REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
19° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

DERANJ pe străzile oraşului Constanţa: Operaţiunea ‘fibra optică şi spărturile în asfalt’!

DERANJ pe străzile oraşului Constanţa: Operaţiunea ‘fibra optică şi spărturile în asfalt’!

Replica API 9 iunie 2018 | 09:58 441

Străzi sparte şi constănţeni revoltaţi de haosul produs! Este vorba despre lucrările de montare a fibrei optice ale unui operator de telecomunicaţii.

Au început lucrările firmei de telecomunicaţii şi internet ale operatorului RCS-RDS, iar asta se vede cu ochiul liber! Constănţenii deranjaţi de săpăturile din asfalt sunt contrariaţi de faptul că unele străzi au fost asfaltate “cu chiu cu vai” în urmă cu aproximativ doi ani de zile, iar acum sunt din nou sparte. Deranjul este mare, însă investiţia este pe măsură. Este vorba despre montarea fibrei optice şi eliminarea cablurilor care oricum au creat o imagine învechită municipiului Constanţa.

“Lucrăm pentru montarea fibrei optice RCS-RDS, urmând mai apoi să tăiem şi cablurile. Încă de la jumătatea săptămânii ne-am pregătit să lucrăm la montare pe străzile cartierului KM5, ca apoi să vină rândul să spargem şi pe o stradă în Faleză Sud”, au declarat angajaţii firmei răspunzătoare pentru această modificare.

De cealaltă parte, constănţenii se declară indignaţi de faptul că nu există organizare în rândul autorităţilor, dat fiind faptul că respectivele alei au fost asfaltate într-un final în urmă cu aproape doi ani. “Este de râsul-plânsul. Putem înţelege şi chiar ne dorim modernizare, însă oamenii ăştia care ne conduc nu prea sunt organizaţi cu nimic. Referitor la asta, aplaudăm mişcarea de montare a fibrei optice, însă să vezi că sparg din nou asfaltul, după ce cu greu l-au refăcut... e ruşinos. Să sperăm totuşi că nu ne vor lăsa prea mult timp cu pietrişul ăsta pe străzi şi că vor asfalta la loc”, a declarat, pentru “Replica”, un locuitor al cartierului din Faleză Sud.

Reprezentanţii Primăriei Constanţa lasă totul pe seama firmei care efectuează lucrarea

În contextul acesta, reprezentanţii Primăriei Constanţa precizează faptul că atât lucrările de asfaltare, cât şi reamenajarea străzilor intră în atribuţia operatorul de telecomunicaţii RCS-RDS. Astfel, asfaltarea se va realiza atunci când reprezentanţii firmei consideră că au finalizat lucrările de montare a fibrei optice.

“Asfaltarea cade în sarcina operatorului de reţea de telecomunicaţii. Sunt lucrări pe care şi le asumă ei în momentul în care sparg asfaltul şi îl refac când finalizează lucrările pe care le au în derulare”, ne-au precizat reprezentanţii Primăriei Constanţa.

Reamintim că în urmă cu câţiva ani acelaşi operator a efectuat lucrări de montare a fibrei optice, iar preţ de câteva luni oamenii au reclamat că au “înotat în noroi”, reparaţia străzilor fiind mult întârziate.

Paula SOLOMON

Citeşte şi:

https://www.replicaonline.ro/rcs-rds-isi-ingroapa-cablurile-dar-se-revanseaza-cu-noroiul-pe-strazi-unde-duce-nesimtirea-204782/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
in spate la blocu 29--31 cred ca sunt serpi ,,reptile,,sobolani.ma este un prost cu gainile ,,are vreo 30.
0
0
spagile isi au rostul lor ... la 100 000 euro kilometrul de retea subterana realizata trebuie sa manance gura tuturor : fagadau, merla, total grup telecom, rds, farcas luxten ... reparatiile din banii primariei si beneficiari privati ...
1
1
Acu' sa nu ne fie cu supararae dar si cu ea supta si cu sufletu-n rai nu se poate. Ne deranjeaza cabluri si aspectul invechit al orasului dar cand se fac lucrari de genul asta tot nu e bine. Cat despre piatra pusa inainte de asfaltare, face parte din procesul de lucru. Se pune piatra, se lasa sa se batatoreasca, se asfalteaza peste. Daca nu s-ar face asta si s-ar pune direct, asfaltul s-ar lasa in maxim o saptamana
4
1
toate lucrarile sunt facute fara autorizatie , se prezinta un act vechi de vreo cativa ani pt o zona care nu are nicio treaba cu cea in care se executa lucrarea . au girul primariei , spagile date si nici macar reclamatie nu poti sa faci ...
2
3
In parcare blocurilor de la stadion ST uri, acum cativa ani s a executat canalizatia noua prin spargerea dalelordin beton. Refacerea platformei s a executat iarna la temperaturi sub 5 grade. Acum au aparut gropi. In acelesi timp cablurile atarna in continuare intre blocuri, nefiind inca introduse in canalizatie. Aceeasi situatie se inregistreaza si la executarea traseelor de gaze. In acest moment la iesirea din parcare spre str Ion Andreescu se poate constata ca nu s a adus platforma din beton la starea initiala. Astfel parcarea din beton incet incet se deterioreaza din cauza acestor intervent
2
2
Efectul Fagadau.Desteptul dracului ! V-ati convins ce-i poate mintea.
3
3
Daca vreti sa va distrati, veniti pe aleea de legatura N.Milescu-Dezrobirii, prin fata blocului IS8!De 2 saptamani au spart aleea si au pus piatra, mai mare si mai mica. Sa vezi femeile cu tocuri cum fac echilibristica, cum se chinuie sa nu-si scranteasca gleznele sau sa nu cada!!Mai mare rasu'plansu'! Nu mai vorbim de toate trotuarele sparte si carpite de mantuiala! Rusine firma din Satu Mare!
7
3

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102