REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Dezbateri despre relansarea turismului în sudul litoralului

Dezbateri despre relansarea turismului în sudul litoralului

Replica API 29 iunie 2014 | 00:00 161

Primarul municipiului Mangalia, Radu Cristian, prezent la acţiunile de promovare a zonei de sud a litoralului, organizate de către Asociaţia Litoral - Delta Dunării sub deviza "Litoralul verde.Infotrip ANAT", a tras un semnal de alarmă cu privire la necesitatea implicării active a autorităţilor centrale în relansarea turismul din sudul litoralului. În acest sens, edilul Mangaliei a vorbit despre o mai bună relaţionare între structurile guvernamentale şi administraţia locală pentru ca activitatea turistică să funcţioneze fără sincope. "Municipiul Mangalia, cu o poulaţie de 44 de mii de locuitori, nu poate administra singur cele şase staţiuni din sudul litoralului. De aceea, am cerut permanent sprijinul Executivului pentru că vorbim de staţiuni turistice de interes naţional. Există două aspecte distincte: domeniul public de care răspunde Primăria şi domeniul privat, respectiv diversele hoteluri, restaurante şi alte active ale operatorilor din turism. Dacă plajele sunt la un anumit minister, Herghelia la un alt minister, iar administraţia locală nu poate interveni, atunci avem probleme. Trebuie să ne întâlnim periodic, să discutăm o strategie pe termen mediu şi lung", a explicat primarul Radu Cristian. Poziţia primarului Mangaliei a fost susţinută şi de reprezentanţii ANAT. Vicepreşedintele ANAT, Corina Martin, a adăugat că atâta timp cât staţiunile sunt administrate, conform legii, de Consiliile Locale pe raza cărora ele există, este dificil să fie întreţinute corespunzător. "Primarul Mangaliei nu are cum dintr-un buget local, care provine de la 40 de mii de locuitori, să întreţină singur şase staţiuni pe care tot statul le numeşte de interes turistic naţional, dar nu acordă facilităţi în acest sens. În tot restul ţării veţi vedea că un Consiliu Local administrează maximum două staţiuni", a precizat Corina Martin. Pe parcursul discuţiilor s-a reiterat ideea că există un mare potenţial de a readuce sezonul estival la 5 luni pe an. "Avem resurse naturale care nu sunt exploatate. În Balta Mangalia există nămolul de turbă cu proprietăţi terapeutice miraculoase, care ar putea fi extras şi folosit în acest scop, izvoare sulfuroase care nu sunt folosite decât într-o mică măsură. Aşteptăm implicarea agenţilor economici, dar şi intevenţia statului, pentru că în ceea ce constituie atracţie turistică în staţiuni trebuie să se implice autorităţile centrale", a precizat Linica Stan, preşedintele THR Marea Neagră. În cadrul întâlnirii dintre reprezentanţii ANAT, agenţi economici şi autorităţile locale s-a pus accent şi pe continuarea programelor guvernamentale privind infrastructura în toate staţiunile, cu menţiunea că, în acelaşi timp, trebuie lansat cadrul legislativ pentru soluţionarea problemei hotelurilor abandonate. "În ceea ce ne priveşte, Primăria Mangalia a atras fonduri europene de aproximativ 11 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea falezelor Mangalia-Saturn şi Jupiter-Neptun. Lucrările vor începe în septembrie şi vor fi gata până la începutul următorului sezon estival. Obiectivul nostru în această privinţă este să realizăm, cu bani europeni, 9 km de faleză pietonală, de la Mangalia până la Olimp", a mai spus edilul Radu Cristian.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614