REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.9° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Descinderi la fabricanţii de alcool

Descinderi la fabricanţii de alcool

Replica API 11 septembrie 2017 | 00:55 304

Aproape 130.000 de litri de vin, o instalație subterană, pompe și alte produse pentru fabricarea alcoolului au fost confiscate de polițiștii din Vrancea, în urma a 11 percheziții domiciliare efectuate la firme și persoane bănuite de operațiuni ilegale cu alcool.

La data de 7 septembrie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea au efectuat 11 percheziții domiciliare, la societăți comerciale și puncte de lucru ale acestora, precum și la locuințele unor persoane fizice, din județele Vrancea și Bacău.

În urma perchezițiilor, au fost indisponibilizați 123.800 de litri de vin, 80 de litri de țuică, 170 de kilograme de glucomin, 20 de litri de acid lactic, 25 de kilograme de glicerină, 20 de kilograme de zahăr, 128 de pachete de drojdie, 10 kilograme de acid citric, 15 kilograme de bentonită, 15 kilograme de sulfat de amoniu și tiamină, ambalaje cu inscripția zaharină, 2 pompe și un filtru performant.

De asemenea, în timpul activităților, la locuința unuia dintre administratorii societăților vizate a fost găsită o instalație subterană, de aproximativ 100 de metri lungime, prin care s-ar fi aprovizionat instalația de îmbuteliat, amplasată în crama societății.

În aceeași cauză, la data de 9 iunie a.c., polițiștii au depistat, în trafic, un transport care aparținea uneia dintre societățile vizate, cu 3.600 de litri de vin, impropriu consumului uman.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activități infracționale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de deținere în afara antrepozitului fiscal, peste limita prevăzută de lege, de produse accizabile supuse marcării și contrafacere de băuturi alcoolice.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369