REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.4° ConstanÈ›a Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
5.4° ConstanÈ›a MarÈ›i, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Demisie neaşteptată a unui influent cardinal de la Vatican

Demisie neaşteptată a unui influent cardinal de la Vatican

Replica API 26 septembrie 2020 | 00:00 1102

Unul dintre cardinalii cei mai influenţi ai Vaticanului, italianul Angelo Becciu, a demisionat joi din funcţia sa în guvernul Sfântului Scaun, fără a oferi vreo explicaţie, notează AFP, citată de Agerpres.

"Sfântul Părinte a acceptat renunţarea la funcţia de prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor şi la drepturile legate de poziţia de cardinal prezentată de Eminenţa Sa cardinalul Giovanni Angelo Becciu", a anunţat joi seara Sfântul Scaun într-comunicat laconic.

După o carieră de nunţiu apostolic (ambasador), prelatul italian a ocupat timp de şapte ani funcţia de substitut la secţia Afacerilor Generale din cadrul Secretariatului de Stat, echivalentul unui ministru de interne, în contact permanent cu papa Benedict, iar apoi cu papa Francisc.

În vara lui 2018 a primit pălăria de cardinal de la papa Francisc şi după aceea a preluat conducerea administraţiei Sfântului Scaun însărcinată cu anchetarea şi decizia asupra beatificărilor şi canonizărilor.

Demisia sa la 72 de ani, prematură în practica Bisericii Romano-Catolice, are toate caracteristicile unei sancţiuni. Scurtul comunicat de presă al Vaticanului precizează că el rămâne cardinal, dar îşi pierde toate drepturile legate de această funcţie, în special posibilitatea de a alege un nou papă în timpul unui conclav sau de a fi consilier al actualului suveran pontif.

Numele cardinalului a fost amintit de mai multe ori în cadrul unei anchete explozive, lansată în urmă cu un an, asupra unor aranjamente financiare opace pentru a cumpăra o clădire în selectul cartier Chelsea din Londra.

Procedura de cumpărare a început în 2014 când monseniorul Becciu se afla încă la Secretariatul de Stat, administraţia centrală a Sfântului Scaun cu drept de decizie pentru investiţia respectivă. La începutul anului, el a apărat într-o serie de interviuri meritele acestei achiziţii imobiliare.

În cadrul acestei anchete, cinci angajaţi ai Secretariatului de Stat se află în special în vizorul justiţiei Vaticanului. Un om de afaceri italian a fost arestat în iunie anul trecut sub suspiciunea de extorcare împotriva Sfântului Scaun în cadrul achiziţiei clădirii londoneze, înainte de a fi pus în libertate provizorie.

Potrivit dezvăluirilor din numărul care va apărea duminică al revistei italiene L'Espresso, cardinalul ar fi dirijat în repetate rânduri sute de mii de euro ai episcopatului italian şi Sfântului Scaun către o cooperativă din Sardinia administrată de fratele său, ocupându-se de inserţia socială sub egida unei dioceze.

Ancheta, dezvăluită parţial vineri în cotidianul italian La Repubblica şi care ar fi putut precipita decizia bruscă de joi seară a cardinalului, afirmă că prelatul a mai favorizat în timpul carierei sale activităţile altor doi fraţi. Fonduri au fost reinvestite de familia sa în activităţi financiare, printre care fonduri offshore, potrivit sursei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920