REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

DIICOT ia în calcul ca expertiza ADN în cazul Luizei să fie efectuată în străinătate

DIICOT ia în calcul ca expertiza ADN în cazul Luizei să fie efectuată în străinătate

Replica API 24 septembrie 2019 | 00:00 143

DIICOT ar putea apela la un institut din străinătate pentru efectuarea expertizei ADN în cazul Luizei Melencu, după ce INML nu a reuşit să stabilească ale cui sunt fragmentele osoase găsite la liziera unei păduri de lângă Caracal, au declarat surse judiciare.

Potrivit surselor, DIICOT va decide în zilele următoare dacă expertiza ADN va fi făcută în străinătate sau la un laborator din ţară, altul decât cel de la INML.

Potrivit unui raport al INML trimis la DIICOT, fragmentele osoase descoperite în zona de lizieră de pe terenul Staţiunii de cercetare şi dezvoltare agricolă Caracal provin de la scheletul unei persoane de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 15 şi 19 ani, alta decât Alexandra Măceşanu.

INML nu a reuşit însă să stabilească dacă fragmentele osoase găsite la lizieră aparţin Luizei Melencu, aşa cum susţine Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

Marţi, DIICOT a transmis că mama Luizei Melencu a refuzat să-i fie prelevate probe biologice pentru efectuarea unei noi expertize genetice, însă procurorii au obţinut mandat de la instanţă pentru această procedură.

Monica Georgeta Melencu susţine că anchetatorii ar vrea să "planteze" noile probe prelevate de la ea în oasele găsite la lizieră, pentru a închide ancheta.

Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, de 15 ani, pe data de 25 iulie, când a surprins-o cu telefonul în mână sunând la 112 şi, ulterior, i-a incinerat corpul. De asemenea, el a susţinut că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218