REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Diner, patronul care a dat intenţionat cu maşina peste un bărbat, ridică pretenţii

Diner, patronul care a dat intenţionat cu maşina peste un bărbat, ridică pretenţii

Replica API 15 aprilie 2015 | 22:36 157

Diner Geauzar este patronul unui fast-food din Constanţa, situat pe strada Nicolae Filimon, dar a ajuns în arest după ce a lovit cu maşina, în mod intenţionat, o persoană. Ulterior, acesta a fost lăsat în arest la domiciliu, însă acum vrea să scape şi de măsura aceasta. Cum magistraţii i-au respins cererea de a fi pus sub control judiciar, Diner a solicitat să părăsească domiciliul în vederea deplasării la punctul de lucru şi la instituţiile abilitate pentru emiterea autorizaţiilor/avizelor de funcţionare a activităţii de la punctul de lucru, precum şi la furnizorii de materii prime, în fiecare zi, în intervalul orar 07.30-16.30. Judecătorii nu au fost de acord nici cu acest lucru, dar decizia poate fi contestată. Reamintim că poliţiştii Serviciului Rutier din Constanţa au fost sesizaţi sâmbătă, 10 ianuarie a.c., cu privire la faptul că pe strada Nicolae Filimon, din Constanţa, un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost accidentat de un autoturism de teren, al cărui conducător a fugit. Poliţiştii au demarat rapid o anchetă şi au stabilit că în urma unor neînţelegeri generate de refuzul unui bărbat de a muta platforma auto la care efectua reparaţii, din zona unei unităţi economice, a izbucnit un conflict spontan între acesta şi Diner, care îi reproşa că face mizerie. A avut loc un schimb de replici, iar la scurt timp aşa-zisul şofer l-a surprins şi accidentat pe cel care se afla pe trotuar, efectuând reparaţii la platforma auto.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218