Deranj în „ograda” lui Banias. PC nu reuşeşte să scape de doi foşti colegi
Deranj în „ograda” lui Banias. PC nu reuşeşte să scape de doi foşti colegi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe mai bine de-un an, e nebunie la consiliul local Costineşti. Doi foşti reprezentanţi ai Partidului Conservator, acuzaţi că „nu respectă linia partidului” au rămas fără sprijinul colegilor şi, evident, fără funcţii. Cei doi s-au răzvrătit şi au mers cu plângerile până la Curtea Constituţională. Joi, 16 octombrie a.c., s-a discutat la CCR „excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.9 alin.(2) lit.h)1 din Legea nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali”, sesizarea aparţinând lui Ciocîrlan Constanţa Elena şi Rada Ionel. “Gălăgia” celor doi la adresa organizaţiei judeţene a PC este mai veche, potrivit preşedintelui formaţiunii locale, senatorul Mircea Banias. “La Costineşti, e vorba despre doi colegi cărora li s-a retras sprijinul de către organizaţia locală. Au fost nominalizaţi alţi doi, iar cei doi care au fost schimbaţi au făcut o contestaţie la CCR, cum că nu era corect să li se retragă sprijinul. Acum, se discută în consiliu. Preşedintele de acolo a fost nemulţumit de modul în care se comportă. Nu urmau linia partidului, nu ştiu cu cine s-au aliat împotriva PC. S-au situat în afara alianţei pe care o avem şi acolo şi n-au respectat indicaţiile organizaţiei locale. Asta este poveste veche înainte de ordonanţă, e de un an de zile”, a precizat Banias, pentru Replica.
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News