REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Depozitele constituite în bănci au crescut, în noiembrie, cu 1,6%; cel mai mult au sporit economiile în lei

Depozitele constituite în bănci au crescut, în noiembrie, cu 1,6%; cel mai mult au sporit economiile în lei

Replica API 24 decembrie 2016 | 00:00 192

Depozitele populației și firmelor în bănci s-au majorat, în luna noiembrie 2016, cu 1,6% față de luna precedentă, până la nivelul de 263,15 miliarde de lei, reiese din datele publicate vineri de Banca Națională a României (BNR).

În perioada menționată, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au crescut cu 2,5%, depășind 100 de miliarde de lei. Ca ritm anual, la 30 noiembrie 2016, depozitele în lei ale persoanelor fizice au înregistrat o creștere de 12,1% (12,9% în termeni reali) față de 30 noiembrie 2015.

Totodată, depozitele în monedă națională ale persoanelor juridice (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare) au urcat cu 2,6%, până la 78,44 miliarde de lei, în ritm lunar, iar în ritm anual au avansat cu 16,2%.

Depozitele în valută ale rezidenților, populație și firme (societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare), exprimate în lei, au crescut cu 0,1%, până la nivelul de 84,6 miliarde de lei (exprimate în euro, depozitele în valută au scăzut cu 0,4%, până la 18,738 miliarde de euro). Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenților exprimate în lei au crescut cu 5% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenților s-au majorat cu 3,7%).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614