REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Deţinutul evadat din Penitenciarul Jilava, prins după şapte zile în Mamaia Sat

Deţinutul evadat din Penitenciarul Jilava, prins după şapte zile în Mamaia Sat

Replica API 12 august 2014 | 00:00 191

Deţinutul care a evadat în 4 august de la un punct de lucru din Penitenciarul Jilava a fost prins după şapte zile, în Mamaia Sat, judeţul Constanţa, bărbatul, care avea la el un cuţit, fiind imobilizat după ce a încercat să scape. Constantin Ionita, în vârstă de 39 de ani, din satul Tânganu, comuna Cernica, judeţul Ilfov, care are de executat două pedepse, de doi şi respectiv cinci ani de închisoare, pentru furt calificat, a evadat în 4 august, de la un punct de lucru aflat în exteriorul Penitenciarului Jilava, unde se afla sub pază. Deţinutul a fost prins în noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00.30, în Mamaia Sat - Năvodari, a anunţat Poliţia Română, într-un comunicat de presă. În momentul în care a fost depistat, deţinutul a opus rezistenţă, fiind imobilizat de poliţişti, care au găsit la acesta un cuţit, mai multe haine şi obiecte de igienă personală, a precizat sursa citată. Bărbatul a fost căutat de poliţiştii din IPJ Constanţa, Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul de Acţiuni Speciale, de cei de la Poliţia Eforie, precum şi de cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Ilfov, împreună cu lucrători ai Administaţiei Naţionale a Penitenciarelor, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR şi al Serviciului Român de Informaţii. "Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, din satul Tânganu, comuna Cernica, judeţul Ilfov avea de executat două pedepse cu închisoarea, de 2, respectiv 5 ani, pentru furt calificat, iar pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de evadare", se mai arată în comunicatul citat. Condamnatul a fost dus la sediul IPJ Constanţa, urmând să fie predat Penitenciarului Jilava. După evadarea deţinutului, la Penitenciarul Jilava a fost declanşată o anchetă administrativă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218