REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Direcţia de Film improvizează sunet Dolby la Grădina Eforie, din cârpeli

Direcţia de Film improvizează sunet Dolby la Grădina Eforie, din cârpeli

Replica API 21 decembrie 2011 | 00:00 131

Consiliul Judeţean votează pe 24 decembrie să ia banii înapoi pe un proiect nerealizat

Consiliul Judeţean votează pe 24 decembrie să ia banii înapoi pe un proiect nerealizat

Din păcate Constanţa este unul dintre oraşele din ţară care nu se poate lăuda cu vreun palmares de cinematografe funcţionale. Dacă în urmă cu peste 20 de ani, în Constanţa existau mai bine de 15 unităţi unde rulau filme (cinematografe şi grădini de vară), în prezent acestea pot fi numărate pe degetele unei singure mâini. Există totuşi, în cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, o Direcţie Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa, care... există.

Realizări mărunte, dar măcar există bunăvoinţă

Atenţia se îndreaptă, în prim-plan, către reabilitarea legendarului cinematograf Republica şi...stop cadru! Decorul este cel pe care privitorul îl cunoaşte deja de ani buni şi nici mare lucru nu prea se va face, cel puţin nu în curând. "Nu se ştie când vom demara lucrările pentru reabilitare. Noi am făcut actele premergătoare accesării unei finanţări europene, însă este circuitul birocratic care încetineşte foarte mult situaţia. Nu vreau să mă avânt să spun că se face la anul pentru că nu ştiu cât mai durează. Noi avem studiul de fezabilitate făcut, proiectul de rezistenţă, dosarul e finalizat în proporţie de 99%", a declarat Gabriel Tufeanu, directorul RADEF Constanţa.

Dau banii înapoi pentru un proiect care a rămas fără răspuns

În cadrul şedinţei de Consiliu Judeţean de pe 24 decembrie a.c., la punctul şase pe convocator apare o rectificare bugetară în ceea ce priveşte Direcţia Judeţeană a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor Constanţa. "Trebuie să returnez 100.000 de lei pentru că am depus un proiect ca să luăm un proiector pe peliculă pentru grădina de vară din Saturn, proiect la care n-am mai primit nici un răspuns. Este doar un act procedural", a mai completat Tufeanu. Potrivit aceleiaşi surse, există prins în bugetul pe anul următor suma necesară reluării procedurii pentru acelaşi proiect. Totodată, directorul se mândreşte ca la anul va face o realizare, fără bani. "Instalăm sunet Dolby la grădina de vară din Eforie. Realizarea este fără bani. Încropim din resturile de sonorizări vechi pe care le avem pe stoc".

Florin ILIESCU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218