REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Deputaţii au amânat cu două săptămâni legea conversiei creditelor

Deputaţii au amânat cu două săptămâni legea conversiei creditelor

Replica API 27 aprilie 2016 | 00:00 307

Camera Deputaților a amânat dezbaterea Legii conversiei creditelor din franci elvețieni în lei sau euro, a anunțat deputatul PNL, Daniel Zamfir. În câteva zile deputatul se angajează ca împreună cu asociațiile de protecție a consumatorilor să depună amendamentul potrivit, care să convină și împrumutaților și băncilor.

Zamfir precizează că felul în care legea a ieșit de la Senat era mai dezavantajos decât oferta băncilor pentru clienții cu credite în franci elvețieni. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avut pe agenda din 26 aprilie o dezbatere privind o lege a conversiei creditelor în valută pentru persoane fizice. Avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre susţinătorii legii, susţine că varianta corectă a legii, vehiculată şi de preambulul Directivei 17/2014, este aceea a îngheţării cursului la nivelul celui din data încheierii contractului, eventual corectat cu o variaţie de maxim 20%.

Daniel Zamfir explică faptul că modul în care a ajuns proiectul de lege de la Senat la Cameră este mai rău decât ofertele făcute la ora actuală de băncile comerciale pentru conversia creditelor în franci elvețieni. “Actuala formă a legii se referă la conversia creditelor la cursul zilei, ceea ce nu ajută cu nimic clientul cu probleme, și chiar este o ofertă mai rea decât cea soluţia oferită de băncile comerciale care au început deja să facă o conversie a creditelor în franci elvețieni.

Ori asta nu rezolvă situația. De aceea pentru că am fost rugat, voi pregăti împreună cu domnul Piperea și cu reprezentanții ANPC un amendament care să permită conversia creditelor în condiții avantajoase și pentru debitor și pentru bancă“, a declarat Daniel Zamfir, potrivit economica.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614