REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Dima, reconfirmat director general al Regionalei de Drumuri şi Poduri Constanţa

Dima, reconfirmat director general al Regionalei de Drumuri şi Poduri Constanţa

Replica API 11 octombrie 2017 | 00:00 1281

Marin Dima

Guvernanţa corporativă este un proiect semi-eşuat în România. Companiile de stat continuă să fie conduse de persoane care au susţinere politică sau prieteni în cercurile de influenţă potrivite. La nivelul ministerului Transporturilor, şefii s-au schimbat, la fel şi cei de la Compania Naţională de Drumuri (rebotezată Infrastructură), numai la nivelul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Constanţa situaţia pare a fi de neclintit. Directorul general Marin Dima a „scăpat” şi de data aceasta de schimbare, deşi unii s-au străduit din răsputeri să îl „dărâme”. Social-democratul Dima este bine „înfipt” în sistem, dovadă şi hotărârea Adunării Generale din data de 18.08.2017, care stabileşte noua organigramă a DRDP, valabilă cu data de 1 octombrie.

Astfel, la nivelul DRDP Constanţa a fost reconfirmat în funcţia de director general regional Marin Dima, director adjunct exploatare este Steliana Tudor Gabriela, în timp ce Roxana David este director economic.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Toate deconcentratele din Constanta sunt conduse de machidoni. Usor usor si toate primariile. Ati ajuns sclavi in tara voastra!
1
0
Cine ia reconfirmat??? Oyl company??
6
2
Poate gasiti niste becuri sa le puneti pe A 2 ...autostrada intunericului sau beznei.
10
1
cum sa ne mire ca un nimeni este in aceasta functie cand in fruntea tarii este cine este , vezi dragnea si repetentul tariceanu si toti INCOMPETENTII
8
3
Sa ne spuna reporterul, care este numele directorului adjunct cu exploatarea, Steliana-Tudor Gabriela sau Steliana-Gabriela Tudor?
3
1
PSD -ist cu fata de vrajitor
8
1
Un idiot HOT si mincinos ca asta nu exista. Oamenii mor pe sosele si el se da barosan pe banii nostri. La puscarie cu toate zdrentele ordinare.
10
1
Rusine Ciumei Rosii. Sa lasi la conducerea un INSTRUCTOR AUTO?
11
2
Sunteti invidiosi!nuciodata nu am avut asa conducere!sanatate multa si sa dea Dumnezeu sa ne fiti alaturi multi ani de acum incolo. Va multumim!
2
11
Bravo! Nea Dima Manivela a reusit. Lipsa de caracter, slugarnicia fata de sefi, spiritul delator si pupincurismul l-au dus departe. Un incompetent si un cretin mai mare ca mosneagul asta nu poti intalni prea des. De cand e el, de ani de zile nodurile rutiere si podurile sunt in bezna, iluminat nu exista, podul de la Agigea gestionat dezastruos, gropi si nenumarate decese rezultate din accidente din cauza lipsei semnalizarii si avertismentelor rutiere. Ce mai...UN BOU CE SE CREDE DANDY - pentru madam Pocean, poate.
20
4

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218