rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 30 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

DETALII în cazul CRIMEI din CONSTANȚA: Ea tăiată, el cu un CUȚIT în INIMĂ!

Anchetă la Constanța! Două persoane, o femeie și un bărbat, concubini, au fost găsiți morți în casă, ambii aflându-se pe canapea. Trupul neînsuflețit al femeii prezenta plăgi tăiate la nivel toracal, pe când bărbatul a fost găsit cu un cuțit înfipt în inimă. Oamenii legii analizează mai multe piste, una fiind legată de gelozie: bărbatul și-a omorât iubita și apoi s-a sinucis, iar a doua vizând și alte persoane, inclusiv cea care a sunat la 112.

foto: ziare.com

Polițiștii din Constanța au fost sesizați de către un bărbat, luni, 25 octombrie a.c., în jurul orei 18.10, cu privire la faptul că și-ar fi găsit mama și pe concubinul acesteia decedați, în locuința femeii din municipiul Constanța. Persoanele au fost identificate, fiind vorba despre o femeie, de 51 de ani și un bărbat, de 52 de ani, ambii fiind decedați, prezentând plăgi tăiate la nivel toracal.

Cazul a fost preluat de polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub îndrumarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Trupurile neînsuflețite urmează a fi transportate la morgă, în vederea executării necropsiei, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor decesului.

Ancheta are mai multe piste

Potrivit informațiilor noastre, crima a avut loc pe strada Bărăganului. Se pare că bărbatul și-ar fi ucis concubina, după care s-ar fi sinucis. Totul s-ar fi petrecut din cauza geloziei.

Update:

Polițiștii, sub coordonarea procurorilor, analizează toate pistele. Spre exemplu, o alta este legată de fiul femeii, cel care a sunat la 112, care poate deveni suspect. Totodată, menționăm că femeia ar fi vrut să-și părăsească iubitul în urmă cu ceva timp, iar acesta i-ar fi spus atunci că, dacă se întâmplă așa ceva, o omoară, apoi se sinucide.

Bărbatul cu un cuțit în inimă!

Ambele cadavre au fost găsite în sufragerie, pe canapea. Ea prezenta leziuni tăiate, iar el era căzut lângă ea, cu un cuțit înfipt în inimă!

L.I., A.F.

marţi, 26 octombrie 202111786
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
Adevărul despre starea lui Vârciu! Vești crunte: 'Toate analizele pe care le-am făcut...'
Comentarii

01tactu(27 oct 11:11)
tot de covid au fost trecuti ca au murit
43Jan(26 oct 06:24)
Alea doi boschetari erea tanti.
mai mult...Replica
30 noi 00:40ReplicaCRAMA MURFATLAR, cu tot cu BĂUTURI, SCOASĂ la VÂNZARE de LICHIDATOR

Crama Murfatlar rămâne fără bunuri! Un lichidator judiciar scoate la licitație mai multe construcții, un teren în...460

30 noi 00:39ReplicaMIRACOL! PAGINA de FACEBOOK a PNL Constanța a DEVENIT FORȚA LIBERALĂ278
30 noi 00:35ReplicaNEAMURILE Simonei HALEP, INVESTITORI de SUCCES în Palazu Mare282
30 noi 00:34Replica200 de MILIOANE de lei ne va COSTA ÎNTREȚINEREA SPAȚIILOR VERZI

Spațiile verzi din Constanța au reprezentat, în ultima perioadă, un amplu subiect de discuție între locuitorii...164

30 noi 00:32ReplicaNiculae DUȘU: „Am HOTELURI pe litoral și nu pot spune că sunt FERICIT”416
30 noi 00:26ReplicaȘi PĂRINȚII din CONSTANȚA se REVOLTĂ din cauza TESTELOR de SALIVĂ. VIDEO188
30 noi 22:32ReplicaCONSTRUIREA CENTRALEI TERMOELECTRICE de la NĂVODARI, AVIZ pozitiv

Uzina Termoelectrica Midia SA a primit avizul pozitiv din partea Primăriei orașului Năvodari pentru construcția noii...134

30 noi 00:22ReplicaCând se vor aprinde luminițele festive în Constanța?!317
30 noi 00:20ReplicaCum vă puteți petrece MINIVACANȚA de 1 DECEMBRIE, la CONSTANȚA!196
30 noi 22:30ReplicaA CRESCUT numărul SALARIAȚILOR… dar și cel al ȘOMERILOR

Cu toate că pandemia de Coronavirus a îngreunat procesul căutării unui loc de muncă, iată că, potrivit...88

30 noi 22:23ReplicaUn AN de PUȘCĂRIE, după ce a AGRESAT doi POLIŢIŞTI182
30 noi 00:16ReplicaPărinții vaccinați nu-și pot lua concediu pentru copilul aflat în carantină299
Vremea
5.4°5.4° - 8.3° marţi, 30 noiembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 69%
Vânt: 4.24 m/s
Presiune: 1002 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
30 noi 00:00SportFotbal: Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick ca antrenor interimar

Echipa engleză de fotbal Manchester United l-a numit pe germanul Ralf Rangnick în funcţia de antrenor interimat...49

30 noi 00:09SportNeymar de la PSG, indisponibil opt săptămâni după accidentarea de la gleznă

Atacantul brazilian Neymar va fi indisponibil între şase şi opt săptămâni după entorsa la gleznă suferită...68

30 noi 00:00SportFotbal: FIFA a anunţat 11 candidaţi la câştigarea Premiului Puskas

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a anunţat, luni, care sunt cei 11 candidaţi la câştigarea Premiului...47

30 noi 00:10SportFotbal: Harry Kane au invitat doi fani la meciul cu Brentford

Doi fani ai echipei engleze de fotbal Tottenham Hotspur, care au călătorit 34 de ore din Texas pentru a-i vedea pe...65

Local
30 noi 22:59LocalProgramul IPS Teodosie de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei

Slujba cu prilejul sărbătoarii Sfântului Apostol Andrei va fi ținută și în acest an de ÎPS Teodosie. În...342

30 noi 00:01LocalTraficul paralizat în Constanța, din cauza repetițiilor pentru parada de 1 Decembrie!

Repetiția generală pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie a avut loc luni, astăzi, în intervalul orar...1978

30 noi 22:59LocalCOVID-19: INCIDENȚA pe JUDEȚ a ajuns 1,76!

1282

30 noi 22:56LocalCoronavirus: 6 NOI DECESE, la Constanța

Până luni, 29 noiembrie a.c., 56.382 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...272

30 noi 22:58LocalPersoanele fără certificat verde pot să asiste la ceremonia de Ziua Națională

Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonia de Ziua Naţională a României se poate realiza fără a avea...328

30 noi 22:59LocalObiceiuri şi tradiţii de Sfântul Andrei

Sărbătoarea Sfântului Andrei (30 noiembrie) sau Sântandrei, cum mai este cunoscută în popor, se înscrie în...483

30 noi 22:59LocalMeniu special de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie, în spitalele constănțene

Bolnavii internați în spitalele din Constanţa vor avea parte, de Sfântul Andrei şi de 1 Decembrie, de o masă...313

30 noi 00:05LocalBEŢI şi FĂRĂ PERMIS, pe drumurile din Constanţa

La data de 28 noiembrie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au identificat...423

30 noi 00:02LocalPrimăria NĂVODARI scoate la CONCURS mai multe funcții publice

326

Politică
30 noi 00:00PoliticăAurescu, despre relevanţa dobândită de Uniunea pentru Mediterana, la Forumul Regional de la Barcelona

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat, luni, la cea de-a VI-a ediţie a Forumului Regional...50

30 noi 00:00PoliticăNicolae Ciucă, vizită fulger la fermierii români: 'Au nevoie de ajutor'

Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, au...63

30 noi 00:00PoliticăCristian Diaconescu anunță înființarea unei comisii pentru aplicarea PNRR

48

30 noi 21:16PoliticăAlexandru Rafila, poziție fermă: 'Nu renunţăm la impunerea certificatului verde la serviciu'

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat duminică, la Antena 3, că nu se va renunţa la impunerea...466

30 noi 19:03PoliticăSorin Cîmpeanu lămurește problema testelor dezasamblate: ”Nu este niciun haos!”

Haosul continuă în privința testelor de salivă pentru elevi. Nimeni nu știe cine va asambla componentele testelor...176

30 noi 19:04PoliticăIlie Bolojan vorbeşte despre viitorul PNL: "Nu este o situaţie bună pentru noi"

212

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....2988

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1721

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1419

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4798

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2249

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2261

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1712

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3415

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3151

Monden
30 noi 00:00MondenViaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate

Viaţa legendarei Tina Turner este povestită într-o nouă carte de benzi desenate, potrivit Reuters. Biografia...43

30 noi 00:00MondenVedeta premiilor Goya este Satira 'El buen patrón', cu Javier Bardem în rol principal

Satira „El buen patrón”, regizată de Fernando León de Aranoa, cu Javier Bardem în rol principal, a obţinut un...46

30 noi 00:00MondenMatthew McConaughey nu-şi prezintă, deocamdată, candidatura pentru funcţia de guvernator al Texasului

47

30 noi 00:00Monden„Encanto“ reuşeşte să fascineze publicul şi se clasează pe prima poziţie a box-office-ului nord-american

Magia noii pepite Disney, "Encanto", a reuşit să farmece publicul, asigurându-i locul fruntaş la box-office-ul...49

30 noi 19:03MondenRomâncă de 19 ani, în prefinala concursului Miss Italia

O româncă de 19 ani se numără printre prefinalistele de la Miss Italia. "Sunt o fată simplă, determinată,...259

30 noi 19:04MondenA murit designerul Virgil Abloh, creator al colecţiilor pentru bărbaţi Louis Vuitton

330

Mapamond
30 noi 14:45MapamondUn migrant a zburat trei ore în trenul de aterizare al unui avion și a supraviețuit. VIDEO

Un migrant care s-a ascuns în compartimentul trenului de aterizare al unui avion al companiei American Airlines a...728

30 noi 14:46MapamondZeci de mii de oameni au protestat din nou în Austria împotriva vaccinării obligatorii anti-Covid

Zeci de mii de persoane au protestat în Austria împotriva vaccinării obligatorii, o măsură pe care cancelarul...247

30 noi 14:46MapamondGermania confirmă trei cazuri de infectare cu Omicron

238

30 noi 14:43MapamondCredincioşii eleni, obligaţi să prezinte un test COVID negativ pentru a putea participa la slujbe

Grecia a introdus noi restricţii prin care credincioşii sunt obligaţi să prezinte un test COVID-19 negativ pentru a...216

30 noi 14:44MapamondAutoritățile olandeze au depistat 13 cazuri de Omicron la pasagerii veniți din Africa de Sud

Autoritățile sanitare olandeze au declarat duminică că 13 cazuri de noua variantă de coronavirus Omicron au fost...220

30 noi 14:44MapamondReferendum în Elveția pentru eliminarea certificatului verde

353

Sănătate
30 noi 00:00SănătatePlanta care ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii

O plantă din America de Sud ar putea atenua efectele dăunătoare ale obezităţii, au stabilit cercetătorii de la...43

30 noi 00:00SănătateUn român, profesor de Boli Infecțioase, stabilit în SUA, spulberă toate veștile bune despre Omicron

Un specialist român stabilit în SUA avertizează asupra evoluției noii tulpini a virusului SARS CoV-2 și spune că...42

30 noi 00:00SănătateGCS: Niciun oraş cu incidenţa cazurilor de COVID-19 mai mare de 6 la mia de locuitori

48

30 noi 14:39SănătateUn tip de durere cronică, asociat cu apariția demenței

Un tip de durere cronică este asociat cu un risc crescut de apariție a tuturor tipurilor de demență, inclusiv a...47

30 noi 00:00SănătateMicronoduli pulmonari: simptome, cauze, tratament

Un nodul pulmonar reprezintă o creștere anormală care se formează într-un plămân sau în ambii. Mulți oameni au...51

30 noi 00:00SănătateRafila: Cum ar putea fi accelerată vaccinarea împotriva COVID?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine că acest sentiment de impunere a vaccinării trebuie să dispară...46

30 noi 14:24SănătateOMS s-a pronunțat: Cine amenință mai tare, între Delta și Omicron

Lumea este în alertă din cauza noii tulpini Omicron, însă majoritatea infecțiilor actuale COVID se datorează în...513

30 noi 14:25SănătateOctavian Jurma: ”Probabilitatea ca Omicron sa ajungă în România cu ocazia sărbătorilor este de 100%”

Cercetătorul Octavian Jurma este de părere că tulpina Omicron va ajunge în România, cu siguranță, în luna...517

30 noi 14:23SănătateCoronavirus: Testele PCR, valabile pentru detectarea variantei Omicron. Ce se întâmplă cu celelalte teste

395

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT