REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.2° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.2° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

DESCINDERI în Portul Constanța, în dosarul PĂDURILOR DEFRIŞATE şi trimise la export VIDEO

DESCINDERI în Portul Constanța, în dosarul PĂDURILOR DEFRIŞATE şi trimise la export VIDEO

Replica API 12 octombrie 2016 | 00:34 437

Procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Piteşti, la data de 12.10.2016, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Vâlcea, Piteşti, Craiova, Bucuresti, Alba, Sibiu, Gorj, Maramureș, Teleorman si Hunedoara precum şi poliţişti de la porturi maritime au efectuat un număr de 72 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Argeş, Constanţa, Vâlcea,teleorman, Maramureş, Gorj, Hunedoara, Sibiu şi Alba într-o cauză privind destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani, tăiere de arbori şi furt de arbori, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea şi dare de mită.

În cauză, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011, suspectul C. V., administrator al unei societăţi comerciale care avea ca obiect principal tăierea şi rindeluirea lemnului a iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat în scopul comiterii de infracţiuni. La grupul infracţional organizat au aderat mai mulţi angajaţi ai societăţii comerciale administrate de către suspect precum şi alte persoane ce au avut şi/sau au relaţii comerciale cu respectiva societate.

S-a reţinut că în perioada 2014-2016, suspectul C. V. a coordonat activităţile infracţionale desfăşurate de către membrii grupului infracţional organizat, referitoare la tăierea fără drept de arbori, la sustragerea de material lemnos, la transportul, la primirea materialului lemnos, la prelucrarea materialului lemnos, la valorificarea materialului lemnos, la vânzarea utilajelor, a cherestelei, precum şi la însuşirea de sume de bani din gestiunea societăţii comerciale. Activităţile infracţionale au fost desfăşurate de către angajaţii societăţii sub coordonarea administratorului, în funcţie de activitatea pe care o desfăşurau în cadrul societăţii. În cazul tăierilor ilegale, suspectul C. V. le trasa sarcini echipelor de exploatare în sensul ascunderii urmelor de tăiere ilegală (folosirea vopselei de culoare roşie ce trebuia aplicată pe alţi arbori, după ce arbori anterior semnaţi de către organele silvice erau tăiaţi, scoaterea cioatelor aferente arborilor tăiaţi ilegal). Ulterior lemnul era prelucrat în cadrul unei fabrici din judeţul Vâlcea şi apoi transportat în Portul Constanţa pentru export către ţările arabe. Din punct de vedere contabil, cheresteaua a fost subfacturată în cadrul unui circuit format din 4 societăţi comerciale, diferenţa de bani nefiscalizată fiind însuşită de către membrii grupului infracţional. De asemenea, anumite societăţi din cadrul circuitului economico-financiar au beneficiat şi de sume foarte mari, cu titlu de rambursări de T.V.A..

Prejudiciul cauzat numai pentru un an din perioada investigată, a fost stabilit la o valoare de aproximativ 4.000.000 de euro. Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în cauză au fost găsite şi ridicate documente contabile, 5 laptopuri, 6 HDD-uri, suma de 362.335 lei, bijuterii din aur 100 de piese, 5 ceasuri din aur şi suma de 7600 euro. La sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Piteşti au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 30 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale. Actiunea a fost desfasurata cu sprijinul Directiei Generale Antifrauda Fiscala. La activități au participat și polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Argeș, Vâlcea, Alba, precum și jandarmi. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369