în filmul "Patimile lui...181
Actriţa americană Denise Dowse, cunoscută pentru rolurile sale din serialele „Beverly Hills 90210” şi mai recent...205
Scriitorul Salman Rushdie, spitalizat în stare gravă după ce a fost înjunghiat în Statele Unite, ar trebui să...155
Arhiva Naţională Bulgară de Film (BNFA) şi-a extins prezenţa pe portalul online European Film Gateway cu încă 54...156
Numărul migranţilor care au traversat ilegal Canalul Mânecii spre Anglia de la începutul anului a depăşit 20.000,...149
Rusia va face ''tot ce este necesar'' pentru a le permite experţilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică...224
Oamenii legii din republica Moldovaau fost puși pe jar după ce o persoană necunoscută a anunțat că în sediul...223
Patruzeci şi două de ţări, inclusiv România, au cerut, într-o declaraţie comună, ca Rusia să îşi retragă...352
Beneficiul antidepresivelor ar putea fi pus sub semnul întrebării întrucât depresia nu este legată de un...166
Virusul poliomielitei a fost găsit în apele reziduale din New York, un alt semn că boala, care nu a mai fost...173
Șeful Directiei generale asistență medicală și socială din Primăria Chișinău, Boris Gîlca, a declarat pentru...153
Un număr de 3.740 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 122 mai multe faţă de...160