REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Deși e INSPECTOR în Primăria Constanța, Liviu PĂTRAȘCU face afaceri cu RAEDPP… de 20 de ani

Deși e INSPECTOR în Primăria Constanța, Liviu PĂTRAȘCU face afaceri cu RAEDPP… de 20 de ani

Replica API 29 iulie 2021 | 00:37 9256

Liviu Pătrașcu, șef în Primăria Constanța, cu trei terenuri, două case în Constanța și 240 .000 de lei, pe an, pensie de revoluționar, face parte din categoria ”băieților deștepți”, care știu să facă afaceri cu statul. În cazul în care nu știați, Pătrașcu deține de vreo 20 ani, pe Șoseaua Mangaliei 155, un spațiu cu funcțiunea de service auto, pentru care plătește RAEDPP-ului o sumă modică. L-a primit la puțin timp după ce Radu Mazăre s-a instalat în funcția de primar. Contractul a expirat, iar luna trecută a fost prelungit pe un an deși, șeful din Primărie nu s-a sinchisit să treacă pe la Regie pentru a semna documentul. Surpriză însă, terenul este revendicat pe Legea 10, așa că ar putea rămâne fără el. A, încă un amănunt interesant: pentru spațiul respectiv, Pătrașcu s-a asociat cu doi afaceriști, care-l și exploatează, de altfel.

Liviu Pătrașcu, fost șef de la Direcția Organizare Evenimente din Primăria Constanța, a ținut mult timp primele pagini ale presei locale. Dat afară de Făgădău pentru că… ”nu-i plăcea fața lui”, revenit în administrație după ce a câștigat războiul în instanță, Pătrașcu ocupă, în prezent, funcția de șef Serviciu Serviciul Autorizare Operatori Economici. Putem spune că este unul dintre cei mai ”avuți” funcționari publici din primărie. Are trei terenuri, două case, trei autovehicule, mai multe conturi bancare, titluri la Trezorerie, din care încasează lunar, dobânzi, și este beneficiarul unei pensii de 24.000 de lei pe Legea 341/2004 - Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din 1989. Încasează de la Primăria Constanța 18.500 anual. Soția sa, Eli-Mihaela Pătraşcu este angajată la Instituția Prefectului - Judeţul Constanţa.

sediul RAEDPP închiriat de Pătrașcu

Iar asta nu este tot! Face bani și dintr-un spațiu situat pe Șoseaua Mangaliei 155, administrat de RAEDPP și închiriat de Pătrașcu, în urmă cu 20 de ani, pentru o chirie puțin peste 1500 de lei, pe an. În primă fază, contractul cu RAEDPP a fost încheiat în anul 2001, însă în anul 2005 a fost reînnoit cu termen de valabilitate... până la vânzarea acestuia. Numai că, în toți acești ani nimeni nu s-a arătat interesat, nici nu ar fi avut cum, dacă nu a fost scos la vânzare.

Pătrașcu, asociat cu doi afaceriști

De precizat faptul că Pătrașcu s-a asociat în această afacere cu o firmă înființată anul trecut, Smart Claim Auto, deținută de Nelu Panait și Ionuț Lazăr, ce se ocupă cu reparația autovehiculelor. În decembrie anul trecut, contractul cu RAEDPP a expirat, iar RAEDPP i l-a prelungit în luna iunie a.c., însă doar pe un an de zile. De precizat însă că, în orice moment, ar putea rămâne fără spațiu, pentru că acesta este revendicat pe Legea 10. Până atunci, va continua să-l exploateze, iar banii vor curge.

Mirela PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai, daca pot,pot asta e!Iar voua o sa va pocneasca colecistu' de invidie.Bine ,nu ca m-ar afecta...
5
6
ba pensie de martir?pai martirii sunt morti.asta vad ca nu e.
15
0
sunt putoretul tziganesc de care ar fi trebuit sa scape chitac. Sunt o gramada ca asta.
15
3
articol de cacat bani. 18500 anual ? lunar poate , d'ohh
11
5
Asta e fratele meu... zici ca e mexican din cartel.
22
0
Nici mie nu-mi place de fata lui...
21
3
Corbu la cirese
20
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218