REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.2° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
21.2° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Deputaţii au aprobat cererea către Curtea de Conturi pentru efectuarea unei anchete privind rectificările din 2016

Deputaţii au aprobat cererea către Curtea de Conturi pentru efectuarea unei anchete privind rectificările din 2016

Replica API 17 ianuarie 2017 | 04:54 358

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, hotărârea privind transmiterea către Curtea de Conturi a unei solicitări privind efectuarea unei anchete cu privire la rectificările bugetare din 2016 făcute de către Guvernul Cioloş, raportul urmând să fie depus până pe 15 februarie.

Iniţial, termenul pentru raport era 1 februarie, însă liderul deputaţilor PNL, Eugen Nicolăescu, a solicitat două săptămâni suplimentare, cererea fiind aprobată de plen, potrivit News.ro.

Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, o scrisoare a preşedintelui Liviu Dragnea, cu un număr de 15 întrebări, prin care se solicită Curţii de Conturi efectuarea “de urgenţă” a unei anchete cu privire la rectificarea bugetului de stat pe 2016 şi “mai ales asupra nivelurilor cheltuielilor şi veniturilor care au fost avute în vedere”, a declarat secretarul Camerei Marcel Ciolacu.

Aspectele care vor fi urmărite în cadrul controlului Curţii de Conturi sunt: “cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 31.12.2016; cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la momentul construcţiei bugetului pe anul 2016, cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 10 august - prima rectificare; cât au fost realizate veniturile totale ale bugetului general consolidat la 30 iunie primul semestru; cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului total consolidat la 23 noiembrie - cea de-a doua rectificare; cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului total consolidat la 30 septembrie, după trei trimestre, cât au fost estimate veniturile totale ale bugetului total consolidat în luna decembrie 2016, care a fost media veniturilor totale ale bugetului general consolidat pe primele 11 luni ale anului”.

În scrisoarea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, mai figurează următoarele întrebări adresate Curţii de Conturi: “cu cât au fost mai mici veniturile totale ale bugetului general consolidat în decembrie 2016 faţă de decembrie 2015; care sunt motivele pentru care nu au fost estimate corect veniturile totale ale bugetului general consolidat la prima şi la a doua rectificare; cât este venitul nerealizat la 31.12.2016 din sumele de la Uniunea Europeană - , exerciţiul financiar 2014 - 2029, comparativ cu sumele de la Uniunea Europeană 2014-2020 estimate la 23 noiembrie data celei de-a doua rectificări; care sunt sumele rămase necheltuite atât din bugetul propriu, cât şi din fonduri europene pe fiecare minister în parte (raportarea se va face la cheltuielile care ar fi trebuit să fie făcute conform rectificării din 23 noiembrie); care sunt investiţiile, programele care au fost bugetate, dar nu au fost realizate pe fiecare minister în parte; care sunt motivele nerealizării investiţiilor, programelor de către ministere (se va prezenta o situaţie pentru fiecare investiţie program în parte; care este suma care a rămas necheltuită la sfârşitul 2016 la capitolul cheltuieli de personal”.

Fostul premier Dacian Cioloș susține că nu există nicio gaură în bugetul pe 2016, această idee fiind, în opinia sa, "o fumigenă" a celor care caută scuze că nu pot realiza promisiunile pe care PSD și ALDE le-au făcut în campania electorală.

Citește mai mult pe RTV.NET.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ba tu ai vazut..Cal verde si machidon destept?..Ba asta e furt curat ..fara urme.Nu se mai poate mache..Dupa noi potopu nu se mai poate.Ponta le a lasat 5 miliarde in pusculita acestor mafioti ..EI au praduit tot.Scenariu perfect!!Bravo PNL.Ati dat lovitura.Chiar banii au fost dar....sau evaporat...Numai Ponta prostu satului de naiv ce a fost nu a ...Estimat "corect" si a lasat pe mana mafiei pnl pdl toata agoniseala NOASTRA ba machidon prost
0
0
Am 10 ha. de teren arabil care in 2016 a fost insamantat cu grau.Dupa ploile din primavara am estimat ca o sa scot 5000 kg. la ha, dar am scos 4000 kg la ha.Ce ma fac , cu gaura de 1000 kg. Familia vrea ancheta si va roaga sa trimiteti aceasta comisie si la mine.Promisesera unui asistat social ajutor pentru tigari,cafea si alcool.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367