REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.1° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.1° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Diaconu:Cioloș propune un Guvern FMI-Bruxelles-Washington cu vicepremier de la PSD

Diaconu:Cioloș propune un Guvern FMI-Bruxelles-Washington cu vicepremier de la PSD

Replica API 17 noiembrie 2015 | 00:19 188

Guvernul propus de Dacian Julien Cioloș încalcă până și promisiunea inițială de a fi alcătuit din tehnocrați de vreme ce vicepremierul și ministrul Dezvoltării și Administrației Vasile Dâncu este un membru important al PSD care a ocupat și funcții de conducere în acest partid, susţine preşedintele PRU, deputatul Bogdan Diaconu. „Cât despre restul componenței Guvernului propus astăzi, se poate spune că, dacă trece de votul Parlamentului, România va fi condusă de foștii angajați de la Comisia Europeana, FMI, Banca Mondială, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare sau ONG-uri susținute de Washington. În perioada de idealism euro-atlantic, când tot ce venea de la Bruxelles, de la FMI sau de la alte instituții internaționale promitea să fie util și benefic pentru România, componența acestui Guvern ar fi părut un mare pas înainte înspre dezvoltarea țării. În prezent, când vălurile au căzut, putem afirma că vom avea nu o țară ca afară, ci o țară condusă de afară și în beneficiul cercurilor de interese străine”, mai susţine Bogdan Diaconu. Potrivit deputatului, „FMI s-a făcut remarcat în România prin politicile de austeritate împotriva populației în timp ce banii pentru investiții erau furați exact de oamenii guvernării care impuseseră măsurile de sărăcire cu acordul FMI. Astfel, Ministerul Finanțelor, cel mai important portofoliu, va fi condus de un fost angajat al FMI de la București din perioada tăierilor de salarii! Banca Mondială este cea care a gestionat multe din privatizările care au avut ca rezultat distrugerea industriei și unităților de producție din România. Freedom House, susținută financiar de Comisia Europeană și de Ambasada SUA, ONG-ul de unde provine ministrul Justiției, se ocupă cu a atrage atenția pe plan internațional că minoritatea maghiară și cea țigănească din România nu au destule drepturi!”. România intră, o dată cu Guvernul Cioloș, într-o guvernare corporatistă de genul multinaționalelor peste care se adaugă influența determinantă a birocrației bruxelleze care a dus Europa în pragul dezastrului și a experimentelor nefericit ale FMI care nu are în portofoliu nici măcar un exemplu fericit de țară pe care să o fi ajutat să se dezvolte, mai susţine deputatul, care conchide:„De un lucru însă putem fi siguri: că toate directivele Comisiei Europene, FMI, precum și interesele transatlantice ca de exemplu implementarea organismelor modificate genetic sau tratatul TTIP vor fi aplicate cu maximă strictețe în România!”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614