REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Deputatul Mihai Lupu vrea dezbatere în Parlament asupra cedării de acţiuni ale Portului Constanţa la primărie

Deputatul Mihai Lupu vrea dezbatere în Parlament asupra cedării de acţiuni ale Portului Constanţa la primărie

Replica API 25 iunie 2014 | 00:00 141

Deputatul PNL Mihai Lupu crede cu tărie faptul că România are nevoie de o infrastructură puternică, de calitate şi, mai ales, foarte bine structurată, în funcţie de nevoile actuale ale ţării, dar şi de conectarea obligatorie la infrastructura Uniunii Europene. Ca preşedinte al Comisiei parlamentare pentru Transport şi Infrastructură, recent înfiinţată în Camera Deputaţilor, Mihai Lupu a considerat că organizarea unor dezbateri publice ample pe teme de interes naţional, în privinţa deciziilor legate de infrastructură este în prezent absolut necesară. "Susţin acest lucru deoarece consider că românii au suferit destul, timp de aproape 25 de ani, din cauza ineficienţei şi a superficialităţii guvernelor atunci când a venit vorba de decizii privind investiţiile în autostrăzi, drumuri, căi ferate etc. decizii care s-au dovedit a fi de cele mai multe ori extrem de neinspirate şi defavorabile românilor, cu un impact profund negativ asupra dezvoltării infrastructurii în ansamblu. (...) De aceea, am considerat oportună organizarea, săptămâna trecută, în Cadrul Comisiei pentru transporturi şi infrastructură a unei dezbateri care să cuprindă cele mai stringente probleme legate de infrastructura portuară, începând de la evaluarea situaţiei actuale a traficului de mărfuri, a investiţiilor aflate în derulare din domeniu, dar şi a altor proiecte necesare, care au însă nevoie de finanţare, până la identificarea celor mai pertinente modalităţi de creştere a traficului de mărfuri, dar şi a oportunităţii şi a legalităţii trasferului/vânzării de acţiuni portuare, de la autorităţile centrale către cele locale", a declarat Mihai Lupu. Ţinând cont de faptul că pe tema trasferului de acţiuni portuare de la Ministerul Trasporturilor la Administraţia locală Constanţa au existat foarte multe discuţii publice, Mihai Lupu consider că şi această temă, precum şi celelalte subiecte abordate în cadrul dezbaterii trebuiau abordate în mod serios în Parlamentul României. "Mai mult decât atât, demersul nostru parlamentar nu a avut doar efectul unei şedinte ca oricare alta, ci aceasta are şi o finalitate importantă şi necesară, şi anume transpunerea concluziilor acesteia într-o rezoluţie adoptată în cadrul Comisiei pentru trasporturi şi infrastructură, rezoluţie care va fi supusă ulterior atenţiei Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, precum şi Ministerului Trasporturilor", a conchis Lupu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614