rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 20 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Diana Enache va fi mamică

Diana Enache, una dintre prezentatoarele ştirilor ProTv de la ora 13:00, a împărtăşit cea mai importantă ştire din viaţa ei: aceea că va deveni mamică. "Este o minune aşteptată. Nu am planificat-o, iar atunci când s-a întâmplat m-am emoţionat nespus. Este limpede că nimic din ce îţi povestesc alţii despre momentul în care afli că vei aduce pe lume un suflet - oricât de minunată este şi experienţa lor, nu se aseamănă cu ce trăieşti tu. Am dansat amândoi de bucurie", îşi aminteşte Diana emoţionată. Însărcinată deja în 16 săptămâni, Diana s-a bucurat până acum de o sarcina uşoară şi lipsită de probleme, iar ea şi iubitul ei sunt nerăbdători să-şi cunoască primul copil. "Sunt o norocoasă, recunosc. Am parte de o sarcină uşoară, fără stări de rău sau de greţuri. Nu am pofte neapărat, însă, dintr-o devoratoare de ciocolată m-am transformat într-un fan al sărăţelelor şi al brânzetu-rilor", a dezvăluit încântată Diana. Din câte se pare, bebeluşul va fi un băieţel, pentru care părinţii deja caută cel mai potrivit nume.

luni, 26 august 2013138
Comentarii
mai mult...Monden
20 apr 00:00MondenCătălin Botezatu a vorbit despre problemele de sănătate. „Merg să îmi fac analizele în Turcia”

În ultimii ani, Cătălin Botezatu a avut probleme cu inima și se află în permanență sub supravegherea medicilor....154

20 apr 01:36MondenCine este blonda cu care a fost surprins Mario Fresh la mall. Iubitul fiicei Andreei Esca a strâns-o în braţe178
20 apr 00:00MondenAndreea Bălan s-a întors în sala de dans, după cele patru operații suferite130
20 apr 18:01MondenBianca Drăguşanu le dă peste nas cârcotaşilor: „Unii cred că mănânc botox la micul dejun”

Nu e un secret pentru nimeni că Bianca Drăguşanu este adepta operaţiilor estetice pe care le face ori de câte ori...175

20 apr 00:00MondenFerma 2019. Kamara l-a eliminat pe Silviu Țolu din competiție131
20 apr 00:00MondenReacţia furibundă a Ralucăi Podea după ce a aflat că Florin Pastramă se însoară cu Brigitte181
20 apr 00:00MondenPăr și barbă verde-neon! Cine sunt artiștii care o concurează pe Delia

Vedetele fac tot posibilul să sară ”în ochi”. Dacă Gianina Corondan ne-a obişnuit deja, de mai bine de două...126

20 apr 00:00MondenCorina Chiriac cântă cu trupa Azur, Angela Similea lansează album nou159
20 apr 00:00MondenDe ce băiatul lui Charlize Theron poartă rochiţe şi haine de fetiţe?167
20 apr 00:00MondenCannes 2019 - Un film regizat de o cineastă născută în România, selectat în secţiunea Cinefondation

Filmul "As Up To Now", regizat de cineasta Katalin Moldovai, care s-a născut la Sovata şi locuieşte în prezent la...131

19 apr 00:00MondenCum va fi rochia de mireasă a Adelinei Pestrițu și cum își va îmbrăca fetița: „Sunt foarte dificilă“372
19 apr 00:00MondenCât a slăbit Oana Roman. Ţinuta care i-a dezvăluit noua siluetă456
Vremea
13.6°7.1° - 14.5° sâmbătă, 20 aprilie 2019
cer seninUmiditate: 33%
Vânt: 7.36 m/s din NNE
Presiune: 1026.266 milibari

Loto
6/496813313342
5/4013192035385
joker9142628335
Horoscop
mai mult...SPSportRT
20 apr 00:00SportNicolae Stanciu a marcat primul său gol în campionatul de fotbal al Arabiei Saudite

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat primul său gol în campionatul de fotbal al Arabiei Saudite, vineri, în...192

20 apr 00:00SportRăzvan Marin, dezlănţuit! Românul a marcat din nou pentru Standard

ăzvan Marin e de neoprit la Standard Liege. Românul a înscris din nou, în disputa de pe teren propriu cu Genk, scor...281

20 apr 00:00SportAstra - Craiova 0-1. Mihăilă, primul gol în Liga 1

Universitatea Craiova a câştigat primul meci după plecarea lui Devis Mangia. Conduşi de Corneliu Papură, oltenii au...184

20 apr 00:00SportHalep și compania, în haine de armată! Militarii români din Afghanistan susțin echipa României de Fed Cup

Românii din țară și din străinătate abia așteaptă să urmărească meciul din semifinalele Fed Cup, dintre...211

Local
20 apr 00:52LocalIancu Cuşu INSISTĂ. Proiectul privind aprobarea PUD-construire hotel în staţiunea Mamaia, în atenţia consilierilor locali

A doua oară cu noroc?! Planul urbanistic de detaliu - construire imobil S+P+5-8E - hotel-apartament, staţiunea Mamaia,...2054

20 apr 01:26LocalModificări în parcările din oraș!

Începând de vineri, 19 aprilie, mai multe parcări din municipiul Constanța care înainte erau deservite de taxatori...933

20 apr 01:28LocalNava militară britanică HMS 'Echo' va face escală în Portul Constanța

Nava maritimă hidrografică britanică HMS „Echo” sosește în portul Constanța duminică, 21 aprilie, pentru o...240

20 apr 01:33LocalCâini duși la adăpostul de pe Vârful cu Dor, revendicați de proprietari!

Primăria Constanța îi anunță pe constănțenii proprietari de câini că, dacă vor constata dispariţia câinelui...494

20 apr 01:48LocalTânăr din Cernavodă, anchetat pentru FURT DE TELEFOANE!

Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiștii din cadrul Poliției...308

20 apr 02:08LocalElevii Liceului Teoretic „George Călinescu” din Constanța au dăruit de Paște

Săptămâna aceasta, Liceul Teoretic „George Călinescu” din Constanṭa a demarat două acțiuni caritabile în...247

20 apr 01:34LocalZIUA COPILULUI, sărbătorită la Constanţa! Prichindeii vor fi costumaţi în personajele preferate

Primăria Constanţa a demarat procedura de achiziţie a contractului de prestări servicii organizare evenimente...385

20 apr 01:35LocalAcțiuni ale studenților de la Universitatea „Ovidius” pentru copiii cu nevoi speciale

Liga Studenților din Universitatea „Ovidius” din Constanța organizează în perioada 22 – 25 aprilie a.c....215

20 apr 01:43LocalTone de lemne, confiscate de polițiștii constănțeni

Polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică și ai Postului de Poliție Ostrov, împreună cu reprezentanți ai...398

20 apr 01:42LocalINCENDIU în Constanța: centrală termică distrusă!

Un apel dat la numărul unic de urgență 112, dat în miez de noapte, anunța izbucnirea unui incendiu într-o...1549

Politică
20 apr 01:17PoliticăConsilierii municipali, convocaţi în şedinţă. Vezi ordinea de zi!

În conformitate cu prevederile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală,...739

20 apr 01:26PoliticăZeci de angajaţi ai Primăriei Constanţa au donat sânge!

Ajutor! 50 de angajați ai Primăriei Municipiului Constanța au donat vineri, 19 februarie, sânge în cadrul campaniei...337

20 apr 00:50PoliticăPrimăria Constanţa continuă acţiunea privind ridicarea maşinilor abandonate

Primăria Municipiului Constanța a ridicat, inventariat și depozitat în ultimele zile un număr de 5 autovehicule...372

20 apr 01:54PoliticăLiviu Dragnea, ironic „Sunt mâhnit că a ieșit Lazăr la pensie“

Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, ironic, că este mâhnit că Augustin Lazăr a ieșit la pensie. Declarația a...269

20 apr 00:51PoliticăÎCCJ a decis: Judecătorii au respins redeschiderea dosarului lui Traian Băsescu

ÎCCJ a decis, vineri, respingerea cererii procurorilor de confirmare a redeschiderii urmăririi penale în cazul...317

20 apr 01:57PoliticăPreşedintele Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea referitoare la retragerea titlului de doctor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de...353

20 apr 01:51PoliticăBogdan Licu, înlocuitorul lui Augustin Lazăr. Magistratul va fi delegat de CSM procuror general interimar

Bogdan Licu va fi delegat procuror general interimar de Secția pentru Procurori a CSM, pentru o perioadă de două...333

20 apr 00:51PoliticăAugustin Lazăr, eliberat din funcţia de procuror

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind eliberarea din funcţia de procuror a lui Augustin...381

20 apr 01:45PoliticăDecebal Făgădău şi Costin Răsăuţeanu ALEG autobuzul albastru

Luni, 22 aprilie, angajații Primăriei Municipiului Constanța, cei ai structurilor subordonate, împreună cu primarul...701

20 apr 01:40PoliticăRareș Bogdan publică o scrisoare a unei eleve de 17 ani către Liviu Dragnea: 'Nu vă mai bateți joc!'

Capul de listă al PNL la alegerile europarlamentare, Rareș Bogdan, susține că a primit o scrisoare din partea unei...358

Mapamond
20 apr 00:00MapamondPreşedintele Republicii Moldova agită spectrul alegerilor parlamentare anticipate, îndeamnă la discuţii mai constructive

Cu cât mai aproape va fi termenul de dizolvare a Parlamentului, cu atât discuţiile dintre formaţiunile care au acces...128

20 apr 00:00MapamondNoua armă tactică testată de Coreea de Nord este pentru confruntări terestre

"Noua armă tactică ghidată" testată miercuri de Coreea de Nord este un sistem de rachete pentru confruntări...135

20 apr 00:00MapamondMarea Britanie: Femeia ucisă în cursul revoltelor de la Londonderry era o tânără jurnalistă de investigaţie

Femeia împuşcată mortal joi seara la Londonderry era o ziaristă considerată o ''speranţă'' a jurnalismului de...135

20 apr 00:00MapamondFranţa desfăşoară 60.000 de poliţişti şi jandarmi pentru încă un protest al „vestelor galbene“

Peste 60.000 de poliţişti şi jandarmi vor fi desfăşuraţi sâmbătă în Franţa, la cea de-a 23-a manifestaţie...136

20 apr 00:00MapamondJaponia: Un şofer octogenar a provocat un grav accident de circulaţie la Tokyo

Un şofer octogenar a provocat vineri un grav accident de circulaţie la Tokyo, soldat cu zece răniţi, dintre care doi...145

20 apr 00:00MapamondO mie de migranţi cubanezi în ultimele zile, la graniţa dintre Mexic şi SUA, anunţă autorităţile mexicane

O mie de migranţi cubanezi au sosit în oraşul mexican Ciudad Juarez, la graniţa de nord cu SUA, şi alţi 400 s-au...128

20 apr 00:00MapamondIrlanda de Nord: O femeie ucisă la Londonderry, poliţia suspectează „un incident terorist“

O femeie de 29 de ani a fost ucisă în cursul nopţii de joi spre vineri într-un schimb de focuri la Londonderry, în...124

20 apr 00:00MapamondGrecia: Explozia unei grenade în faţa consulatului rus, revendicată de anarhişti

Un grup anarhist grec a revendicat joi explozia unei grenade, în martie, în faţa consulatului Rusiei la Atena,...132

20 apr 17:21MapamondFranţa aduce un omagiu „eroilor“ salvatori ai catedralei Notre-Dame din Paris

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a mulţumit joi pompierilor care s-au luptat cu flăcările la catedrala...127

20 apr 00:00MapamondONU: Mii de copii ai jihadiştilor străini, concentraţi într-o tabără în Siria

Un înalt responsabil al ONU a invitat joi ţările lumii să-şi asume responsabilitatea pentru cetăţenii lor aflaţi...131

Sănătate
19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1553

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1283

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...829

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1389

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...3948

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2355

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7329

11 apr 00:35SănătateSpitalul Județean Constanța, decorat de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Sanitar”

În vreme ce ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a vorbit despre „dezastrul” pe care l-a găsit pe secțiile...3134

9 apr 01:42SănătateANCHETĂ la Spitalul Județean Constanța, după controlul inopinat al ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a făcut, duminică seara, 7 aprilie a.c., de Ziua Mondială a Sănătății, un...5006

5 apr 22:57SănătateMedicii Adrian Streinu Cercel și Mihai Craiu, prezenți la Constanța pentru a vorbi despre vaccinare!

Vaccinarea împotriva virusului hepatitei B, vaccinarea în cancer între prevenție și tratament și prevenirea...2000