REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.4° ConstanÈ›a Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.4° ConstanÈ›a MarÈ›i, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Deputații Mohaci și Popa care plecaseră din PSD ca să se înscrie în Pro România au revenit la PSD

Deputații Mohaci și Popa care plecaseră din PSD ca să se înscrie în Pro România au revenit la PSD

Replica API 18 decembrie 2018 | 00:15 507

Deputații Mihai Mohaci și Mihai Valentin Popa, care anunțaseră la începutul lunii decembrie că demisionează din PSD pentru a se înscrie în Pro România, au revenit în PSD, a anunțat liderul deputaților social-democrați, Daniel Suciu, luni, în plenul reunit al Parlamentului.

"Vreau să vă anunț că începând de astăzi (luni - n.r.), 17 decembrie, colegii Mihai Mohaci și Mihai Popa au făcut cerere de reînscriere în PSD", a anunțat Daniel Suciu, în debutul ședinței de luni a plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului, precizând că cei doi vor activa în cadrul grupului parlamentar al PSD.

La rândul său, vicepreședintele Senatului Claudiu Manda, care prezidează ședința plenului reunit, a afirmat: "Le spunem bine au revenit colegilor noștri".

Deputaţii Ion Mociolcă, Ion Spânu, Mihai Valentin Popa şi Mihai Mohaci au anunțat, pe 3 decembrie, că demisionează din PSD pentru a se înscrie în partidul Pro România, fondat de fostul premier Victor Ponta.

stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sa ma cac pe tine ! esti facut de o mama si multi tati , avortul era interzis si ma - ta a fatat un bou negru, de fapt creol.
2
1
Uitati-va cine a ajuns sa conduca RO si noi stam ca prostii si ne uitam la ei in loc sa-i luam cu parul sa se ascunda singuri in puscarie de furia poporului! Toate corvetele lu DRACnea fac stiptiss in parlamentul RO si toti borfasii stransi ciorchine in jurul lui fac LEGI doar pentru HOTI. Si mai avem si un IMN..si nu ne DESTEPTAM DE LOC! Tot adormiti suntem si-i lasam pe toti golanii sa ne scuipe-n obraz! Ne uitam cum ne fura banii din Buget, cum ii impart HOTII intre ei si...TACEM. Pana cand!
2
2
stati ca prostii in ploaie , frig si tot muie luati ! cati bani va da soros ?
2
2
Cei care azi se lasa mituiti de functiile si banii lui DRACnea ar trebui sa inteleaga ca, lasandu-l in schimb pe DRACnea sa compromita in continuare viitorul partidului, isi vand practic propriile sanse politice pentru viitor. Cand functia se va sfarsi, cand banii lui DRACnea se vor termina, ce le va ramane? Un partid distrus.
6
5
Sa-mi bag pula in ma-ta de psd-ist nenorocit...
9
6
Sunteti de rasul plansul PSD si nu e vina voastra ca va merge e vina romanilor ca va accepta! Ne meritam conducatorii suntem o natie de cacati ambulanti dependenti de alcool asistati social! Toate postarile pro psd de pe replica vin de la 3 4 handicapati propagandisti care sunt platiti cu cate 50 de ron sa posteze aceste mesaje despre iohannis rezist etc! S a dus dracu tot cand pensionar a gasit conexiune la net si sectiunea comentarii replicaonline! God bless
10
4
Pesedismu'i ca o raie. Te mananca si-n calcaie. Sa retinem numele celor doi ca sunt buni de folosit ca hartie igienica din punct de vedere politic
11
3
MUIE LA TOT PSDul si ALDE!
14
6
MUIE....MUIE cu TAMAIE pentru toate JAVRELE Hastag-PNL-EPRE....Speranta JAVRELOR BASISTO-JOHANNISTE in Pontache Pinochio se rezuma la MUIE VESNICA.
8
13
Aaaaaa.....cam suna a prostitutie din partea celor 2........de aia suntem unde suntem
18
2

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920