REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
21.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Diploma de onoare Ovidius, înmânată şefilor de promoţie 2013

Diploma de onoare Ovidius, înmânată şefilor de promoţie 2013

Replica API 11 iulie 2013 | 00:00 146

Gală organizată în premieră

Gală organizată în premieră

Munca studenţilor de-a lungul anilor, în special a celor care obţin rezultate foarte bune, merită recompensată. Într-o atmosferă de sărbătoare, în cadrul unei gale organizată în premieră în viaţa academică ovidiană, miercuri, 10 iulie a.c., şefii de promoţie 2013 de la toate specializările celor 16 facultăţi ale Universităţii "Ovidius" din Constanţa au primit Diploma de onoare Ovidius, ca semn al recunoaşterii rezultatelor profesionale deosebite în anii de studii de licenţă. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa rectorului prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure şi a reunit peste 70 de studenţi de la toate specializările, aplaudaţi la scenă deschisă de profesori şi colegii din facultăţi. Cu emoţie, studenţii au mulţumit conducerii universităţii pentru această iniţiativă şi totodată au transmis un gând bun cadrelor didactice care i-au îndrumat. "A venit momentul să primiţi aprecierea noastră, a profesorilor, care v-am urmărit evoluţia de-a lungul anilor de studenţie. Acest eveniment vine în continuarea celor de săptămâna trecută care au avut loc tot în premieră la Universitatea Ovidius. Primul a fost Gala studenţilor ovidieni de top, iar la cel de al doilea Universitatea Ovidius a fost gazda Consiliului Naţional al Rectorilor. Vă felicit în numele întregii comunităţi academice pentru munca pe care aţi depus-o şi pentru realizările deosebite care v-au plasat în fruntea colectivelor din care aţi făcut parte. Noi, profesorii care v-am îndrumat către tainele specializărilor pentru care aţi optat, vă vom sprijini întotdeauna. Prin realizările pe care le veţi avea pe viitor veţi cinsti numele celor care s-au ocupat de pregărirea voastră şi veţi spori prestigiul universităţi", a declarat rectorul prof.univ.dr. Dănuţ Tiberius Epure. Totodată, cu această ocazie a fost lansat Albumul şefilor de promoţie ai Universităţii "Ovidius" din Constanţa, care va contribui în următorii ani la păstrarea memoriei celor mai bune performanţe la nivel de universitate. Gala a fost presărată cu momente artistice susţinute de studenţii Facultăţii de Arte. Acţiunea s-a desfăşurat sub egida Federaţiei Organizaţiilor Studenţeşti din Universitatea "Ovidius". Special pentru promovarea celor mai buni studenţi ai Universităţii "Ovidius" din Constanţa, săptămâna trecută a avut loc în premieră gala "Studenţi ovidieni de top", în cadrul căreia au fost premiaţi tinerii care prin acţiunile pe care le-au întreprins şi prin distincţiile pe care le-au obţinut la concursuri naţionale şi internaţionale au avut un rol important în promovarea brandului ovidian.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102