REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Deşi li se resping proiectele, investitorii NU RENUNŢĂ!

Deşi li se resping proiectele, investitorii NU RENUNŢĂ!

Replica API 2 noiembrie 2016 | 00:00 197

Se ridică un nou bloc la Năvodari

Se ridică un nou bloc la Năvodari

Zona de nord a staţiunii Mamaia se dezvoltă din ce în ce mai mult. Astfel, un nou bloc de patru etaje va răsări în zonă. Tapangea Decebal şi Tapangea Maria s-au adresat Comisiei de Analiză Tehnică din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, pentru a cere autorizaţii pentru un proiect imobiliar. Potrivit documentelor depuse la APM, se doreşte construirea unui imobil cu destinaţia de „locuinţe colective” şi regimul de înălţime Parter+4Etaje. Precizăm că investitorii s-au mai adresat în luna octombrie încă odată comisiei tehnice, însă proiectul le-a fost respins.

Terenul de amplasament al obiectivului analizat este proprietatea beneficiarilor Tapangea Decebal şi Tapangea Maria şi este situat în judeţul Constanţa, oraş Năvodari, zona Mamaia Nord, str. Trup 6(D). Beneficiarul solicită construirea unui imobil cu destinaţia de „locuinţe colective” şi regimul de înălţime Parter+4Etaje. În total se vor amenaja 34 apartamente cu suprafaţă utilă mai mică de 100.00 mp. Din punct de vedere funcţional, imobilul proiectat este organizat astfel: la parter vor fi 6 apartamente, de 100.00 mp şi un garaj de 32,00 mp.

Etajele 1-4 vor avea fiecare câte 7 apartamente de 100.00 mp. În scopul asigurării necesarului de locuri de parcare, prin prezenţa documentaţie, se propune amenajarea unui spaţiu destinat parcării de autovehicule la nivelul cotei amenajate a terenului. În total, în limita amplasamentului studiat se vor amenaja 18 locuri de parcare. Totodată, se propune amenajarea de spaţii verzi cu rol decorativ şi de protecţie în suprafaţă de cel puţin 10% din totalul suprafeţei de teren.

În concluzie, se va amenaja o suprafaţă de aproximativ 100,00 mp de spaţii verzi cu rol decorativ şi de protecţie la nivelul cotei amenajate a terenului. În anteriorul proiect se propunea că la nivelul parterului se va amenaja un garaj în suprafaţă de aproximativ 32,00 mp renunţându-se astfel la funcţiunea complementară de spaţiu comercial sau alimentaţie publică din motive tehnico-economice. Pentru acest aspect proiectul a fost respins, iar acum beneficiarii așteaptă un nou răspuns de la APM.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108