rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 noiembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Dinamo - Viitorul 1-0. Puștii lui Hagi au fost neputincioși

Dinamo şi Viitorul au închis etapa cu numărul patru a sezonului 2018-2019 de Liga 1 şi au continuat tradiţia meciurilor spectaculoase cu care ne-au obişnuit. Campioana României din sezonul 2016-2017, fără Gică Hagi pe bancă, a bifat prima ocazie a meciului. Artean, după 16 minute fără ocazii notabile, şi-a încercat norocul de la mijlocul terenului cu o minge expediată puţin peste poartă lui Penedo. Ricardo Grigore a replicat câteva minute mai târziu, cu o ”torpilă” de la aproximativ 30 de metri, dar pe lângă poarta constănţeană. Mahlangu putea deschide scorul, după ce şi-a pus în valoare viteza şi a recepţionat o pasă excelentă venită din piciorul lui Daniel Popa, dar şutul său slab a trecut pe lângă poarta lui Cojocaru. La faza imediat următoare, Denis Drăguş a trecut şi el în viteză de apărarea schimbată a lui Florin Bratu, şi a finalizat cu un şut slab, prins cu uşurinţă de goalkeeper-ul panamez al ”câinilor”.

Deian Sorescu, unul dintre cei mai promiţători tineri din ”curtea” lui Dinamo, a trecut pe lângă deschiderea scorului, după ce nu a putut relua din alunecare un şut slab al lui Dan Nistor, iar mingea s-a dus în afara terenului. Daniel Popa şi Mahlangu au fost protagoniştii unei faze spectaculoase, în minutul 34. Daniel Popa a trecut cu un dribling spectaculos de Ţîru şi i-a pasat decisiv în careu mijlocaşului sud-african, care nu l-a iertat pe Cojocaru şi a deschis scorul în Ştefan cel Mare. Acelaşi Daniel Popa l-a mai pus odată la încercare pe Cojocaru cu un şut pe jos, reţinut de fostul goalkeeper al FCSB-ului, iar Istvan Kovacs a pus punct unei prime părţi pe măsura aşteptărilor.

Mihai Popescu putea ”îngropa” echipa lui Bratu imediat după pauză, după ce a deviat spre poarta lui Penedo o minge trimisă în careu de Denis Drăguş, dar atenţia portarului de 36 de ani nu a lăsat ca situaţia pe tabelă să se schimbe. Luchin, revenit pe stadionul echipei cu care a câştigat două trofee, l-a ”scos din joc” pe Daniel Popa într-un duel corp la corp, după ce acesta recepţionase o pasă perfectă venită din piciorul lui Dan Nistor. Elevii lui Bratu puteau închide meciul în două rânduri. Prima oară prin şutul puternic semnat de Ricardo Grigore, pe lângă poarta lui Cojocaru, iar apoi prin ocazia lui Salomao, care a finalizat cu un şut slab o pasă primită de la Dan Nistor. Jocul s-a încheiat fără ocazii notabile preţ de câteva minute, astfel că Dinamo şi-a ”adjudecat” trei puncte importante, care mai ”spală” meciul înfrângerea din etapa precedentă, împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş, scor 3-2. Pentru echipa lui Florin Bratu urmează o deplasare grea, pe terenul campioanei CFR Cluj, iar Viitorul va juca pe teren propriu, împotriva lui Gaz Metan Mediaş.

sursa: prosport.ro

marţi, 14 august 2018602
Comentarii

00Lol(14 aug 09:22)
Pai sa ia pastile de putut... Noi glumim acum da da
10A marcat in faiantza(14 aug 08:40)
Hagi jr a miscat in gol.Ca un spermatozoid azvarlit din laBAIA MARE
03hagi jr n-a marcat?!(14 aug 06:15)
nici un penalti moca,nimic??
mai mult...SPSportRT
16 noi 00:00SportRomânia U21 - Belgia U21 3-3, după un final magnific de meci al tricolorilor

România U21 și Belgia U21 au termina la egalitate, scor 3-3. "Tricolorii" au marcat de două ori în minutele de...744

16 noi 00:00SportCulisele afacerii Ianis Hagi. Cum spionau angajații Fiorentinei pentru impresarii lui Ianis1252
16 noi 00:00SportAccidentare cumplită în handbalul feminin: Ana Maria Ţicu şi-a rupt mâna în meciul dintre SCM Craiova şi Minaur Baia Mare474
16 noi 00:00SportLupte: Nicu Ojog - În finală am luptat într-un picior, dacă nu eram accidentat luam sigur aurul

Sportivul Nicu Samuel Ojog, medaliat cu argint la categoria 82 de kilograme, la lupte greco-romane, în cadrul...425

16 noi 00:00SportArbitrii români Radu Petrescu şi Istvan Kovacs, delegaţi la meciuri din Liga Naţiunilor256
16 noi 00:00SportRugby: Statele Unite vin cu o echipă extrem de puternică la Bucureşti pentru meciul test cu România317
16 noi 00:00SportCristiano Ronaldo a cheltuit peste 30.000 de euro în 15 minute, pentru două sticle de vin

Starul portughez Cristiano Ronaldo şi prietena sa Georgina Rodriguez au cheltuit 30.940 de euro pentru două sticle de...379

16 noi 00:00SportLeBron James l-a depăşit pe legendarul Wilt Chamberlain şi a intrat în top 5 al marcatorilor din NBA292
16 noi 00:00SportCristina Neagu, vedeta etapei a cincea a Ligii Campionilor301
15 noi 00:00SportReacții dure, după ce s-a aflat că Sepsi și Csikszereda sunt finanțate de Executivul de la Budapesta: "Rușine Guvernului României!"

Dinu, Rădoi și Marica au reacționat dur după ce Gazeta a dezvăluit în exclusivitate că Guvernul de la Budapesta...1306

15 noi 00:00SportIlie Năstase, despre Simona Halep: Nu pot să o antrenez, iar iau amenzi, sar la arbitri, mă enervez689
15 noi 00:00SportMarius Copil: Anul viitor îmi doresc să câştig un titlu ATP402
Vremea
9.7°8.5° - 9.7° sâmbătă, 17 noiembrie 2018
ploaieUmiditate: 0%
Vânt: 10.68 m/s din NNE
Presiune: 1039.37 milibari

Loto
6/4971417222848
5/40091016233635
joker4202425393
Horoscop
mai mult...Replica
17 noi 00:00ReplicaTerminalul sosiri de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, 'invadat' de şoareci

Bine aţi sosit la Constanţa! În faţa Gării Constanţa aveţi oricând ocazia să vă călcaţi pe picioare cu...576

17 noi 13:48ReplicaMai multe familii din Constanţa, în FRIG şi fără apă caldă: 'Un Dorel sapă, patru se uită' VIDEO!

Mai mulţi constănţeni susţin că au ajuns la capătul puterilor şi că nu ştiu ce trebuie făcut pentru ca...2194

17 noi 13:48ReplicaPrimarul din Mangalia a anunţat că au fost montate băncuţe, rulouri de gazon şi se lucrează la staţiile de autobuz

Primarul din Mangalia, Cristian Radu, îi ţine pe locuitori la curent cu lucrările declanşate. Astfel, el a postat pe...1568

17 noi 00:00ReplicaŞoferul URMĂRIT cu FOCURI de ARMĂ a dat BANI unui amic pentru a lua VINA asupra lui!

A fost prins şoferul care a fost urmărit cu focuri de armă de către poliţiştii constănţeni şi a intrat cu...2136

Local
17 noi 01:08LocalIncendiu la Valu lui Traian. Pompierii au intervenit!

Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină în localitatea Valu lui Traian. Apelul la 112 a sosit după...1424

17 noi 01:05LocalMFP: Obligaţiile fiscale achitate până la 15 decembrie se reduc cu 10% sau 5%

Persoanele fizice care au depus Declaraţia Unică până la 31 iulie 2018 şi îşi achită integral obligaţiile...293

17 noi 23:49LocalBilanț la DNA: Zeci de inculpați, cercetați pentru corupție într-o singură lună

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) transmite că în luna octombrie au fost condamnaţi în dosare de corupţie...323

17 noi 01:03LocalExerciţiu româno-american de apărare chimică, biologică, radiologică şi nucleară

Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucureşti a organizat primul exerciţiu comun de apărare chimică, biologică,...228

17 noi 01:02LocalAcțiuni ale Poliției Locale constănțene privind ordinea și liniștea publică

În ziua de 15 noiembrie a.c., polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, au...421

17 noi 00:12LocalPERCHEZIŢII la CONSTANŢA la contrabandişti de ŢIGĂRI

Poliţiştii din Constanța au ridicat peste 126.000 de țigarete de contrabandă, în urma a 10 percheziții...1969

17 noi 00:12LocalALERTĂ! Ciclonul mediteranean lovește Dobrogea!

Vremea rea a pus stăpânire pe România! În Dobrogea, temperaturile sunt foarte scăzute, iar mercurul în termometre...5278

17 noi 01:02LocalScutere electrice, reţinute de inspectorii vamali

Inspectorii vamali din cadrul Biroului vamal de frontieră Constanţa sud, în data de 15 noiembrie 2018 urmare...428

17 noi 00:22LocalVin ninsorile! Compania de Drumuri a scos utilajele pe autostradă

Având în vedere prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru acest sfârșit de săptămână, care...1923

17 noi 00:21LocalATENŢIE! MINORI la VOLAN, în Constanţa: unul a FUGIT de la locul ACCIDENTULUI!

Un tânăr în vârstă de 17 ani a făcut-o lată! A luat maşina părinţilor fără ca ei să ştie, s-a urcat la...2256

Politică
17 noi 00:59PoliticăAnchetă DIICOT pe finanţarea #REZIST: ALDE, mesaj incendiar pentru cei acuzaţi că au primit bani de la Soros

Ancheta DIICOT în cazul finanţării mişcării #rezist şi a unor ONG-uri implicate în organizarea protestelor...354

17 noi 01:00PoliticăNegoiţă: Dacă Guvernul va stabili ca 43% din impozitul pe venit să se repartizeze bugetelor locale, ajungem în fiasco

Preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, Robert Negoiţă, şi preşedintele executiv AMR, Ilie Bolojan, au...295

17 noi 18:37PoliticăOperațiunea remanierea: Cine pleacă și cine rămâne în Guvernul Dăncilă

Social-democraţii se vor reuni într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD luni, 19 noiembrie, de...837

17 noi 01:01PoliticăReacție furtunoasă după declarațiile lui Tudorel Toader - O asociație de procurori iese la atac: „Recomandările MCV nu sunt opționale“

Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor apreciază obiectivitatea și integritatea raportului MCV...285

17 noi 01:04PoliticăCondamnări în primă instanță în dosarul ANRP: Horia Georgescu și Ingrid Mocanu - 4 ani de închisoare

Curtea de Apel București a dat, miercuri, primele sentințe în dosarul retrocedărilor de la ANRP. Fostul șef ANI,...424

17 noi 01:04PoliticăFlorin Iordache: Este incorect ca intrarea României în Schengen să fie condiţionată de MCV

Social-democratul Florin Iordache, vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, vineri, la Alba Iulia, că este...326

17 noi 00:02PoliticăEcaterina Andronescu este noul ministru al Educaţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretul pentru numirea Ecaterinei Andronescu în funcţia de ministru al...940

17 noi 01:06PoliticăGheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost eliberat din închisoare după cinci luni de detenție

Gheorghe Ştefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, a fost eliberat condiţionat joi, 15 noiembrie, prin...372

17 noi 23:53PoliticăConcurs de angajare organizat de Primăria Constanța pentru ocuparea unor funcții publice

Primăria municipiului Constanța pune la bătaie câteva posturi vacante, în vederea ocupării unor funcţii publice...685

17 noi 23:52PoliticăLeonard Tănase, de la ALDE Mangalia, va intra la vot pentru validarea mandatului de consilier județean

Consiliul Judeţean Constanţa a fost convocat în şedinţă ordinară, pe data de 26.11.2018, pentru a supune la vot...656

Monden
17 noi 00:00MondenCe spune Iulia Albu despre ținuta purtată de Carmen Iohannis la Paris. „Ne putem aștepta la multe gafe de acum încolo”

Iulia Albu a comentat ținuta purtată de prima doamnă a României, carmen Iohannis, în timpul vizitei în Franța....281

17 noi 00:00MondenINNA a strălucit pe covorul roșu de la Latin Grammy Awards, alături de Luis Fonsi, J Balvin și Maluma

Toată munca și pasiunea pentru muzică a INNEI au făcut din ea unul dintre cei mai apreciați artiști ai lumii,...236

17 noi 00:00MondenCher și Tom Cruise au fost împreună. De ce s-au despărțit

Ea are 72 de ani şi este una dintre divele absolute ale anilor 60-70. El are 56 de ani şi este unul dintre cei mai...247

17 noi 00:00MondenNicole Cherry nu mai este singură. Cum arată bărbatul care a cucerit-o

Nicole Cherry trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de bărbatul care a reușit să o cucerească. Artista...226

17 noi 00:00MondenReacția lui Carla’s Dreams atunci când Corina Bud a vrut să îl sărute în public

Zilele trecute, Corina s-a făcut din nou remarcată, la Elle Style Awards 2018, printr-o ținută inedită și nu...301

17 noi 00:00MondenElena Ionescu, în rochia de mireasă la trei luni după ce a născut

Elena Ionescu a devenit mamă în urmă cu trei luni, iar acum a îmbrăcat rochia de mireasă. Nu în fața altarului,...210

17 noi 00:00MondenDelia s-a îmbrăcat în culori fondante și a făcut show printre acadele, la Sala Palatului

Delia a “ocupat” Sala Palatului înaintea colegilor săi de la “X Factor”, Horia Brenciu și Ștefan Bănică...204

17 noi 00:24MondenMiss România, primele declarații despre iubit. Cea mai frumoasă femeie din lume s-a îndrăgostit

Ioana Filimon, Miss Global of the World, a povestit la Antena Stars cum a reuşit să câştige acest concurs, dar şi...264

17 noi 00:00MondenKim Porter, fosta iubită a rapperului P. Diddy, a fost găsită moartă. Era mama a trei copii

Kim Porter, fosta iubită a rapperului P. Diddy, a fost găsită moartă, joi, în locuința ei din Los Angeles....223

17 noi 00:00MondenO pictură de David Hockney, vândută la licitaţie cu 90,3 milioane de dolari, un record pentru un artist în viaţă

O pânză semnată de pictorul britanic David Hockney a fost vândută joi cu 90,3 milioane de dolari în doar nouă...204

Mapamond
17 noi 00:00MapamondPE cere un control mai strict al exporturilor de arme; România, printre ţările care nu aplică eficient acest control

Parlamentul European le cere statelor membre ale Uniunii Europene să instituie un control mai strict al exporturilor de...174

17 noi 00:00MapamondRaportor ONU: Guvernul britanic se află într-o „stare de negare“ în privinţa sărăciei şi a impactului Brexit-ului

Guvernul britanic se află într-o 'stare de negare' în privinţa creşterii ratei de sărăcie şi nu a examinat...183

17 noi 00:00MapamondGermania: Horst Seehofer anunţă că se va retrage de la conducerea CSU la 19 ianuarie anul viitor

Ministrul de interne al Germaniei, Horst Seehofer, intenţionează să se retragă de la conducerea Uniunii Creştin...168

17 noi 00:00MapamondItalia: Un nou proces împotriva lui Silvio Berlusconi în legătură cu petrecerile „bunga-bunga“

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, în vârstă de 82 de ani, deja inculpat în cadrul mai multor procese, a fost...176

17 noi 00:00MapamondEstonia se alătură statelor care refuză să adere la pactul ONU privind migraţia

Estonia s-a alăturat joi ţărilor care refuză să adere la pactul ONU privind migraţia, după ce executivul de la...186

17 noi 00:00MapamondPhenianul afirmă că a testat o armă de „înaltă tehnologie“

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat testarea unei noi arme "de înaltă tehnologie", transmite vineri AFP,...190

17 noi 00:00MapamondJulian Assange a fost inculpat în Statele Unite

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, care a publicat în 2010 numeroase documente secrete americane, a fost inculpat...167

17 noi 00:00MapamondTheresa May: Proiectul de acord privind Brexit-ul este "cel mai bun pentru ţara mea"

Şefa guvernului de la Londra, Theresa May, a afirmat joi, într-o conferinţă de presă în Downing Street, că...175

17 noi 00:00MapamondPeste 1.500 de migranţi ai caravanei au ajuns la graniţa Mexicului cu SUA

Mai mult de 1.500 de migranţi din America Centrală au sosit joi în oraşul mexican Tijuana, la graniţa cu Statele...188

17 noi 17:01MapamondNumărul militarilor americani în Europa reflectă dorinţa Washingtonului de a controla UE

Numărul de militari şi echipamente americane în Europa relevă faptul că Washingtonul doreşte să aibă controlul...204

Sănătate
15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...595

15 noi 00:06SănătateConstănțenii își pot testa GRATUIT glicemia, în mai multe puncte din oraș

Diabetul reprezintă, din nefericire, una dintre cele mai răspândite boli la nivel mondial. Numai la noi în țară...484

13 noi 21:24SănătateAparatură modernă pentru Neonatologia Spitalului Medgidia

Organizația Salvați Copiii cu sprijnul DP World Constanța dotează secția de neonatologie din cadrul Spitalului...688

13 noi 21:27SănătateA FOST REDESCHISĂ SECȚIA DE BALNEOFIZIOTERAPIE DIN CADRUL POLICLINICII 2

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța anunță că din această...1920

10 noi 00:00SănătateMesaj de condoleanțe

...800

10 noi 21:28SănătateCabinetele stomatologice nu dispar de la parterul blocurilor

Medicii dentiști au motive să răsufle ușurați: două prevederi legale privind condițiile de funcționare a...1758

10 noi 00:09SănătateAlte acuzații ȘOCANTE: după două foarfece, chirurgul de la Spitalul Militar ar fi UITAT și gheme de ațe de sutură în altă pacientă!

La începutul acestei săptămâni, în spațiul public, au apărut acuzații extrem de grave la adresa dr. Gheorghe...3677

10 noi 00:11SănătateDOLIU în lumea medicală! A murit un apreciat medic oncolog!

Doliu în lumea medicală. Apreciatul medic oncolog Cristian Davidescu s-a stins din viață, anunțul fiind făcut de...2124

7 noi 00:06SănătateOncologul Meral Gunaldi vine sâmbătă în Constanța pentru a oferi, GRATUIT, a doua opinie medicală!

Profesorul Meral Gunaldi, unul dintre cei mai reputați doctori specializați în oncologie pentru adulţi din Turcia,...946

6 noi 00:36SănătateRomânia va avea un Registru Național al Cancerului la Copil. Iată ce informații va cuprinde!

Asociația Dăruiește Aripi, în parteneriat și în beneficiul Societății Române de Onco-Hematologie Pediatrică,...660