rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 19 iunie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Dinamo nu mai e echipa cu cei mai mulţi tineri pe teren!

Sursa foto: digisport.ro

Doi jucători under 21 au marcat în etapa a treia din Liga 1. Marian Târşă, de la CSM Poli Iaşi, şi Bogdan Ţîru, de la Viitorul, sunt fotbaliştii de sub 21 de ani care au punctat în ultima rundă a campionatului. Site-ul Federaţiei anunţă că patru noi fotbalişti au debutat etapa trecută, graţie regulei introduse în acest campionat, potrivit căreia fiecare formaţie din Liga 1 este obligată să aibă pe teren, pe tot parcursul oricărui meci, minimum un jucător under 21. Ronaldo Deaconu şi Vasile Petra, ambii de la ASA Târgu Mureş, Ştefan Vlădoiu de la CSU Craiova şi Doru Dumitrescu de la Viitorul sunt tinerii care au jucat primul meci din carieră în Liga 1 etapa trecută. După ce, în primele două etape, Dinamo a avut cei mai mulţi fotbalişti tineri folosiţi, gruparea din Ştefan cel Mare a fost egalată în runda a treia de ASA Târgu Mureş. Aflat la ultimul său meci pe banca ardelenilor, italianul Dario Bonetti a folosit contra lui Poli Iaşi şapte fotbalişti eligibili pentru naţionala under 21 a României, ca şi Dinamo în partida cu CFR Cluj, potrivit digisport.ro.

joi, 11 august 2016359
Comentarii
mai mult...SPSportRT
19 iun 00:00SportVictorie dramatică a Franţei în faţa Angliei

Selecţionata Franţei a învins dramatic echipa Angliei cu scorul de 2-1 (0-0), marţi seara, la Cesena, într-un meci...411

19 iun 00:00SportROMÂNIA U21 - CROAȚIA U21 4-1! Victorie entuziasmantă pentru „tricolorii” lui Mirel Rădoi în debutul la EURO 2019409
19 iun 00:00SportFCSB va întâlni echipa lui Ilan Shor, magnatul proaspăt dispărut din Moldova după cutremurul politic de la Chișinău. A participat la „furtul secolului în Moldova”473
19 iun 00:00SportPrimul gol cu ajutorul VAR din istoria fotbalului românesc

România U21 a deschis scorul în primul meci de la EURO 2019, în fața Croației U21, dintr-un penalty, după o...320

19 iun 00:00SportSorana Cîrstea, Irina Begu şi Ana Bogdan, pe tabloul principal la BRD Bucharest Open 2019178
19 iun 00:00SportCFR Cluj o va întâlni pe FC Astana, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor190
19 iun 00:00SportFCSB o va întâlni pe Milsami Orhei (Moldova) în primul tur preliminar al Europa League

FCSB o va întâlni pe Milsami Orhei, echipă din Republica Moldova, în primul tur preliminar al Europa League la...178

19 iun 00:00SportUniversitatea Craiova va juca împotriva lui Sabail (Azerbaidjan) în primul tur preliminar al Europa League170
19 iun 00:00SportAcuzat de corupție, Platini este ''absolut încrezător''178
19 iun 00:00SportXavi Hernandez îşi începe cariera de antrenor cu ocazia unui amical cu Palamos CF

Cariera de antrenor a fostului mare mijlocaş al echipei FC Barcelona, Xavi Hernandez, va debuta cu ocazia unui meci...176

18 iun 02:35SportCampionatul European de karate tradiţional: doi constănţeni au obţinut medalii!766
17 iun 00:00SportDaniela Hantuchova, despre Simona Halep: „Este cea mai dură adversară”684
Vremea
30°21.7° - 30° miercuri, 19 iunie 2019
câțiva noriUmiditate: 41%
Vânt: 4 m/s din E
Presiune: 1011.41 milibari

Loto
6/4982230344142
5/404112231379
joker41027363712
Horoscop
mai mult...Replica
19 iun 17:37ReplicaE OFICIAL! PSD Constanţa îl susţine pe Felix Stroe pentru funcţia de secretar general al partidului

Miercuri, 19 iunie 2019, în prezenţa unui număr de 260 de delegaţi a avut loc Conferinţa Extraordinară Judeţeană...1135

19 iun 15:52ReplicaACCIDENTE pe BANDĂ RULANTĂ într-o intersecție din Constanța, din cauza copacilor!

Mai mulți locuitori ai urbei de la malul mării au semnalat faptul că intersecția străzilor Decebal cu Siretului,...2088

19 iun 16:41ReplicaCODURI de VIJELII în toată țara, inclusiv PORTOCALII!

Instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor...1619

19 iun 14:29ReplicaIncendiu în Cumpăna! VIDEO

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, miercuri, 19 iunie, pe strada Ștefan cel Mare din...1021

Local
19 iun 04:15LocalPeste 100 de absolvenți de clasa a VIII-a din judeţul Constanţa au lipsit de la Evaluarea națională

Emoţii mari pentru absolvenţii clasei a VIII a! Marţi, 18 iunie, a început Evaluarea Naţională. Din cei 5.527 de...399

19 iun 01:43LocalÎȘI CAUTĂ TATĂL, pe care nu l-a mai văzut din copilărie!

O femeie din Galați își caută tatăl, din județul Tulcea, despre care nu mai știe nimic de când părinții au...1255

19 iun 04:08LocalȘoferi trași pe dreapta de polițiști în Eforie și pe Aurel Vlaicu

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Constanța, la data de 18 iunie a.c., în jurul orei 00.15, au depistat un...849

19 iun 04:08LocalUn tânăr MORT de BEAT a făcut accident cu autoutilitara, în Medgidia

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Medgidia, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 20.20, au identificat un...1458

19 iun 04:14LocalUn bucureștean a furat haine în valoare de peste 5.000 de lei din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, la data de 17 iunie a.c., în jurul orei 17.15, au fost sesizați de...1197

19 iun 01:38LocalAdina Florea: Judecătorii erau filaţi pentru a se exercita o presiune asupra lor

Procurorii Adina Florea şi Sorin Eugen Iasinovschi au sustinut marţi interviurile pentru functia de procuror-şef al...1286

19 iun 04:09LocalFurt în valoare de 14.000 de lei dintr-un magazin din Costinești

În urma cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției...974

19 iun 04:20LocalPrimăria Constanța continuă lucrările de asfaltare

În această săptămână, angajații administratorului tramei stradale vor acționa în zona destinată circulației...506

19 iun 04:13LocalBunuri contrafăcute în valoare de peste 80.000 lei, confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii...490

19 iun 04:18LocalOperațiune spectaculoasă a DIICOT - Interlopi arestați de trupele speciale în plină stradă

Acţiune spectaculoasă a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, pe...1652

Politică
19 iun 04:16PoliticăViorica Dăncilă îi dă INTERZIS lui Victor Ponta, după ce fostul premier ar fi vrut să meargă la Congresul PSD: 'Acolo trebuie să participe membrii PSD'

Victor Ponta a spus, marți seara, la România TV, că ar accepta să meargă la Congresul PSD de la sfârșitul lunii,...545

19 iun 04:15PoliticăCristian Ghinea, de la USR, A DEMISIONAT: NU a votat la moțiunea de cenzură

Cristian Ghinea, deputat USR, a anunțat că demisionează din Parlamentul României, în urma alegerii ca eurodeputat...780

19 iun 01:41PoliticăGuvernul Dăncilă NU va fi înlocuit! Moţiunea a fost RESPINSĂ!

Plenul Parlamentului a votat marţi moţiunea de cenzură depusă de PNL, USR, PMP, UDMR şi neaflilaţi, pentru...1540

19 iun 04:07PoliticăDarius Vâlcov a fost pus sub control judiciar de către DIICOT

Procurorii DIICOT au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile...426

19 iun 04:07PoliticăSenatorul Brăiloiu: Am încredere că un program de guvernare concret nu poate fi înlocuit cu baloanele de săpun

Trei săptămâni s-au scurs de la alegerile europarlamentare şi, implicit, de la "euforia" rezultatului. Astăzi,...495

19 iun 03:36PoliticăCristian Deliorga şi Gheorghe Stan au depus jurământul pentru funcția de judecători CCR

Constănţeanul Cristian Deliorga și Gheorghe Stan au depus marţi jurământul de învestitură în funcţia de...865

19 iun 04:13PoliticăLiviu Dragnea rămâne la Rahova

Perioada de carantină s-a încheiat pentru Liviu Dragnea, iar, potrivit RomâniaTv, acesta va rămâne, în continuare,...440

19 iun 04:09PoliticăEvenimente sportive, programate în această vară, la Pavilionul Expoziţional, cu sprijinul CJC

Evenimente sportive la Pavilionul Expoziţional Constanţa, organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa....368

19 iun 01:42PoliticăA apărut un nou jucător în PSD pentru Congres. ESTE DE LA CONSTANŢA!

La Congresul PSD din 29 iunie se scot la concurs posturile de președinte al partidului, președinte executiv și...3042

19 iun 04:19PoliticăIese la iveală adevărata avere a lui Mihai Chirica

Primarul Iașului, Mihai Chirica, își ține întreaga avere pe numele copiilor săi minori. Thea şi Mălina Chirica,...867

Monden
19 iun 13:27MondenNerăbdare mare în familia Deei Maxer! Dinu şi Andreas abia aşteaptă ca fetiţa să vină pe lume

...141

19 iun 00:00MondenConstănţeanca Laura Dincă, declarații despre nunta cu Cristian Boureanu!

Laura Dincă a spus totul despre nunta cu omul de afaceri! Într-un interviu pentru Antena Stars, iubita lui Cristian...168

19 iun 00:00MondenFamilia Băitoi a câștigat sezonul special «Chefi la cuțite»! Au fost finaliștii lui Florin Dumitrescu

La Antena 1, sezonul special „Chefi la cuţite”, dedicat familiilor, și-a desemnat, într-un final,...104

19 iun 00:00MondenAndra, decolteu imens! De mult n-a mai fost văzută aşa!

Andra este, fără doar şi poate, una dintre cele mai iubite artiste din ţara noastră, iar fiecare apariţie a ei...203

19 iun 00:00MondenFlavia Mihășan a născut un băiețel!

Flavia de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a devenit, oficial, mămică! Asistenta TV a adus pe lume un băiețel...131

19 iun 00:00MondenDan Chișu, diagnosticat de trei ori cu cancer!

În cinci ani, Dan Chișu a fost diagnosticat de trei ori cu aceeași boală cruntă: cancer de piele. Regizorul în...157

19 iun 00:00MondenElton John va fi decorat cu Legiunea de Onoare

Preşedintele Emmanuel Macron îi va conferi vineri, cu ocazia Sărbătorii Muzicii în Franţa, Legiunea de Onoare...145

19 iun 00:00MondenFranciza "The Hunger Games" - o nouă carte în pregătire

Un nou roman plasat în universul post-apocaliptic al francizei "The Hunger Games" va fi lansat anul viitor şi va fi...139

19 iun 00:00MondenClint Eastwood începe filmările la noua sa producţie "The Ballad of Richard Jewell"

Regizorul american Clint Eastwood, în vârstă de 89 de ani, începe săptămâna viitoare filmările la noua sa...146

19 iun 00:00MondenActrița Catherine Zeta-Jones a fost recompensată cu cea mai înaltă distincţie onorifică a oraşului natal, Swansea

Autorităţile din Swansea, oraşul natal al lui Catherine Zeta-Jones, o vor recompensa pe actriţă cu Freedom of the...203

Mapamond
19 iun 00:00MapamondDonald Trump şi-a lansat campania pentru 2020

"Patru ani în plus!": Donald Trump şi-a lansat marţi în Florida, în strigătele mulţimii entuziaste, campania...145

19 iun 00:00MapamondPrelevarea forţată de organe continuă să fie practicată 'în toată China'

Prelevarea forţată de organe continuă să fie practicată 'în toată China', iar membrii mişcării spirituale Falun...195

19 iun 00:00Mapamond50 de municipalităţi germane şi-au declarat dorinţa de a prelua migranţi salvaţi din bărci în Mediterana

Peste 50 de municipalităţi germane şi-au declarat dorinţa de a prelua migranţi salvaţi din bărci în Mediterana,...129

19 iun 00:00MapamondCAPTURĂ. 16 tone de cocaină la bordul unui vapor în portul Philadelphia

Autorităţile federale americane au anunţat marţi că au capturat circa 16 tone de cocaină la bordul unui vapor în...183

19 iun 04:15MapamondDonald Trump anunță că este gata de RĂZBOI cu Iran: 'Aş acţiona, cu siguranţă, legat de armele nucleare'

Preşedintele american, Donald Trump, ar lua în considerare utilizarea forţei armate pentru a împiedica Iranul să se...275

19 iun 04:12MapamondOrientul Mijlociu fierbe - SUA suplimentază numărul de militari

SUA vor trimite încă 1.000 de militari în Orientul Mijlociu ca răspuns la „comportamentul ostil al forţelor...529

19 iun 04:11MapamondMinistrul Apărării, ridiculizat de Ambasada Rusiei la București: 'Fantoma lui James Forrestal a apărut în Constanța?'

Fără precedent - Ambasada Rusiei la București a ridiculizat declarațiile făcute pe teme de securitate la Marea...639

19 iun 04:12MapamondUn român a luat ostatică o femeie într-o închisoare din Germania - Trupele speciale au intervenit în forță

Un deținut român a luat ostatică o femeie în închisoarea din Lubeck, în Germania. Poliția a intervenit în...438

19 iun 04:09MapamondMohamed Morsi, fostul președinte al Egiptului, a murit în timp ce se afla în sala de judecată

Fostul preşedinte egiptean Mohamed Morsi a murit luni, la vârsta de 67 de ani, într-o instanţă judiciară, afirmă...917

19 iun 04:18MapamondErdogan l-a umilit public pe Trump: La salonul aeronautic de la Paris, Turcia şi-a prezentat propriul avion invizibil şi anunţă că renunţă la F35

Turcia a prezentat luni, la salonul aeronautic deschis la Le Bourget, lângă Paris, proiectul unui avion propriu de...1740

Sănătate
18 iun 01:40SănătateAproape 2000 de bolnavi la Urgența Spitalului Județean, de Rusalii

1790 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul...420

18 iun 01:49SănătateSpitalul de Boli Infecţioase angajează şef laborator analize medicale. Iată ce alte modificări mai pune la cale Primăria!

Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa se află în subordinea primăriei, administraţia locală fiind cea care...693

18 iun 04:10SănătateGRAVIDA LA PLAJĂ. Sfaturi de la medicul ginecolog!

Este vară, temperaturile sunt ridicate și toată lumea ar dori să fie pe plajă, să se bucure de răcoarea apei....1143

15 iun 01:24SănătateEchipamente medicale donate Centrului de Transfuzii Constanța

Echipament nou pentru Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, ce va contribui la creșterea capacității...471

14 iun 02:13SănătateCJAS Constanța atrage atenția medicilor să nu mai ceară ordinul de plată la eliberarea CONCEDIILOR MEDICALE!

Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Constanța le atrag atenția medicilor de familie dar...3985

13 iun 02:27SănătateDr. Iuliana Botezatu este director interimar la Spitalul CF Constanţa

Spitalul CF Constanţa are un nou director interimar, în persoana dr. Iuliana Botezatu, fosta preşedinte a Comisiei de...1212

12 iun 00:52SănătateAparatură medicală vitală prematurilor, noua dotare a Spitalului Medgidia

Aparatura medicală insuficientă reprezintă una dintre cauzele majore ale mortalității infantile în România, a...966

10 iun 00:17SănătateApel către Colegiul Medicilor pentru găsirea de anesteziști pentru Spitalul Județean Tulcea

Autoritățile tulcene, printre care Consiliul Județean Tulcea și Direcția de Sănătate Publică Tulcea caută...457

9 iun 23:09SănătatePacienți cu tumori maligne, operați la Spitalul Județean Constanța de prof. dr. Irinel Popescu

Vineri, 9 iunie a.c., la Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța s-a...1970

8 iun 03:24SănătateSecţiile de Neurologie şi Chirurgie Plastică, din cadrul Spitalului Judeţean, renovate!

Managerul spitalului Judeţean, Cătălin Grasa, a anunţat, în cadrul ueni conferinţe de presă, faptul că de...798