REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Descentralizarea, LA MIŞTO în mandatul fostului ministru Marius Dunca. Ce va face Ioana Bran?

Descentralizarea, LA MIŞTO în mandatul fostului ministru Marius Dunca. Ce va face Ioana Bran?

Replica API 18 aprilie 2018 | 23:09 376

Gargara guvernanţilor; când se trece la fapte?

Gargara guvernanţilor; când se trece la fapte?

Descentralizarea este un subiect de discurs politic de ani de zile. Cuvânt „pretenţios”, a devenit banal şi lipsit de conţinut ori fără noimă, din vina politicienilor care s-au întrecut în a-l rosti, fără să se întâmple nimic. Transmiterea deciziilor, implicit a responsabilităţilor, de la centru în plan local, încă bate pasul pe loc în multe domenii. Spre exemplu, deşi se discuta despre descentralizare încă „din vremea” fostului guvern (tot PSD+ALDE), în realitate ministerele decideau, prin intermediul miniştrilor, că „nu se impune” transmiterea unor responsabilităţi la nivel judeţean.

Bunăoară, Ministerul Tineretului şi Sportului, condus de Marius Dunca la acea dată, întocmea un studiu de impact în care se arăta că descentralizarea este bună, dar că mai multe active ale MTS nu pot fi transmise în grija autorităţilor judeţene. Din punctul de vedere al conducerii MTS de la acea vreme, Casele de Cultură nu pot fi transmise autorităţilor locale. Iată fragmentul din studiul de impact consultat de „Replica” de Constanţa, care indică această opinie a MTS: „Casele de Cultură ale Studenților, pentru a putea fi păstrat specificul acestora și pentru ca acestea să își atingă scopul, considerăm necesară păstrarea acestora în patrimoniul MTS”.

Motivul: „Casele de Cultură ale Studenților desfășoară activități cu caracter național, adresându-se studenților de pe întreg teritoriul României, au activități comune cu centre universitare din întreaga țară și de peste hotare, colaborează cu organizații neguvernamentale de profil, în activitatea cărora nu ar trebui să intervină autonomia locală.Casele de Cultură ale Studenților reprezintă principalele instituții care implementează politica pentru studenți a MTS în teritoriu, dezvoltând deja un sistem de lucru comun pentru mediul academic și studențesc din România, prin colaborări constante, proiecte implementate în parteneriat și schimburi de bune practici. În acest moment considerăm că nu este oportună descentralizarea Caselor de Cultură ale Studenților deoarece atribuțiile acestora exced ariei teritoriale chiar și a Consiliilor Județene”, se arată în acelaşi document semnat de Dunca.

La fel, în document se arată că nici cluburile sportive nu sunt “de dat” din mâna MTS! „Nu suntem de acord cu descentralizarea Cluburilor Sportive deoarece în cadrul acestor cluburi are loc activitatea necesară bunei desfășurări a sportului de performanță. Sportul de performanță nu este o activitate cu caracter general, ci este o activitate de excepție care trebuie încurajată și sprijinită în așa fel încât potențialul uman existent să fie identificat, valorificat și format pentru a obține performanțe naționale și internaționale. Cluburile sportive de drept public au ca obiect de activitate performanţa, selecţia, pregătirea şi participarea la competiţii interne şi internaţionale. În acest sens, prin cluburile sportive de drept public din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului se asigură o continuitate a loturilor sportive reprezentative la competiţiile internaţionale la care România este reprezentată, aspect care prin finalitatea rezultatului excede principiului subsidiarităţii care reglementează strategia de descentralizare propusă de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene”, se motivează în raport.

Ne orpim aici cu citarea din acest raport, şi ne amintim că reprezentanţii tinerilor din România atrăgeau atenţia şi cereau imperios demiterea lui Marius Dunca, tocmai sub acuzaţia că pune piedică dezvoltării domeniilor pe care le gestionează!

În momentul de faţă, ministru al Tineretului şi Sportului este Ioana Bran. Noul ministru pare să vină cu o altă viziune, asta până la proba contrarie! Luni şi marţi, Ioana Bran s-a aflat în judeţul Constanţa, unde a vizitat bazele sportive şi taberele de agrement din judeţul Constanţa, concluzia ei fiind: “Vizitele mi-au întărit și mai mult convingerea că procesul de descentralizare este foarte necesar și reprezintă varianta cea mai bună pentru ca aceste baze să treacă în administrarea instituțiilor locale care au capacitatea și resursele de a le readuce la un nivel modern”.

Ioana Bran a “luat la pas” stadionul Farul Constanța, Sala Sporturilor, baza Triumf, hotelul Sport, sediul DJTS și taberele de tineret de la 2 Mai și Eforie Sud (Luminita și New Paradise), după cum se arată într-un comunicat al MTS.

“Majoritatea bazelor vizitate se afla în zone foarte bune ca amplasare, însă, din păcate, timpul și-a lăsat amprenta asupra lor. Chiar dacă ele sunt funcționale și folosite în prezent, aceste baze nu se ridică totuși la nivelul de condiții care ar fi normale în ziua de astăzi pentru sportivi sau tineri. La multe dintre ele s-au făcut an de an reparații și refaceri însă acestea evident că nu sunt suficiente, iar starea lor de degradare necesită intervenții capitale și investiții pe măsură. Vizitele de astăzi mi-au întărit și mai mult convingerea că procesul de descentralizare este foarte necesar și reprezintă varianta cea mai bună pentru ca aceste baze să treacă în administrarea instituțiilor locale care au capacitatea și resursele de a le readuce la un nivel modern. Voi continua în această perioadă să mă deplasez prin teritoriu pentru a putea vedea de la fața locului starea acestora și a avea o imagine clară și reală a patrimoniului MTS”, a spus ministrul Ioana Bran, conform comunicatului MTS.

Mai rămâne acum de văzut dacă, într-adevăr, Ioana Bran nu va intra în categoria celor care “doar vorbesc despre descentralizare”, iar în realitate îmbrăţişează documente precum cel semnat de fostul ministru, Marius Dunca (prin care se sublinia că autorităţile judeţene nu sunt capabile şi nu au reurse să gestioneze baze sportive, case de cultură etc.!).

Alexandra CUCU

Vezi şi:

https://www.replicaonline.ro/tinerii-din-constanta-cer-remanierea-ministrului-tineretului-marius-dunca-332629/

https://www.replicaonline.ro/federatia-tinerilor-din-constanta-in-urma-declaratiilor-lui-liviu-dragnea-descentralizarea-trebuie-facuta-de-indata-350249/

http://mts.ro/proiecte-legislative-in-dezbatere-publica/proiect-de-hotarare-privind-actualizarea-anexei-30-a-hotararii-guvernului-nr-17052006-pentru-aprobarea-inventarului-centralizat-al-bunurilor-din-domeniul-public-al-statului-si-infiintarea-complexulu/

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Baza Triunghi, nu baza Triumf. Greu, foarte greu. Nu ne cunoastem nici macar bazele sportive din oras!
1
0
Doamna, Domnuca , La BTT cum a fost? V-a placut in ce hal e statiunea tineretului?
2
0
Cine mai vrea baze moca? Hai repede ca semneaza ministra palincara descentralizarea. PRRRRR! HOOO,BA ca nu semneaza! A zis si ea asa sa para ca face ceva!
1
2

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614