REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Deții un hotel sau un complex comercial? Iată câte locuri de parcare trebuie să asiguri

Deții un hotel sau un complex comercial? Iată câte locuri de parcare trebuie să asiguri

Replica API 2 mai 2017 | 00:00 3191

Problema locurilor de parcare a fost des dezbătută la nivelul orașului Constanța! Șoferii s-au plâns ani la rândul de faptul că nu au unde să-și parcheze autoturismul și mai mult decât atât, municipalitatea îngreunează și mai tare situația montând piloni pe trotuare. Chiar și-așa, Primăria Constanța a aprobat un nou regulament privind locurile de parcare, mai exact referitor la numărul care trebuie asigurat.

Orașul de la malul mării suferă de “boala” locurilor de parcare determinată de lipsa unui număr suficient. Pentru a ameliora situația, municipalitatea a aprobat un regulament! Astfel, construcții administrative trebuie să asigure 1 de parcare la 80 mp pentru funcțiuni care nu generează trafic de utilizatori sau 1 loc de parcare la 40 de mp pentru funcțiuni care generează trafic (acces public la ghișee, birouri, relații cu publicul). În ceea ce privește construcții comerciale (spații comerciale, spații prestări servicii, complexe comerciale), nu este obligatorie asigurarea de locuri de parcare pentru spații cu suprafață utilă mai mică de 50 mp, însă se va asigura minimum 1 loc de parcare pentru fiecare 35 mp din suprafața utilă a ariei de vânzare pentru spații cu suprafață utilă mai mare de 50 de mp, se va asigura 1 loc de parcare la 50 de mp suprafață utilă de vânzare pentru funcțiuni comerciale cu număr redus de clienți, iar pentru angajați se va asigura un supliment de 20% față de numărul total de locuri de parcare. La capitolul construcții cu funcțiunea de alimentație publică (restaurante, cluburi, baruri, cofetării, patiserii etc.) se va asigura minimum 1 loc de parcare/ 4 locuri de masă (respectiv 1 loc de parcare la 8 mp din suprafața utilă a sălii de consumație. Construcțiile de cult trebuie să aibă minimum 5 locuri de parcare pentru fiecare obiectiv. Construcții culturale (spații de expunere, muzee, biblioteci, teatre etc.) trebuie să aibă amenajate minimum 1 loc de parcare pentru spații cu suprafața utilă între 50-150 mp; pentru spațiile cu suprafață utilă mai mare de 150 mp se va asigura minimum 1 loc de parcare pentru fiecare 50 mp din suprafața utilă totală, iar se va asigura suplimentar minimum 1 loc de parcare pentru autocare pentru obiective majore cu locur de salp (operă, teatru etc.). Construcțiile de învățământ (creșe, grădinițe, școli, licee etc.) vor avea amenajate 1 loc de parcare la trei cadre didactice, pentru clădirile cu funcțiuni universitare se va asigura suplimentar 1 loc de parcare la 10 studenți și 1-3 locuri de parcare pentru autocare, iar la căminele studențești se va asigura 1 loc de parcare la 10 locuri de cazare. Construcții de sănătate (spitale, clinici medicale etc.) vor amenaja câte 1 loc de parcare la 50 mp (policlinici); pentru creșă/ creșă specială se va asigura 1 loc de parcare la 10 angajați, dar nu mai puțin de 3 locuri; leagăn de copii/ orfelinat- se vor asigura cel puțin 5 locuri de parcare în special pentru angajați, iar la azilul de bătrâni se va asigura 1 loc de parcare la 20 de paturi, dar nu mai puțin de 5 locuri de parcare. Pensiunile, hotelurile, motelurile și alte construcții cu funcțiune turistică vor asigura un loc de parcare pentru construcții ce asigură maximum 3 unități de cazare; hotel/ hotel apartament/ vilă/ pensiune turistică- se vor asigura câte 4 locuri de parcare la 10 locuri de cazare; motel: se va asigura câte 1 loc de parcare la fiecare cameră de cazare; hostel: se va asigura câte 1 loc de parcare la 15 paturi.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
asa respecta si SPIT de pe Tomis??? sa vedem daca se aplica legea in acest caz
1
0
Primaria sa faca o parcare pe strada Traian, pe locul defunctului Trident Plazza. Ce se vrea cu acel mastodont in paragine. Dar soseaua de sub el, ce leaga poarta 4 de poarta 1??
3
0
Poate se rezolva si neunia de pe Avram Iancu cu bazinul de inot. Nu stiu cine le-a dat autorizatie, in contextul in care zeci de masini blocheaza permanent strazile si intrarile in curtile oamenilor...
3
1
Sa se faca parcari ,dar etajate, iar legea sa fie aplicata.Sa se permita ca intre blocuri la o distanta acceptabila ,sau deasupra aleilor ca sa nu afecteze vegetatia, automobilistii sa isi finanteze parcari etajate, la comun, cu teren concesionat de stat.
5
0
Ar fi o idee buna dar nu cred ca se rezolva
4
0
In Constanta, daca se trimit toate firmele care polueaza, din oras, la marginea orasului, in zona industriala sau spre zona Legume Fructe, se mai micsoreaza necesarul de spatii de parcare. Sunt firme ce confectioneaza ocheleri, lucreaza cu faramite de sticla care sunt deversate in apa, multe firme de toaletat masini, multe ateliere la blat de reparatii si vandut auto, acte auto si alte astfel de afaceri.
2
1
SPIT ul de pe Bdul Tomis care afiaeaza in interior afise cu Un Nou Concept,cate locuri de parcare are si unde e rampa de acces pt persoanele cu dizabilitati?
12
0
Locul de parcare poate fi asigurat din proiectul cladiri,la subsol, sau pe langa aceasta daca detine o suprafata mai mare.Propun sa se planteze si cate un copac la o anumita suprafata locativa, sau mp de spatiu verde, langa constructie sau 10 copaci in zonele ce trebuie impadurite in jurul Constantei.Costul este infirm dar sa fie respectata legea.
5
2
de unde sa scoata locurile de parcare? astia de la primarie sunt de tot rasul
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614