rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 25 aprilie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Dinamo îşi pierde aproape gratis un jucător şi încearcă să-l păstreze pe altul

Collins Fai şi Cosmin Matei sunt titularii lui Dinamo care au intrat în ultimele şase luni de contract, potrivit gsp.ro. Dintre cei doi, Cosmin Matei nu va semna prelungirea contractului şi va pleca de la formaţia alb-roşie în această iarnă. Conducerea „câinilor” i-a promis mijlocaşului de 24 de ani că îl vor lăsa să plece acum pentru 100.000 de euro, deşi cota lui este de 1 milion de euro. 23 de meciuri are Matei în acest sezon, marcând 2 goluri. De cealaltă parte, Collins Fai vrea să continue la Dinamo. Fundaşul camerunez a declarat că vrea înceapă negocierile cât mai curând. „Înainte să înceapă returul, trebuie să clarific viitorul meu la Dinamo. Mie mi-ar plăcea foarte mult să rămân. Este foarte frumos aici şi m-am obişnuit. Dinamo este o familie pentru mine. Datorită coechipierilor şi a lui Mircea Rednic am avut evoluţii bune în acest sezon. Este un grup foarte determinat aici. Rednic m-a ajutat foarte mult să cresc”, a spus Fai. 26 de meciuri a strâns Fai în tricoul lui Dinamo în acest sezon.

miercuri, 6 ianuarie 2016141
Comentarii
mai mult...SPSportRT
25 apr 00:00SportAstra - CFR 2-2. Giurgiuvenii se califică în finala Cupei României, prima din cariera lui Enache

Astra a remizat cu CFR Cluj, scor 2-2, în returul semifinalelor Cupei României și s-a calificat în ultimul act care...300

25 apr 00:00SportSimona Halep a revenit în România, s-a supărat și a plecat în timpul interviului de pe aeroportul Otopeni1015
25 apr 00:00SportSpălare de bani la transferurile lui Stanciu și Chipciu de la FCSB? 30 de polițiști au descins în birourile lui Anderlecht481
25 apr 00:00SportPamela Anderson, supărată după ce fundaţia clubului Olympique Marseille a strâns 100.000 de euro pentru Notre-Dame, deși evenimentul era dedicat copiilor săraci

Pamela Anderson a părăsit marţi gala fundaţiei clubului Olympique Marseille împreună cu prietenul său Adil Rami,...419

25 apr 00:00SportCupa Angliei, cea mai veche competiție de fotbal din lume, renunță la șampania pentru câștigătoare pentru a nu face propagandă alcoolului167
25 apr 00:00SportJuventus a renunţat la tradiţionalele dungi albe şi negre pe tricoul pentru sezonul 2019/2020230
25 apr 00:00SportDelio Rossi, noul antrenor al lui Palermo, echipa lui George Puşcaş

Delio Rossi este noul antrenor al echipei italiene de divizia a doua Palermo, la care joacă atacantul român George...161

25 apr 00:00SportAlexandra Cadanţu, calificată în sferturile turneului de la Anning (China)160
25 apr 00:00SportAna Bogdan, calificată în optimi la Istanbul (WTA) după abandonul belgiencei Flipkens155
24 apr 00:00SportAlaves - Barcelona 0-2. Goluri: Alena și Luis Suarez

Catalanii au mai făcut un pas către titlul din La Liga, după ce s-au impus pe terenul bascilor de la Alaves. Alena...324

24 apr 00:00SportShane Long a marcat cel mai rapid gol din istoria Premier League. Irlandezul a înscris în secunda 7382
24 apr 00:00SportSimona Halep s-a retras de la Stuttgart! Decizia de ultim moment a româncei: „Sunt obosită fizic și mental, am dat totul în Fed Cup”459
Vremea
14.4°8.2° - 14.4° joi, 25 aprilie 2019
cer fragmentatUmiditate: 47%
Vânt: 6.26 m/s din SE
Presiune: 1026.11 milibari

Loto
6/49212324263547
5/4042632333414
joker13163339448
Horoscop
mai mult...Replica
25 apr 16:41ReplicaURLETE într-un apartament din Mamaia: in interior, un tânăr GOL PUȘCĂ!

Un tânăr și-a băgat în sperieți vecinii, care au alertat agenții de pază și Poliția. Acesta s-a drogat, s-a...2708

25 apr 14:10ReplicaÎncep lucrările la reţeua de gaze în Limanu, 2 Mai şi Vama Veche!

Comuna Limanu a primit joi, 25 aprilie 2019, autorizația de construire pentru înființarea distribuției de gaze...828

25 apr 16:42ReplicaBugetul Constanței a trecut la vot, după ce Făgădău i-a certat pe cei care uită că el este primar, nu Marcela Frigioiu!

Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe 2019 a stârnit discuţii contradictorii în şedinţa de...1376

25 apr 11:35ReplicaSerie de accidente rutiere în Constanța, în Joia Mare!

...1665

Local
25 apr 03:32LocalUn constănțean a furat dintr-o sucursală bancară din Brăila

Poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Făurei, Brăila, la data de 23 aprilie a.c., l-au identificat pe un tânăr,...550

25 apr 03:33LocalMesajul ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la sărbătoarea Învierii

În noaptea de Înviere, Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul mării, în zona Cazinoului din...375

25 apr 03:30LocalO mașină s-a RĂSTURNAT la Mihai Viteazu

Un accident rutier a avut loc miercuri, 24 aprilie, în drum spre Tulcea, între Mihai Viteazu și Baia. Se pare că un...1607

25 apr 03:29LocalCondamnat pentru că a condus un autovehicul neînmatriculat

Polițiști din cadrul Postului de Poliție Oltina, la data de 23 aprilie a.c., au depistat un bărbat, în vârstă de...468

25 apr 03:28LocalSucevean acuzat de tentativă de omor, prins în Constanța

Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale al IPJ Constanța, la data de 23 aprilie a.c., au depistat un...757

25 apr 00:30LocalPERICOL pentru PARTICIPANȚII la TRAFIC! ȘICANĂRI pe SOVEJA

Doi șoferi au ales să-și rezolve problemele în mijocul străzii, fără să le pese că au pus în pericol...3441

25 apr 00:31LocalVIDEO. Florin Spătaru, director în cadrul Şantierului Naval Mangalia: Nu aducem străini la Şantierul Damen

Șantierul Naval Damen își propune să se dezvolte în ceea ce privește construirea navelor prototip, fie de...2803

25 apr 00:34LocalConstanța: a intrat cu mașina pe trotuar și s-a oprit în gard!

Un accident rutier a avut loc în dimineața de miercuri, 24 aprilie, la intersecția străzii Nicolae Iorga cu...1373

25 apr 00:29LocalJAF ca-n FILME în Constanța! Casier LEGAT de un individ cu cască de motociclist pe cap

Un individ cu cască de motociclist pe cap a pătruns, în dimineața de miercuri, 24 aprilie, în jurul orei 5.00,...4188

25 apr 00:30LocalAccident rutier la Mihail Kogălniceanu

Cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța au fost solicitate să intervină, miercuri,...3913

Politică
25 apr 03:36PoliticăComisia Europeană ameninţă România după votul din Parlament: 'Dacă preocupările nu sunt abordate, Comisia Europeană va trebui să acţioneze rapid'

Comisia Europeană anunță că va analiza decizia luată miecuri în Parlament cu privire la codurile penale, după...318

25 apr 03:35PoliticăConsilierii din Eforie au aprobat taxele şi impozitele aferente anului 2020

...615

25 apr 03:32PoliticăProgramul Primăriei Constanța, în perioada sărbătorilor

Primăria Municipiului Constanța anunță că în perioada 26 aprilie – 1 mai a.c., activitatea instituției va fi...346

25 apr 03:31PoliticăCamera Deputaţilor a adoptat proiectul de modificare a Codului penal

...534

25 apr 03:31PoliticăFostul şef al AEP Daniel Barbu - urmărit penal de DNA în dosarul trezorierului PSD Mircea Drăghici

Fostul şef al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Daniel Barbu, este urmărit penal în dosarul în care a fost...332

25 apr 03:30PoliticăCJC închiriază spaţiile din cadrul Centrului de Excelenţă în Turism şi Servicii Tomis

Consiliul Judeţean Constanţa organizează licitaţie publică deschisă cu strigare (în baza H.C.J.C...407

25 apr 03:30PoliticăDragnea despre Codurile penale: Nu s-a produs nici o modificare, nici măcar o virgulă deasupra deciziilor CCR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a declarat miercuri, referitor la proiectele de...364

25 apr 00:35PoliticăPrimăria Constanţa anunţă pregătiri pentru sezonul estival în staţiunea Mamaia

Angajații Serviciului Igienă Publică din cadrul Primăriei Municipiului Constanța continuă să curețe rigolele de...410

25 apr 00:34PoliticăÎngrijitorii copiilor cu dizabilități au fost CONCEDIAȚI. Ministrul Muncii: Nu înțeleg cum s-a întâmplat asta!

În mai multe localități din țară, îngrijitorii copiior cu dizabilități, care în cele mai multe cazuri sunt...497

25 apr 00:55PoliticăIlie Năstase, gest lipsit de fair-play filmat în Piața Victoriei: cum a ales să se răzbune pe Traian Băsescu, rival la alegerile europarlamentare

Ilie Năstase (72 de ani), candidat la alegerile europarlamentare din partea UNPR, partidul condus de Gabi Oprea, a fost...337

Monden
25 apr 00:00MondenAdevăratul motiv pentru care Laurette trebuie să-şi scoată silicoanele! "Nu am avut minte"

S-a dus vremea când Laurette Attindehou (35 de ani) defila mândră cu silicoanele la vedere pe podiumurile de modă....325

25 apr 00:00MondenCum arată Tamara Buciuceanu la aproape 90 de ani? Doi ani nu a ieşit din casă şi a slăbit enorm

Este una dintre cele mai mari actriţe pe care le-a dat România, cu o carieră de peste 65 de ani, fiind sărbătorită...514

25 apr 00:00MondenIuliana Tudor a rămas fără emisiunea „Vedeta populară“

Emisiunea „Vedeta populară”, realizată şi prezentată de Iuliana Tudor (42 de ani) din anul 2017, a fost...280

25 apr 00:00MondenRoxana Ionescu e însărcinată. Ea şi iubitul ei vor deveni părinţi anul acesta

Mama Natură şi Tinu Vidaicu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, de mai bine de 5 ani. Cei doi se iubesc la...269

25 apr 00:00MondenBritney Spears a făcut lămuriri despre internarea ei la ospiciu

Britney Spears a făcut pentru prima oară lămuriri despre internarea ei la ospiciu. Cântăreaţa a postat pe Internet...225

25 apr 18:25MondenO persoană transexuală a ajuns pe covorul roșu cu sânii la vedere și a șocat pe toată lumea

Indya Moore a fot senzația serii la un eveniment de pe covorul roșu. A furat lumina reflectoarelor pe covorul roșu,...321

25 apr 00:00MondenBecky G şi Maluma au lansat piesa „La respuesta“

Cântăreaţa americană Becky G a lansat un nou single, ''La respuesta'', în colaborare cu solistul columbian Maluma,...156

25 apr 00:00MondenEmma Thompson interpretează rolul unei politiciene fără scrupule în serialul BBC ''Years and Years''

Emma Thompson interpretează rolul unei politiciene fără scrupule în serialul ''Years And Years'', după un scenariu...178

25 apr 00:00MondenSteve Golin, producător recompensat cu Oscar, a decedat la 64 de ani

Producătorul de film Steve Golin, recompensat cu premiul Oscar şi al cărui ochi ager de vânător de talente a...183

25 apr 00:00MondenPremiile Oscar - Categoria „cel mai bun film străin“ şi-a schimbat denumirea

Categoria "cel mai bun film străin" de la gala premiilor Oscar şi-a schimbat denumirea oficială şi se va numi...194

Mapamond
25 apr 17:54MapamondDonald Trump trimite „soldaţi înarmaţi“ la frontiera cu Mexicul, după un incident cu militari mexicani

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri trimiterea de ''soldaţi înarmaţi'' la frontiera cu Mexicul,...188

25 apr 00:00MapamondRepublica Moldova: UE va coopera cu orice guvern de la Chişinău în baza Acordului de asociere

Uniunea Europeană va continua cooperarea cu guvernul care va rezulta în urma actualul proces politic, în baza...174

25 apr 00:00MapamondRusia lansează la apă în cadru festiv un submarin nuclear, denumit „monstrul marin“

Rusia a lansat la apă primul submarin nuclear, destinat să transporte drone subacvatice 'Poseidon', un fel de torpile...206

25 apr 00:00MapamondSri Lanka: Explozie controlată în apropiere de un cinematograf în Colombo; bilanţul atentatelor de duminică a ajuns la 359 de morţi

Poliţia din Sri Lanka a anunţat miercuri că a procedat la o explozie controlată a unui scuter suspect parcat în...170

25 apr 00:00MapamondPreşedintele Mexicului doreşte să limiteze fluxul de migranţi care traversează ţara

Preşedintele mexican, Andres Manuel Lopez Obrador, a afirmat marţi că doreşte să frâneze fluxul de migranţi...158

25 apr 00:00MapamondJaponia: Parlamentul adoptă o lege privind despăgubirea victimelor sterilizării forţate

Parlamentul japonez a adoptat miercuri o lege privind acordarea de despăgubiri zecilor de mii de persoane sterilizate,...176

25 apr 00:00MapamondSri Lanka: Oficiali de rang înalt ar fi ascuns deliberat informaţii secrete despre posibile atacuri teroriste

Oficiali srilankezi de rang înalt au ascuns în mod deliberat informaţii secrete despre posibile atacuri teroriste în...173

25 apr 00:00MapamondItalia: Matteo Salvini ordonă supravegherea mai atentă a musulmanilor după un incident presupus pe temei religios

Ministrul de interne al Italiei, Matteo Salvini, a ordonat poliţiei să supravegheze mai îndeaproape centrele...169

25 apr 00:00MapamondNetanyahu vrea ca o nouă colonie israeliană din Înălţimile Golan să poarte numele lui Trump

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat marţi că vrea ca o nouă colonie israeliană din Înălţimile Golan...170

25 apr 00:00MapamondLavrov: Niciun fel de declaraţii ale SUA, UE şi NATO nu vor schimba situaţia "reunirii Crimeei cu Rusia"

Problema "reunirii Crimeei cu Rusia" a fost închisă definitiv şi niciun fel de declaraţii ale SUA, UE sau NATO nu...198

Sănătate
25 apr 00:00SănătateFonduri europene de 20 milioane lei pentru sănătatea şi educaţia din Tulcea

Aproape 20 de milioane de lei au fost alocaţi astăzi, 25 aprilie, prin Programul Operaţional Regional 2014-2020,...34

24 apr 03:34SănătateGuvernul adoptă coplata serviciilor medicale la privat

Guvernul va adopta, în şedinţa de miercuri, un proiect de act normativ care prevede că asiguraţii care optează...382

22 apr 00:47SănătateMinistrul Sănătăţii: Vom relua campania de vaccinare antirujeolă săptămâna viitoare

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni, la Bistriţa, că săptămâna viitoare va fi reluată campania...346

19 apr 00:19SănătatePacienta cu arsuri grave, transferată în Belgia, va avea nevoie de mai multe operații. „Dacă mai stătea 2 zile în România nu mai avea șanse!”

Tânăra Mădălina Neculai, din Tulcea, care a fost transferată la un spital din Belgia, după ce a suferit arsuri...1786

17 apr 01:37SănătateSpitalul Judeţean Constanţa a fost decorat de Klaus Iohannis

Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, Președintele României, Klaus Iohannis, a conferit Spitalului Clinic...1464

17 apr 04:05SănătateREVOLTĂTOR! Pacientă cu arsuri grave, din Tulcea, plimbată între spitalele din Constanța și Timișoara!

O tânără de 25 de ani din Tulcea, aflată în stare gravă, fiind intubată, după ce a suferit arsuri pe 40% din...1000

13 apr 01:48SănătateProiect benefic pentru comunitate: cursuri de asistente medicale în Hârșova!

Sistemul sanitar din orașul constănțean Hârșova se dezvoltă. Astfel, în Spitalul Orășenesc Hârșova vor fi...1624

13 apr 17:54SănătateAsistenta șefă de la Neurologie, schimbată din funcție după controlul ministrului Sănătății! Atenționare pentru directorul de Îngrijiri!

S-a încheiat ancheta internă desfășurată de conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei”...4199

13 apr 00:29SănătateReacția SANITAS după controlul de la Spitalul Județean Constanța: „Personalul este insuficient, merită să fie tratat cu respect!”

Referitor la recenta vizită a Ministrului Sănătății, Sorina Pintea, la Spitalul Clinic Județean de Urgență...2503

12 apr 00:50SănătatePacienții vin la Constanța să se trateze, dar ministrul Sorina Pintea LAUDĂ spitalul din Tulcea pentru... curățenie!

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, continuă controalele în spitalele din țară. În noaptea de miercuri spre...7481