REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Deputatul Tararache i-a scris primarului Mazăre

Deputatul Tararache i-a scris primarului Mazăre

Replica API 21 mai 2014 | 00:00 222

Deputatul Mihai Tararache i-a transmis primarului Constanţei, Radu Mazăre, o scrisoare, în contextul discuţiei despre preluarea unui nou pachet de acţiuni de la Portul Constanţa la municipalitate. Iată textul scrisorii:

"Domnule primar,

Iniţiativa dumneavoastră şi a Consiliului Local Constanţa în ceea ce priveşte transferul a încă 13% din acţiunile companiei de administrare a porturilor maritime CN APM Constanţa către Consiliul Local Constanţa este pe cale să împartă în două populaţia municipiului, o situaţie total nepotrivită în condiţiile în care, chiar dacă aţi fost votat de un segment important din electorat, trebuie să reprezentaţi în egală măsură pe toţi cetăţenii, şi pe aceia care v-au votat şi pe aceia care nu v-au votat, şi să le respectaţi părerile şi interesele. Această situaţie ar fi putut fi evitată şi încă ar putea fi evitată dacă ar exista o dezbatere publică serioasă, bazată pe argumente economice şi studii realizate de specialişti în domeniu.

Plecând de la premiza bunei credinţe, vă atrag atenţia, în calitate de deputat de Constanţa, aşadar reprezentant al cetăţenilor acestui judeţ, ca nu este normal ca o decizie de o asemenea importanţă, privind, în mod direct, viaţa şi locurile de muncă a zeci de mii de oameni, de care depind famiile acestora, dar si entităţile economice care susţin activităţile portuare, să fie argumentată exclusiv electoral, fără a se prezenta un studiu de impact, o strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung ca argument al viziunii pe care o susţineţi. În aceste condiţii, reacţia de respingere venită din partea sindicatelor reprezentînd lucrătorii portuari, care a dus la protestele din aceste zile, a operatorilor portuari, dar şi a unei părţi însemnate din societatea civilă, este absolut justificată. Lipsa unui plan economic bine pus la punct, rezultat în urma unor consultări cu toţi factorii implicaţi, cu specialisti in domeniul portuar, lasă deschisă poarta speculaţiilor legate de promovarea unor interese obscure de afaceri în Portul Constanţa, în dauna intereselor generale ale constănţenilor.

Ca reprezentant al tuturor constănţenilor nu vă este permis să ignoraţi starea de incertitudine si temerile legate de viitorul Portului Constanţa şi al locurilor de muncă, în lipsa unor argumente bine fundamentate economic. Susţinerea dumneavoastră legată de potenţiala mărire a subvenţionării preţului gigacaloriei, şi aceasta doar pentru o parte a locuitorilor municipiului, nu poate prevala în faţa importanţei locurilor de muncă ale oamenilor, ba chiar introduceţi o vizibilă discriminare între cetăţenii ce sunt toţi egali în drepturile şi obligaţiile de contribuabili la bugetul local. De altfel, preţul gigacaloriei nu a scăzut de când Consiliul local Constanţa este acţionar în CN APM Constanţa, ba dimpotrivă, el a crescut de la an la an, ceea ce arată că, mai degrabă, defecţiunea şi soluţia în această privinţă ar trebui căutate în activitatea RADET Constanţa, regie de utilitate publică aflată în directa subordine a Consiliului Local Constanţa. Pentru buna informare a constănţenilor, conform deciziei ANRE nr. 3506/2013, tariful reglementat pentru apa fierbinte livrată din CET Palas este de 199,5 lei/gigacalorie (preţ fără TVA), costul final facturat de către RADET consumatorilor ajungând la 358,54 lei (TVA inclus). Pe această cale, având în vedere diferenţa mare între cele două costuri, datorate exclusiv activitatii RADET, VA SOLICIT SA FACETI PUBLIC RAPORTUL ANUAL DE CHELTUIELI AL RADET CONSTANTA PE ULTIMII 10 ANI, pentru a clarifica orice suspiciune de fraudare a banilor constantenilor. Aceasta tot pentru buna informare a constantenilor, pe care, si eu si dumneavoastra, ii reprezentam.

Ca simplu constănţean, născut şi crescut în acest oraş, preocupat de viitorul comunităţii unde m-am format, cred că respectul pentru opinia publică trebuie să fie principala caracteristică a mandatului pe care l-aţi primit în mod democratic pentru a reprezenta pe fiecare din cetăţenii Constanţei, indiferent de poziţia lor socială, de statutul economic sau opţiunile sale politice. Prin urmare, vă solicit să manifestaţi acest respect faţă de concetăţenii noştri si sa-i nu-i mai tratati ca pe niste pelicani, care înghit tot ce le livraţi dumneavoastră, fără niciun argument solid! Iubiti si respectati orasul Constanta si pe constanteni, fiindcă acest oraş şi cetăţenii lui v-au oferit totul în viaţă!

In incheiere, va intreb, domnule primar, si cred ca este o intrebare de la care asteapta raspuns toti constantenii, AVETI UN PLAN DE DEZVOLTARE SI DE ATRAGERE DE INVESTITII IN PORTUL CONSTANTA, O STRATEGIE DE CRESTERE A ACTIVITATII PORTUARE, A LOCURILOR DE MUNCA IN ACEST SECTOR, ca argumente solide care sa vina in intampinarea initiativei dumneavoastra?"

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108