REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
17.4° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Directorii de şcoli cu probleme au fost înlocuiţi

Directorii de şcoli cu probleme au fost înlocuiţi

Replica API 5 septembrie 2016 | 00:11 1763

ISJ a făcut ordine

ISJ a făcut ordine

Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut publică lista de directori de unităţi de învăţământ din judeţ pentru anul şcolar 2016-2017. Majoritatea şcolilor şi liceelor îşi păstrează conducerea, însă instituţiile de învăţământ care au avut probleme sau au avut rezutate slabe la examenele naţionale în ultimul an au directori noi.

Managementul defectuos, dar şi rezultatele slabe de la Bacalaureat sau Evaluarea Naţională au dus la pierderea funcţiilor în cazul mai multor directori. Printre unităţile şcolare unde au fost făcute schimbări în echipa de conducere se numără Şcoala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Ţiţeica” din Constanţa, unde, reamintim, a avut loc un adevărat scandal între părinţi, profesori şi director, din cauza deciziei de comasare cu o altă instituţie. Astfel, prof. Aneta Dragnea a fost înlocuită de prof. Sorin Dumitru Cernăianu. Şcoala Gimnazială nr. 28 „Dan Barbilian” suferă şi ea modificări în conducere. Prof. Mihaela Stan a fost înlocuită de către prof. Mihaela Cristina Maria Niculae, asta după ce au existat diverse conflicte în cancelaria şcolii, conflicte care au ajuns şi în atenţia presei. Un incident între elevi care a ajuns în presă a dus la schimbarea conducerii la Şcoala Gimnazială nr. 1 „George Enescu” din Năvodari. Astfel, directorul Iuliana Sandu a fost înlocuită de către prof. Doina Malanca, care a mai ocupat acest post în trecut. Liceul Tehnologic „Radu Prişcu” din Dobromir a avut mai mulţi directori în ultimii ani, ISJ căutând să găsească cea mai bună formulă de conducere pentru această instituţie, după ce în anii trecuţi rata de promovare la Bacalaureat a fost 0%. Locul directorului prof. Daniel Stroe a fost luat în anul şcolar 2016 - 2017 de către prof. Andreea Oana Pojan. O altă unitate liceală care nu a avut nici un elev promovat la Bacalaureat, Liceul Tehnologic „Nicolae Istrăţoiu” din Deleni, va avea din această toamnă un nou director, în persoana prof. Georgeta Gheorghe, care o va înlocui pe prof. Doina Girel.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369