REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Deputatul PNL Mihai Lupu susţine legea falimentului personal

Deputatul PNL Mihai Lupu susţine legea falimentului personal

Replica API 26 martie 2014 | 00:00 255

De câteva săptămâni se dezbate în Camera Deputaţilor, în cadrul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, Proiectul de Lege al Guvernului privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sau mai bine zis, un nou Cod al insolvenţei persoanelor juridice, a precizat, ieri, deputatul PNL Mihai Lupu. "Partidul Naţional Liberal consideră că mediul economic are nevoie urgentă de un nou Cod al insolvenţei, dar, în acelaşi timp, susţinem ferm faptul că este absolut necesară şi insolvenţa persoanelor fizice, având în vedere că legea falimentului personal este reglementată deja în majoritatea ţărilor europene. De aceea, am propus, prin colegii noştri parlamentari, membrii ai Comisiei juridice, introducerea unui capitol distinct în acest Cod al insolvenţei, capitol care să se refere la insolvenţa persoanelor fizice. PNL s-a implicat în acest demers deoarece consideră, în primul rând, că România trebuie să se alinieze legislaţiei europene în domeniu, falimentul personal existând în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania, sau de câţiva ani, în fostele ţări comuniste precum Polonia, Cehia, Letonia, Estonia, Lituania, şi nu în ultimul rând, pentru faptul că persoanele fizice sunt în prezent discriminate, din acest punct de vedere, de lege în România, în comparaţie cu companiile. Considerăm că şi persoanelor fizice care au probleme financiare serioase trebuie să le acordăm aceeaşi şansă ca şi companiilor de a putea intra în faliment personal şi de a putea ulterior să o ia de la capăt, fără un istoric financiar stigmatizant", a transmis deputatul liberal. Prin urmare, concluzionează Lupu: "Cerem Guvernului Ponta, dar şi parlamentarilor din celelalte grupuri parlamentare, să susţină, alături de PNL, acest demers legislativ necesar pentru cetăţenii români ale căror venituri s-au tot redus în anii de criză, rămânând împovăraţi de datorii şi fără nici o soluţie de ieşire! Statul român a găsit în aceşti ani de criză soluţii pentru bănci, pentru susţinerea acestora în cazul creditelor neperformante, dar persoanelor fizice nu li s-a acordat nici cea mai mică şansă să se poată redresa. (...). O lege a falimentului personal ar da posibilitatea debitorilor români de bună credinţă să beneficieze de reinserţia socială necesară".

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218