REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Deputatul PNL Mihai Lupu ia bani de la Apele Romane

Deputatul PNL Mihai Lupu ia bani de la Apele Romane

Replica API 21 ianuarie 2011 | 00:00 155

Si opozitia pune botul la "cascaval"

Si opozitia pune botul la "cascaval"

Potrivit ultimelor declaraţii de interese postate pe site-ul Camerei Deputaţilor, un număr de 48 din cei 334 de deputaţi din Parlamentul României au încheiat în ultimii ani contracte cu diverse instituţii ale statului în valoare de aproape 225 de milioane de euro. 18 dintre aceştia sunt membri PDL, trei dintre ei fiind miniştri în funcţie în acest moment (Elena Udrea, Valeriu Tabără şi Valerian Vreme). 12 sunt membri ai PNL, 11 sunt din PSD, 6 de la UDMR, iar unul este membru al minorităţilor din partea Forumul Democrat al Germanilor din România. Potrivit unei analize a contractelor încheiate de firmele deputaţilor, majoritatea au obţinut sume importante de bani de la instituţii aflate tocmai în colegiile electorale în care au fost aleşi.

Un exemplu în acest sens este deputatul PDL Florin Anghel care are contracte în valoare de peste 57 de milioane de lei încheiate cu primării din judeţul Prahova. O preocupare financiară a deputaţilor în ultimul an au fost banii nerambursabili oferiţi de Uniunea Europenă prin APIA. Fostul ministru al Internelor, Dan Nica, a obţinut în 2010 două astfel de contracte în valoare de aproape o jumătate de milion de euro. Cele mai multe contracte trecute în declaraţia de interese îi aparţin deputatului PDL Silviu Prigoană. Acesta are trecute în declaraţia de avere nu mai puţin de 547 de contracte în derulare prin firma Rosal Grup SRL, marea majoritate fiind însă cu entităţi private şi nu cu statul. Datele trecute în declaraţiile de interese de deputaţi mai indică şi lucruri cel puţin ciudate. De exemplu, firma deputatului PDL Marin Bobeş a încheiat un contract chiar în Ajunul Crăciunului din 2009, iar Cabinetul medical al deputatei PSD Lucreţia Roşca a încheiat un contract în data de 31 decembrie 2010. Valoarea totală a contractelor încheiate de cei 48 de deputaţi se ridică la 886.509.012 lei şi 13.707.023 euro, în total suma fiind de 224.780.597 euro.

Afaceri şi pentru constănţeni

Dintre deputaţii de Constanţa, îl menţionăm pe Mihai Lupu, care are patru contracte încheiate în: 1992, 2008 şi 2010 prin firma Construcţii Hidrotehnice SRL Iaşi cu Hidroelectrica SA, Administraţia Bazinală de Apă (fosta Apele Române) Siret şi ANIF, în valoare de 621.463.654 lei. Lista poate continua, întrucât informaţiile despre contractele încheiate cu statul de către firmele deputaţilor au devenit publice odată cu intrarea în vigoare a Legii 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice. Legea a fost modificată anul trecut după ce în luna aprilie 2010 vechea lege a fost declarată neconstituţională în urma contestării acesteia la Curtea Constituţională. Demnitarii, aleşii şi funcţionarii publici sunt acum obligaţi să completeze în declaraţiile de interese contractele încheiate cu statul de firmele deţinute de ei sau de rudele de gradul întâi. Vom reveni.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218