REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.1° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
13.1° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Dermatita de scutec: cum o tratezi eficient și rapid

Dermatita de scutec: cum o tratezi eficient și rapid

Replica API 15 ianuarie 2021 | 00:00 1095

Dermatita de scutec este o formă de inflamație a pielii care apare sub formă de pete roșii și iritate pe pielea din zona scutecului a sugarului. Dermatita de scutec este adesea asociată cu o igienă precară a zonei de iritație (schimbarea scutecului nu se face suficient de des), cu o sensibilitate aparte a celui mic și cu iritația de scutec. De obicei, aceasta afectează bebelușii, deși oricine folosește scutec, de exemplu persoanele foarte în vârstă, pot face dermatită de scutec.

Sursă foto: Shutterstock

Dermatita de scutec îi poate alarma pe noii părinți, dar e important de reținut că aceasta poate trece de la sine cu ajutorul unor remedii simple și rapide, scrie doc.ro.

Simptomele dermatitei de scutec

Dermatita de scutec este caracterizată de următoarele simptome:

- Piele iritată, roșie, în zona genitală a celui mic

- Schimbări de dispoziție a sugarului (poți remarca faptul că bebelușul începe să plângă atunci când îi schimbi scutecul sau când îl speli în zona genitală)

Cauzele dermatitei de scutec

Aceasta este asociată cu mai multe tipuri de cauze, printre care se numără:

- Iritație din cauza urinei și a materiilor fecale. Expunerea prelungită la aceste reziduuri poate irita pielea foarte sensibilă a bebelușului. De asemenea, copilașul poate dezvolta dermatita în urma unui tranzit intestinal frecvent sau a unui episod de diaree.

- Fricțiune în zona scutecului, cauzată de un scutec prea mic sau strâns, sau de haine neadecvate, care se freacă de pielea bebelușului, ducând la instalarea iritației.

- Iritație în urma aplicării unui produs cosmetic sau la contactul cu anumite materiale. Aici intră șervețelele de curățare, o marcă nouă de scutece, un detergent, balsan de rufe sau alți agenți de curățare care pot produce alergii sau iritații. Uneori, anumite ingrediente din loțiunile de bebeluși pot produce această formă de dermatită.

- Infecțiile bacteriene sau fungice. Uneori, o simplă infecție se poate răspândi, ajungând în zona scutecului și iritând-o. Zonele acoperite de scutec sunt în special sensibile, deoarece sunt, de regulă, calde și umede, ceea ce creează un mediu optim de dezvoltare a infecțiilor.

- Introducerea de alimente noi. Pe măsură ce bebelușul începe să mănânce alimente solide, conținutul scaunului se schimbă. Acest fenomen poate determina apariția dermatitei de scutec.

- Sensibilitatea pielii. Bebelușii cu piele foarte sensibilă, cum ar fi cei cu dermatită atopică sau seboreică pot dezvolta și dermatita de scutec. Cu toate acestea, iritația pielii survenită în urma dermatitei atopice sau seboreice apare pe alte zone ale pielii, nu cea a scutecului.

- Consumul de antibiotice. Antibioticele ucid atât bacteriile nocive, cât și pe cele benefice pentru organism. Atunci când bebelușului îi sunt administrate antibiotice, bacteriile care reglează microbiomul organismului se împuținează, ceea ce poate duce la apariția dermatitei, pe fondul unui sistem imunitar mai scăzut. În plus, antibioticele cresc riscul de diaree la cei mici, cee ace, din nou, poate declanșa dermatita de scutec.

Forme de tratament eficiente și rapide

În primul rând, este foarte important ca pielea iritată a bebelușului să fie menținută uscată și curată. Pentru acest lucru, va trebui să îi schimbi scutecul micuțului imediat după ce a avut scaun. Medicul pediatru îți poate prescrie o cremă blândă pe bază de hidrocortizon, o cremă antifungică, dacă este cazul și antibiotice orale sau topice, dacă se pune problema unei infecții bacteriene.

De obicei, dermatita de scutec are nevoie de câteva zile pentru a răspunde la tratament, și poate recidiva. Dacă iritația persistă, medicul pediatru îți poate recomanda o vizită la un specialist în dermatologie, pentru investigații mai amănunțite.

În cazuri ușoare, se poate aplica o cremă sau un unguent pe bază de oxid de zinc și petrolatum, pe pielea proaspăt spălată. Oxidul de zinc vindecă, în timp ce petrolatumul creează o barieră fină de protecție împotriva umidității. De asemenea, produsul cu oxid de zinc trebuie aplicat într-un strat fin pe întreaga suprafață afectată. Pentru a accelera procesul de vindecare, încearcă să creezi o formă de ventilare a zonei scutecului. Poți lăsa pielea celui mic liberă, fără scutec, pe perioade scurte, cum ar fi de trei ori pe zi, timp de zece minute.

De asemenea, evită îmbrăcămintea mulată și folosește scutece cu o mărime mai mare, până la vindecarea dermatitei. În ceea ce privește produsele de îngrijire a pielii celui mic, este foarte important să alegi numai produse special destinate bebelușilor. De asemenea, evită produse care conțin bicarbonate de sodiu, acid boric, camfor, fenol, benzocaină, difenhidramină sau acid salicilic. Aceste ingrediente pot vătăma pielea sensibilă a bebelușului. Un alt sfat util este să îi faci băiță copilului zilnic, pe durata tratamentului pentru dermatită, până când aceasta va dispărea. Spală-l cu apă călduță și cu un săpun fără parfum.

Remedii naturiste

Există și o serie de remedii naturiste pe care le poți încerca, cum ar fi:

- Apa sau unguentele pe bază de hamamelis. Ai grijă să optezi pentru un produs fără parfum, alcool sau uleiuri minerale.

- Unguentele pe bază de centella asiatica sau mușețel. Ambele au proprietăți calmante și pot potoli iritația cauzată de dermatita de scutec.

- Unguentele pe bază de calendula și aloe vera

- Produsele de curățare pe bază de argilă

- Amestecul de ulei de măsline cu miere de albine

Când să mergi la medic

Dacă aspectul pielii bebelușului nu se îmbunătățește după câteva zile, maxim o săptămână, de la tratament, este important să mergi la medicul pediatru, pentru o evaluare. În anumite situații, este nevoie de un tratament pe bază de rețetă pentru vindecarea dermatitei de scutec, precum și de investigații mai amănunțite.

Alte semne pe care trebuie să le iei în calcul și pentru care va trebui să mergi la medic sunt:

- Dermatita este severă sau are un aspect neobișnuit (schimbarea culorii sau a texturii pielii)

- Dermatita se înrăutățește în ciuda tratamentului aplicat

- Zonele iritate încep să sângereze, să producă mâncărime excesivă sau să dea puroi

- Bebelușul plânge mai frecvent ca de obicei, mai ales când are scaun sau urinează

- Bebelușul face febră

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369