REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Directoratul Hidroelectrica a fost completat cu doi membri

Directoratul Hidroelectrica a fost completat cu doi membri

Replica API 29 octombrie 2013 | 00:00 241

Mandatele celor trei directori ai companiei de stat Hidroelectrica au fost prelungite până la sfârşitul lunii decembrie, iar componenţa Directoratului producătorului de electricitate a fost completată prin numirea a doi membri. "Am prelungit cu 60 de zile mandatele lui Mihai Teleanu, Aurel Cocoş şi Mihail Stănculescu şi am numit doi noi membri în Directorat, pe Marian Bratu şi l-am readus pe Florin Marin, care a demisionat din Consiliul de Supraveghere acum două luni", a declarat pentru Mediafax Remus Borza, preşedintele Consiliului de Supraveghere. Bratu lucrează de 20 de ani în Hidroelectrica. Mandatele lui Stănculescu, Cocoş şi Teleanu ajungeau la final miercuri, 30 octombrie. Săptămâna trecută, Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica i-a demis din Directorat pe Eugen Brădean, acuzat de DNA de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, şi pe Ovidiu Agliceru. Brădean şi Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost reţinuţi de Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro către firma Energon Power&Gas. Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Ovidiu Agliceru a fost demis pentru că s-a abţinut de la votul privind propunerea de vânzare a energiei către firma Energon Power&Gas. Consiliul de Supraveghere al Hidrolectrica este format din Remus Borza, Ioan Mihăilă, Remus Vulpescu, Mihai Groşan, Oana Truţă, Elena Popescu şi Gabriela Sandu. Hidroelectrica este controlată de stat, prin Departamentul pentru Energie, condus de ministrul Constantin Niţă, conform economica.net.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614