REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Direcţia pentru Protecţia Copilului nu poate scăpa de ţiganii care au ocupat abuziv o clădire

Direcţia pentru Protecţia Copilului nu poate scăpa de ţiganii care au ocupat abuziv o clădire

Replica API 5 aprilie 2016 | 23:39 256

„Musafiri” nedoriţi

„Musafiri” nedoriţi

În urmă cu aproximativ două luni, Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului a solicitat şi obţinut certificatul de urbanism pentru desfiinţarea construcţiei P+1E CORP C1 (S=160 mp), aflată pe strada Ion Lahovari, nr 76. Acolo trăieşte de mai bine de două decenii, o familie numeroasă de romi. Conform spuselor lui Petre Dinică, directorul DGASPC Constanţa, oamenii au ocupat în mod abuziv imobilul. Chiar dacă au fost evacuaţi de nenumărate ori, aceştia s-au reîntors nestingheriţi în acelaşi loc. În ceea ce priveşte demolarea clădirii, aceştia sunt conştienţi de faptul că vor trebui să o elibereze în scurt timp, însă aşteaptă şi pomana autorităţilor locale, mai exact să fie transferaţi în alte spaţii de locuit.

Documentul emis de către Direcţia de Urbasnim din cadrul Primăriei Constanţa are valabilitate pe o perioadă de 24 de luni. Clădirea se află într-o vizibilă stare avansată de degradare, fapt ce a condus la decizia de a fi demolată şi nu reabilitată. Ce se va construi în loc? „După ce terminăm cu obţinerea avizelor, trebuie să ducem lucrarea la licitaţie, să selectăm cine o va demola. Noi aveam un plan, dar pentru că este zonă rezidenţială, nu avem prea multe şanse dacă nu facem un PUZ, iar un PUZ costă destul de mult. Iar terenul nu este prea generos ca suprafaţă. Voiam să înfiinţăm un serviciu. Voiam să adunăm toţi salariaţii într-un singur loc, voiam să facem un sediu mai amplu, dar nu ne dă voie prea mult zona. PUZ-ul trebuie pus în dezbaterea locuitorilor din zonă, iar dacă aceştia zic nu, ai dat banii degeaba”, a precizat Petre Dinică, şeful DGASPC Constanţa. Locuitorii clădirii se declară nemulţumiţi de condiţiile în care convieţuiesc şi doresc cu ardoare să le fie acordate locuinţe în cartierul Henri Coandă. „Aşteptăm să se termine de construit blocurile din Henri Coandă. I s-a spus uneia dintre fete că imediat ce se termină lucrările acolo, ne sună. Sperăm ca prin mai-iunie să ne mutăm. Ne-am săturat. Nu avem nici apă, nici lumină, nici canalizare, numai mizerie şi şobolani”, a menţionat Natalia Stoica, cea mai vârstnică locatară. Însă, Petre Dinică este de altă părere. „Oamenii de acolo au ocupat locul abuziv, noi i-am evacuat în două rânduri de acolo. I-am scos de două ori de acolo, dar au venit alţii. De unde vin, nu ştim, încercăm să aflăm. Este treaba primăriei să le dea un alt loc. Au ocupat abuziv, să se ducă de unde au venit. Noi nu avem ce să le oferim. În cel mai rău caz, dacă sunt minori dispunem protecţie pentru aceştia”, a explicat directorul DGSAPC Constanţa.

Diana NEAŢĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367