REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° ConstanÈ›a Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.1° ConstanÈ›a Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Din suflet, pentru românii din Cahul

Din suflet, pentru românii din Cahul

Replica API 12 mai 2011 | 00:00 160

Din suflet, de la români pentru români. Aşa s-ar putea descrie acţiunea pusă la cale de Organizaţia Studenţilor Basarabeni, împreună cu Prefectura Constanţa. Într-un timp record, ei au reuşit să strângă câteva mii de cărţi, pe care le-au dăruit apoi elevilor din două licee din Vulcăneşti şi Cantemir, aflate în raionul Cahul din Republica Moldova. Campania "Trimite o carte peste Prut" s-a desfăşurat pe parcursul unei singure luni, în acest timp, studenţii constănţeni făcând uneori chiar şi imposibillul pentru a intra în posesia anumitor volume, de care ştiau că basarabenii au atâta nevoie la şcoală. Desigur că fără sprijinul Prefecturii Constanţa, acţiunea nu putea fi finalizată atât de repede, cărţile ajungând deja pe băncile liceenilor. Cea mai mare donaţie de carte a fost cea a Bibliotecii Judeţene I. N. Roman - 5000 de bucăţi, însă au donat numeroase volume şi Jandarmeria, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea, primăria Agigea şi multe persoane fizice, în special bătrâni. Printre lucrările donate s-au regăsit tone de volume de beletristică, dicţionare, cărţi de specialitate, toate provenind din donaţii. La strângerea cărţilor s-a implicat şi Leon Alexei, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu". Tânărul este născut în Chişinău, dar de 15 ani este în Constanţa. Cum spuneam, acţiunea nu ar fi fost posibilă fără ajutorul Organizaţiei Studenţilor Basarabeni. Preşedintele acesteia, Anatol Tinica, a declarat că a decis să facă această campanie pentru tinerii de peste Prut pentru că are ştiinţă de sărăcia şi mai ales de lipsa cărţilor şi a materialelor şcolare din acea zonă. "Tinerii nu au ce citi în Cahul", a precizat el. Transportul cărţilor s-a făcut cu scurt timp înainte ca delegaţia din Constanţa să ajungă la Cahul. Atât prefectul Constanţei, Claudiu- Iorga Palaz, cât şi celelalte persoane care l-au însoţit, au fost aşteptaţi de către consulul general al României din Moldova, Genţiana Şerbu. Întreaga echipă s-a deplasat mai întâi la Liceul Teoretic nr.2 din oraşul Vulcăneşti. Elevii au fost foarte primitori şi interesaţi în acelaşi timp de alternativa de a-şi continua studiile la facultăţile din Constanţa. În ceea ce priveşte cărţile aduse de români, acestea au fost mai mult decât binevenite. "Ne-am dus ca albinele la miere, la cărţi", a spus zâmbind Tatiana Cazan, profesor. Dascălii moldoveni au ţinut să sublinieze importanţa studierii limbii române, mai ales că în acest oraş, doar un procent de 20% sunt români. Restul populaţiei este formată din ruşi, găgăuzi şi bulgari. "Eu am început să studiez limba română de când eram mică", ne-a mărturisit Tatiana Catana (19 ani), adăugând că şi-ar dori ca după absolvirea liceului să urmeze o facultate cu profil uman. Entuziasmul a fost la fel de mare şi la liceul din Dimitrie Cantemir. Cu această ocazie, preşedintele studenţilor basarabeni, Anatol Tinica, a transmis celor prezenţi că organizaţia pe care o coordonează stă la dispoziţia tinerilor interesaţi de condiţiilor de studiu şi cazare în căminele studenţeşti, dar de activităţi. La rândul său, prefectul Constanţei, Claudiu-Iorga Palaz, le-a promis adolescenţilor că va face tot posibilul de a-i putea aduce vara aceasta în tabără la mare. Singura condiţie impusă de prefect a fost aceea ca ei să-şi vadă de şcoală mai departe. Prezentă în rândul elevilor basarabeni, consulul Genţiana Şerbu, a declarat că îşi doreşte foarte mult ca Moldova să intre în Uniunea Europeană. La finalul întrevederii cu elevii, Palaz i-a înmânat cartea "Prefecţii judeţului Constanţa" preşedintelui raionului Cantemir, Andrei Malşevschi.

Mirabela PANFIL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218