REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
8.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Directorii şcolilor din Constanţa vor să susţină examen pentru ocuparea postului

Directorii şcolilor din Constanţa vor să susţină examen pentru ocuparea postului

Replica API 2 februarie 2013 | 00:00 139

În şedinţă cu şeful ISJ şi secretarul de stat Fedorca

În şedinţă cu şeful ISJ şi secretarul de stat Fedorca

Directorii unităţilor de învăţământ din Constanţa consideră că ocuparea unui astfel de post ar trebui să se facă în urma unui concurs cu tematică la nivel naţional. Aceasta este părerea Consiliului Consultativ al Directorilor, care funcţionează în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa. Însă, discuţia a fost deschisă, în cadrul unei şedinţe de lucru, organizate de către şeful ISJ, Răducu Popescu, la care a participat şi Stelian Fedorca, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar, dar şi Ecaterina Andronescu, preşedintele Consiliului de Învăţământ din Senat. "Primul aspect se referă la conducerea unităţilor de învăţământ, care potrivit actualei legi, sunt conduse de consiliile de administraţie şi de director. Din păcate, în ultimii patru ani de zile nu s-au mai organizat concursuri pentru ocuparea posturilor. Un director aflat pe post, numit prin delegaţie, se va găsi tot timpul în situaţia unuia care e în campanie electorală. Va încerca să împace pe toată lumea, şi atunci nimeni nu este mulţumit. Prin urmare, până la sfârşitul acestui an, rugămintea mea este să fie organizate concursurile, pentru ca toate şcolile să intre în aceste examene, cu noii directori validaţi", a spus Gheorghe Gavrilă, fostul director al Grupului Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii Constanţa. De asemenea, s-a adus în discuţie şi componenţa Consiliului de Administraţie din cadrul unităţilor şcolare. Toate aceste sugestii au fost susţinute şi de Lilliana Timofte, din cadrul Inspectoratului Şcolar General Constanţa, probleme ce vor fi analizate pe viitor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614