REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Deputatul Martin va sprijini administraţia locală din Cumpăna să-şi recupereze două terenuri

Deputatul Martin va sprijini administraţia locală din Cumpăna să-şi recupereze două terenuri

Replica API 17 noiembrie 2012 | 00:00 158

Alături de senatorul Mazăre,

Alături de senatorul Mazăre,

Locuitorii din comuna Cumpăna au avut ocazia să se întâlnească vineri cu candidaţii la parlamentare, senatorul Alexandru Mazăre şi deputatul Eduard Martin. Cu această ocazie, primarul comunei, Mariana Gâju, i-a invitat pe cei doi şi la o inaugurare a unei lucrări de pietruire şi asfaltare a unor străzi. Totodată, Gâju le-a cerut parlamentarilor sprijinul în legătură cu o porţiune de câmp de la marginea localităţii, care a ajuns groapă de gunoi.

Vineri, senatorul Alexandru Mazăre, candidat USL pentru Senatul României în colegiul 3 şi deputatul Eduard Martin, candidat USL pentru Camera Deputaţilor în colegiul 6, s-au aflat în comuna Cumpăna pentrua participa la inaugurarea unei lucrări de pietruire şi asfaltare a tronsonului 1 de drum cuprins între intersecţia străzii Sălciilor cu strada Preot Alexandru Dumitrescu din Cumpăna. Senatorul Alexandru Mazăr a promis că va acorda sprijinul de care edilul are nevoie pentru ca astfel de acţiuni să nu se oprească aici. "Este un proiect făcut cu sprijinul Regiei Judeţene de Drumuri Constanţa, cu sprijinul Drumurilor Naţionale, cu sprijinul Guvernului, mai mulţi factori au concurat au ajutat la realizarea acestui proiect. Nu ne oprim aici, vom demara celelalte proiecte, ca să asigurăm asfaltarea tuturor celor 156 străzi din Cumpăna. Ăsta e rolul unui parlamentar: asigură legătura între autorităţile locale şi autorităţile guvernamentale. Ai nişte parlamentari care ţin la localitatea lor, cresc şi şansele ca aceste probleme să se rezolve", a spus Mazăre. "Orice investiţie îmbunătăţeşte nivelul de trai al oamenilor. Despre străzile care astăzi s-au asfaltat, oamenii spuneau că înaine le rămâneau pantofii în noroi. Această investiţie le-a îmbunătăţit nivelul de trai", a declarat, la rândul său, deputatul PSD Eduard Martin. Cei doi parlamentari au dorit să vadă şi "renumita" groapă de gunoi care dă bătăi de cap administraţiei locale, groapă care, de fapt, este câmp extravilan. Cetăţenii care vor să ocolească depozitarea corectă a deşeurilor, găsesc de cuviinţă să arunce, cu încălcarea legii, gunoiul pe respectivul teren. Mazăre şi Martin au promis sprijin edilului pentru a rezolva această problemă. "Încercăm să găsim resurse să ducem utilaje să curăţăm zona respectivă, oamenii se implică în mod activ, din toate mediile sociale, e un lucru lăudabil pentru că vor să aibă o comună curată. Din păcate, sunt oameni care aruncă acolo foarte multe deşeuri, eu îmi doresc să nu se mai întâmple şi deşeurile să meargă la locul lor, la groapa de gunoi, nu pe câmp", a precizat deputatul Eduard Martin. Parlamentarii au mai promis Marianei Gâju că o vor ajuta să recupereze două terenuri, unul, de la intrare în localitate, ce se află în proprietatea Ministerului de Interne, dar care este nefolosit, iar un altul de la capătul localităţii, aflat în posesia Ministerului Transportului de 30 de ani, de când a fost construit Canalul Dunăre Mare Neagră şi care, de asemenea, nu a fost restituit.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218