REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.7° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.7° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Diaconu, către ANAF: „Aţi ajuns ca securiştii lui Ceauşescu”

Diaconu, către ANAF: „Aţi ajuns ca securiştii lui Ceauşescu”

Replica API 4 mai 2015 | 00:00 253

Reacţie vehement

Reacţie vehement

Bogdan Diaconu

„Aţi ajuns ca securiştii lui Ceauşescu, infatuaţii care îl închideau pe românul obişnuit pentru că îşi tăia viţelul crescut de el, îşi aducea acasă porumbul muncit de el de pe câmp sau îşi lua două vreascuri din pădurea care fusese a lui, în timp ce nomenclatura învârtea dolarii şi resursele ţării.

Aţi vrut să călcaţi pe urmele DNA şi să vă umpleţi de glorie, dar, în timp ce DNA îi închide pe marii rechini, voi alergaţi cu coloana de maşini după plevuşcă”, este adresarea acidă a preşedintelui Partidului România Unită, Bogdan Diaconu.

Deputatul naţionalist şi-a îndreptat recent armele şi către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF), nu se află la primul atac de acest gen, iar, duminică, ieşirile au escaladat. Diaconu îi compară pe inspectorii DGAF cu securiştii dictatorului Nicolae Ceauşescu şi îi acuză de neprofesionalism.

„Cine v-a învăţat pe voi unde este cea mai mare evaziune fiscală în România? Mergeţi pe stradă şi întrebaţi orice român şi vă va spune să căutaţi la bănci şi la multinaţionale. Vă faceţi că nu vedeţi cum îşi comandă audituri şi consultanţe fictive de milioane de euro ca să îşi scoată banii din ţară, sau ce furturi imense raportează unele hypermarketuri ca să nu plătească impozite, de ai zice că şi-au abonat hoţi cu TIR-ul în fiecare zi. (...)

În loc să fiţi slujitorii acestui neam care vă ţine pe salarii plătite din munca lui grea şi din taxele imense, v-aţi transformat în vânzătorii lui, uitând că tot ceea ce distrugeţi se va întoarce şi împotriva voastră, a familiilor voastre şi a urmaşilor voştri. Copiii voştri în ce ţară vor trăi? (...) Treziţi-vă din falsa voastră rectitudine şi atacaţi boala evaziunii fiscale acolo unde e deja în metastază.

Nu mai trataţi gripa şi răceala în timp ce bugetul este devalizat de cancerul marilor învârteli financiare. Nici măcar nu aţi mirosit încă marea evaziune... Aveţi curajul, dacă vreţi să fiţi o instituţie de seamă a statului român, să luaţi taurul de coarne, nu să prindeţi muşte. Altfel vă veţi acoperi pe mai departe de penibil. Chiar aşa, voi cum vă uitaţi în oglindă, în timp ce DNA ridică miniştri, parlamentari şi milionari în euro, iar voi alergaţi după mici şi bere pe litoral? Ce vă spuneţi voi, în sinea voastră, că sunteţi nişte vajnici luptători pentru dreptate?”, a mai spus Diaconu în scrisoarea deschisă adresată DGAF.

Vineri, Diaconu luase hypermarket-urile în lunetă, care „şi-au inventat modalităţi ingenioase de a scoate milioane de euro nefiscalizate din ţară” „Fac un apel către ANAF să lase fiscalizarea micilor şi a grătarelor la final şi să înceapă să rezolve problema de la vârful evaziunii, din locurile de unde se scurg în afara României sume imense nefiscalizate.

Dar ANAF nu are curajul să arate câtă evaziune fiscală fac supermarketurile străine de teamă să nu sune ambasadele şi să le ceară şefilor să se cuminţească. În schimb, reprezentanţii ANAF fac pe eroii cu chioşcarii, buticarii şi patronii de mici restaurante sau terase, pentru că pe aceştia nu-i apără nimeni.

Am să cred în campania ANAF doar în momentul în care o să văd primul mare supermarket din România închis pentru evaziune, iar milioanele de euro scoase ilegal din ţară recuperate. Bugetul României nu se va vindeca niciodată dacă ANAF se luptă pentru bonuri de 5 lei, dar închide ochii la tranzacţiile dubioase de milioane de euro prin care supermarketurile îşi scot profiturile din ţară nedeclarate şi neimpozitate, sub diferite forme mascate”, a spus Diaconu.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614