REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Deputatul Chirilă: "Imaginea reprezentativă a USL-ului e Mazăre cu ale sale amazoane"

Deputatul Chirilă: "Imaginea reprezentativă a USL-ului e Mazăre cu ale sale amazoane"

Replica API 14 aprilie 2012 | 00:00 178

PDL Constanţa atacă USL-ul, înainte de Paşte

PDL Constanţa atacă USL-ul, înainte de Paşte

În pragul sărbătorilor pascale, mai exact în vinerea mare, PDL s-a hotărât să spună lucrurilor pe nume prin intermediul unei conferinţe de presă. Însă nu toţi cei prezenţi au dat apă la moară înţepăturilor politice, printre aceştia fiind şi Magda Stavrositu, preşedintele organizaţiei municipale a PDL, care şi-a exprimat dorinţa de a transmite doar gânduri de bine tuturor. "Astăzi (ieri n.r.) este vinerea mare şi nu vreau să fiu rea în declaraţii politice. Transmit tuturor sărbători fericite, iar marţi, după sărbători, voi face o conferinţă de presă în care pot fi rea", a spus Stavorsitu. În schimb, atât deputatul Constantin Chirilă cât şi deputatul Zanfir Iorguş au ţinut să puncteze câteva lucruri. Primul care a luat cuvântul a fost chiar Titi Chirilă, începându-şi discursul prin a menţiona câte ceva despre evenimentele care, în opinia lui, au cam "paralizat" opinia publică, şi anume evenimentele organizate de USL. "La mitingul USL care a avut loc sâmbătă, fiecare din partidele componente au adoptat rezoluţii privind interdicţia colaborării cu PDL şi preşedintele Traian Băsescu, ceea ce înseamnă că obsesia lor nu a dispărut. Marele obiectiv al acestui conglomerat politic nu-i decât Băsescu. Când nu se poate face ceva sau când un partid nu se poate exprima, Băsescu e de vină. Acel miting nu a fost decât un spectacol al declaraţiilor războinice extremiste menite să dea iluzia de forţă şi unitate", a afirmat Chirilă. Din discuţie nu a lipsit nici pata de culoare a Constanţei, reprezentat prin bereta roşie şi comportamentul ieşit din tipare, aflat acum în drum spre alte meleaguri. "Imaginea reprezentativă a USL este chiar Mazăre înconjurat de ale sale amazoane, un om lipsit de scrupule şi moralitate, dar cu alte lucruri care să-i ascundă putreziciunea din suflet. Iată că acest Che Guevara, obosit de atâta vacanţă, a plecat într-o nouă vacanţă pentru a reflecta asupra problemelor ţării în linişte, normal şi asupra soluţiilor, care l-au făcut invidios şi pe Dan Diaconescu", a mai zis Chirilă. În ceea ce priveşte alegerile locale, deputatul Zanfir Iorguş menţionează că PDL Constanţa şi-a stabilit candidaţii pentru primării în proporţie de 90%, însă deciziile vor fi luate până pe 21 aprilie a.c. Acesta spune că: "Dacă prefectul Claudiu Iorga Palaz refuză să candideze pentru Consiliul Judeţean Constanţa, vor exista alţi colegi care se vor băga". Cât despre Primăria municipiului Constanţa, Iorguş a precizat că îl susţine pe Gigi Chiru în proporţie de 100%, iar la Valu lui Traian pe Florin Mitroi. Preşedintele PDL, Chirstian Gigi Chiru, şi-a făcut apariţia pe la sfârşitul evenimentului şi nu a dorit să intre în polemici. În schimb, a declarat că a împărţit 500 de pachete oamenilor nevoiaşi, prin intermediul "Primăriei Constănţenilor". Însă surprizele nu se termină aici. Întrucât tot suntem în prag de sărbători, Chiru susţine un caz umanitar, pentru care s-a luptat în cântece cu două interprete, în cadrul unei emisiuni televizate. "Nu trebuie să gândim negativ, e vinerea mare. În schimb susţin un caz umanitar într-o emisiune televizată, la TVR 1, unde cânt cu Aneta Stan şi încă o doamnă, în acest scop. "Plină e lumea de dor" este piesa interpretată de mine, una dobrogeană", a declarat Christian Gigi Chiru.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218