Dezvăluirile unui consumator de droguri: la un pas de suicid, fugar şi fără prieteni

Și-a adus familia la disperare

Consumul de droguri este, din păcate, o realitate tristă și îngrijorătoare, cu care se confruntă foarte multe persoane din societatea zilelor noastre. Cei mai expuși sunt tinerii, care, ajung din pricina anturajului în care își petrec timpul, să cadă pradă acestui viciu. Dependența de astfel de substanțe afectează semnificativ atât consumatorul, cât și părinții acestuia, mai ales dacă vorbim despre un tânăr ce depinde în continuare de cei care l-au crescut.

Dar în afară de partea financiară, cei mai mulți depind de afecțiunea părinților, consumul de droguri fiind uneori o modalitate de a le atrage atenția. Însă nu realizează că acest gest duce la creșterea tensiunilor din familie. Un tânăr de 19 ani din Constanța, împreună cu tatăl său, au fost de acord să ne acorde un interviu, sub protecția anonimatului, în care ne-au povestit drama teribilă prin care au trecut, dramă creată de faptul că tânărul s-a apucat de droguri când nu avea nici 18 ani.

Bogdan s-a apucat la vârsta de 17 ani să consume etnobotanice. Totul a plecat de la cercul de așa-ziși prieteni în care își petrecea timpul. El spune că a făcut acest lucru pentru a uita de suferința provocată de certurile și tensiunile existente între părinți. Menționăm că la acest moment el merge la orele de consiliere din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog. Părinții lui au aflat cu greu ce se întâmpla pentru că, așa cum zice și el, era un copil mai ”rebel” din fire, motiv pentru care le-a fost greu să își dea seama că ceva este într-adevăr în neregulă. Primul care a descoperit dovezi cum că se droga a fost tatăl.

Apoi, când a aflat și mama, nevrând să se lase doborâtă de gravitatea situației, l-a dus în alt oraș, sperând ca, scoțându-l din anturaj, să își schimbe modul de viață:”Am ajuns aici printr-o experiență foarte dezamăgitoare față de părinți și de mine, din cauza anturajului și a problemelor de acasă. Eu am fost și un copil mai rebel. Mie nu mi-a plăcut să mi se impună reguli.

Am vrut să-mi creez unele proprii. Mi-am găsit anturaj într-o iarnă. Mi-a plăcut cât am încercat și m-am ținut de ele. Aveam cam 17 ani când am început. A aflat tatăl meu despre această chestie. A fost un conflict în familie. Am fost în probă în casă, ca să văd dacă sunt dependent și s-a stabilit că nu sunt. La un moment dat am început munca. Am fost plecat apoi în Iași, cu mama mea, la Târgu Frumos, unde am început munca la o pizzerie”, spune Bogdan.

”Părinții mei erau foarte disperați pentru că nu știau ce să facă cu mine”

Această mutare nu a avut efectul sperat de mama lui, motiv pentru care, la scurt timp, a revenit la vechile obiceiuri. A găsit și acolo ”prieteni” care i-au întreținut nevoia de a consuma droguri: ”Am găsit din nou anturaj, m-am apucat din nou de droguri. După ce părinții mei au plecat, am plecat de la muncă și m-am dus cu prietenii, am început din nou să mă droghez. Au aflat atunci niște rude, le-au spus părinților mei care au venit și m-au adus înapoi în Constanța.

Eram foarte stresat într-un timp. Apoi m-am apucat iar de muncă, dar după un timp m-au dat afară. Fugeam de acasă și mințeam părinții că mă întorc. Părinții mei erau foarte disperați pentru că nu știau ce să facă cu mine”, povestește Bogdan. Totul până când tatăl său s-a interesat de CPECA. Deși inițial nu găseau decât date despre Agenția Națională Antidrog și nu întelegeau prea bine despre ce este vorba, într-un final au descoperit centrul din Constanța, unde a început transformarea lui Bogdan:

”Tata s-a interesat de acest centru și m-a adus aici, la CPECA. Nu am fost forțat, a fost pentru că îmi doream cu adevărat să mă fac bine și să privesc viața cu alți ochi. Îmi plăcea tot acel timp cât eram drogat: râdeam, mă distram, dar eram într-o confuzie. Toată lumea îmi spunea că nu e bine ce fac, dar eram foarte încăpățânat. M-au adus într-o zi aici și la început nu știam ce se întâmplă, dar cu timpul m-am atașat foarte mult de acest loc. Am încercat doar două substanțe, nu am vrut să mă duc prea mult în extremă. Știam totuși că nu e bine ce fac.

Dar îmi doream să stopez acea suferință”, zice tânărul. Tatăl spune că a fost destul de dificil să depisteze cu certitudine faptul că propriul copil era dependent de droguri, dat fiind că dintotdeauna a avut un temperament mai acid: ”Nu știu exact când mi-am dat seama, dar el a fost dintotdeauna un copil, cum zice el, mai rebel. Probabil a fost și neînțelegerea dintre mine și soție: eu vedeam lucrurile într-un anumit fel, iar ea, ca mamă, vedea cu totul altceva. Am venit într-o zi și am văzut fum de țigară în sufragerie. Încă un indiciu a fost faptul că acolo unde dormea el mirosea foarte închis. Noi aveam niște peruși pe care-i lăsam liberi prin casă și am crezut că vine de undeva de la ei.

De acolo am început să bănuiesc că ceva nu e în regulă, pentru că știam totuși că nu e de la papagali. A fost greu să depistăm, el fiind mai agitat din fire. A fost greu să-mi pot da seama. M-am convins că se droghează când i-am dat un telefon, s-a logat pe facebook și a rămas logat. Acolo am văzut conversațiile lui și mi-am dat seama. Mama lui îmi reproșează că nu i-am spus ce se întâmplă cu el, dar îmi era foarte greu. Îi ziceam doar că se întâmplă ceva cu el, până când și el a recunoscut că se droghează.

Au fost perioade de certuri în familie, chiar până la deteriorarea relației, pentru că, eu chiar dacă aplicam o metodă mai dură cu el, eu nu-i voiam răul. Pe când soția spera că își va reveni cu timpul. Acum repetă clasa a 11-a”, spune tatăl. Mama lui Bogdan a considerat că dacă îl îndepărtează de mediul bolnav în care s-a obișnuit să își petreacă timpul și în care a descoperit drogurile și falsa plăcere oferită de acestea, băiatul își va reveni la normal.

Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat, iar tânărul a găsit o altă modalitate de a reveni la consumul de etnobotanice. Atunci când au aflat de recăderea copilului lor, părinții s-au grăbit să-l aducă înapoi acasă. De acolo a început o călătorie anevoioasă, plină de obstacole: ”Soția l-a scos de la școală pentru că situația lui nu era prea bună, avea absențe și note mici. Și a considerat că dacă îl retragem undeva, și îl scoate din colectiv, va face ceva. Eu am zis că și dacă îl urci pe munte, el tot își găsește anturaj. Eu nu am fost de acord cu plecarea.

El nu mai avea telefon atunci. I-am zis soției să nu-i mai cumpere, dar a făcut-o. Cred că a fost modalitatea prin care și-a găsit iar anturaj. Am fost să o iau pe soție pentru că zicea că i-a închiriat o garsonieră, și-a găsit de muncă și e pe drumul ce bun. Nici nu am ajuns acasă, că deja ni se comunicase faptul că s-a reapucat de droguri. Am mers acolo, am bătut la ușă, dar el nu știa că venim. Am găsit acolo scrumiere, băutură, iar el dormea în starea respectivă. Atunci l-am luat acasă. Am oprit pe undeva prin Adjud, când a fugit prin oraș, fiind în continuare sub influența drogurilor. Am alergat după el, dar nu l-am prins. Până la urmă l-am găsit în parc și l-am adus acasă”, își amintește tatăl cu durere.

CPECA, o oază în deșert: ”Părinții să nu se încreadă în ideea că ei sunt stăpâni pe situație și că pot rezolva problema”, spune tatăl

Referitor la vizitele lui la centrul antidrog din Constanța, tatăl spune că Bogdan a fost foarte receptiv și că și-a dorit cu adevărat să participe la orele de consiliere, pentru că își dorea să facă o schimbare în viața lui, o schimbare care să conteze și să lase în spate orice urmă de suferință simțită în momentul în care a ales să se drogheze: ”La CPECA am venit prin iulie. Am zis că trebuie să pornim de undeva, deși nu pot spune că aveam încredere în ceva ce nu cunoșteam.

Dar când am văzut ce se întâmplă aici și ce rezultate are... Bine, că el va mai fi încercat, tentat. O dată sau de două ori nu a avut bani și nu a venit. Dar nu am stat cu gândul că nu vrea să vină. El vine, simte nevoia să vină. Nu știu dacă este vreun părinte care să nu fie depășit într-o astfel de situație. Și mai cred că indiferent de situația de acasă, acel copil are anturaj, iar părinții poate nu au observat o schimbare în viața lui”, spune tatăl.

Acesta a ținut să atragă atenția părinților asupra faptului că ar trebui să își supravegheze mai îndeaproape copiii, să comunice mai mult cu ei, și să ia măsuri imediat ce au și cea mai mică suspiciune legată de comportamentul acestora:”Eu spun tuturor părinților, ca un semnal de alarmă, să descopere la timp ce se întâmplă cu copilul lor. Poate sunt părinți care sunt siguri pe ei și cred că stăpânesc copiii și că aceștia învață bine, dar nu cred că ăsta e un criteriu. Sau faptul că vine devreme acasă. Asta o poate face și într-o recreație.

La un moment dat se poate comporta chiar normal. Să nu se încreadă în ideea că ei sunt stăpâni pe situație și că pot rezolva problema.Ei trebuie supravegheați mai bine și în momentul în care există și cea mai mică suspiciune că nu e în regulă cu copilul, să vină la personalul specializat care se ocupă de așa ceva. Cred că de cele mai multe ori, ca părinte, nu poți să stăpânești fenomenul.Și generația mea a avut tentații. Dar trebuie să ne adaptăm din mers”, sfătuiește tatăl.

”Nu există în lumea asta prieteni. Într-un final tot te mănâncă pe la spate”

Bogdan descrie prima experiență cu drogurile ca fiind una foarte confuză, dar care i-a adus și o aparentă satisfacție: ”La un moment dat am fugit de acasă și am mers la un prieten care avea niște cunoștințe ce se drogau mai frecvent. Am rămas prieteni, dar nu știam cu ce se ocupă. După un timp mi-au propus să mergem pe Canal. Știam despre ce e vorba, dar am vrut să încerc, cu toate că nu știam prea multe. Prima dată am stat într-o confuzie. Vreo două ore am stat inconștient.

Vedeam doar că mergeam pe pietriș, pe un drum foarte drept. Nu știam dacă merg stânga sau dreapta. A fost și curiozitate, și faptul că voiam să scap de suferință, să uit de problemele de acasă”, zice Bogdan. La un moment dat, a început un adevărat calvar pentru el și părinții lui, mai ales de când a început să devină din ce în ce mai agresiv: ”La un moment dat au început stările de agitație. Începeam să mă tai la mâini, să dau cu pumnii în pereți, să mă agit din ce în ce mai mult.

Părinții îmi spuneau să renunț la anturaj, dar eu credeam că sunt prietenii mei. Nu e adevărat. Cei mai buni prieteni sunt cei din familie. Nu există în lumea asta prieteni. Te pot ajuta, dar într-un final tot te mănâncă pe la spate. Eu am ajuns fără prieteni. Mai am doar o prietenă, părinții și școala. Am 19 ani și sunt bucuros de viața pe care o am. Acum știu să mă uit la viața mea, să mă uit doar la a mea. Am avut și căderi. Mai fugeam de acasă în timp ce veneam aici, mă tăiam la mâini, eram recalcitrant, nu voiam să comunic, plângeam. Era totul schimbat”, mai spune Bogdan.

Treptat, datorită terapiei, a ajuns să realizeze faptul că regulile pe care refuza să le accepte la început sunt un rău necesar: ”Apoi am ajuns să mă gândesc cum e viața cu adevărat. Trebuie să îmi termin studiile, să muncesc, să îmi creez o familie, o casă, și poate am și alte preferințe mai departe. Mai bine să am părinții și doar o prietenă decât să fiu cu astfel de prieteni. Uneori, regulile schimbă omul. Dacă nu ar fi reguli pe lumea asta, cred că toată lumea ar face orice. Dacă nu ar fi reguli de circulație, toți s-ar izbi unii de alții. E bine să ai și regulile tale, și reguli impuse. Așa că mai bine e să îți impui o parte din reguli de la tine. Asta e viața. Totul e impus prin reguli”, a adăugat Bogdan.

Psihologul: ”A învățat să nu fugă de probleme, ci să le înfrunte”

Psihologul care s-a ocupat de cazul lui a spus că într-adevăr a fost un caz extrem de dificil, dar că a învățat cu timpul să comunice într-un mod sănătos și eficient, ajungând să accepte și regulile pe care le detesta atât de mult : ”Cu timpul a început să respecte regulile. Reguli care nu au existat înainte. A fost greu pentru el, nu a fost întotdeauna ușor. Dar a reușit cu ajutorul familiei, pentru că i-am avut alături. Ei sunt factorii principali de protecție.

Acum este ok. Merge la școală, s-a întors acasă. Schimbarea a venit de la el. Exact cum îi spuneam, nu schimbăm lumea din jur, ne schimbăm pe noi. Cred că o să fie bine. Este mai încrezător în ceea ce face, în forțele proprii. Nu mai este la fel de încăpățânat. Comunicarea a făcut tot. El a început ușor, ușor să vorbească cu mine. Dacă la început nu comunica nici cu părinții, nici cu mine, am început să discutăm și să vedem unde este problema.

El nu conștientiza nici faptul că el era una din cauzele pentru care se certau părinții lui. A început de curiozitate și s-a dus către un consum regulat, uneori chiar în exces. El a învățat să nu fugă de probleme, ci să le înfrunte. A învățat să fie asertiv, să spună nu, să nu găsească motive ca să consume”, a declarat psihologul Carmen Lipan.

Geanina DRĂGOI