REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.5° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.5° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Desființarea „taxei de liniște”, în linie dreaptă. ACIA, un nou punct de strângere de semnături

Desființarea „taxei de liniște”, în linie dreaptă. ACIA, un nou punct de strângere de semnături

Replica API 13 august 2015 | 00:05 245

Inițiativă

Inițiativă

Asociația Constanța Ia Atitudine (ACIA) a inițiat în luna iunie a.c. procedurile pentru a desființa taxa de liniște, iar primul pas a fost făcut: la Primăria Constanța a fost depus un proiect de hotărâre de consiliu local prin care se cere acest lucru. Inițiativa are la bază art. 45, alineat 6 din Legea nr. 215 privind administrația publică locală, care spune că ”Proiectele de hotarări pot fi propuse de consilieri locali, de primar, viceprimar sau de cetățeni”. Potrivit legii, este nevoie ca acest demers să fie susținut de un minumum de 5% din populația cu drept de vot a Constanței.

De aceea, președintele ACIA a precizat că va demara în cel mai scurt timp și o campanie de strângere de semnături pentru a susține această inițiativă cetățenească, au precizat cei de la ACIA. Între timp, ACIA a demarat o campanie de strângere de semnături. „Astăzi (miercuri – n.r.) am deschis un nou punct de strângere de semnături pentru desființarea taxei de liniște. Le mulțumesc tuturor celor peste 4.000 de constănțeni care au susținut până acum acest demers.

Pe voi, restul, vă aștept fie la punctul de la intersecția dintre bd. Lăpușneanu și str. Soveja, fie la noul punct, în fața magazinului Tomis”, a spus președintele ACIA, Andrei Popescu. Potrivit lui Popescu, în ciuda sumelor mari care se colectează din taxa pentru creşterea gradului de linişte şi siguranţă în derularea activităţilor economice în Constanţa, Mamaia şi Sat Vacanţă, orașul Constanța a ajuns să fie invadat de hoți, tâlhari și cerșetori.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614