REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Dum., 13 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6881
13° Constanța Duminică, 13 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6881
 

Directorul adjunct de la ASSMB, anchetat că ar fi primit 20.000 euro mită de la managerul Spitalului Colentina

Directorul adjunct de la ASSMB, anchetat că ar fi primit 20.000 euro mită de la managerul Spitalului Colentina

Victor ROTARU 18 septembrie 2023 | 15:49 1703

Cristian Plută, director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), din cadrul Primăriei Capitalei, este acuzat de DNA că ar fi primit 20.000 de euro mită de la managerul Spitalului Colentina, George Mirel Cristescu, în schimbul intervenţiei la Primărie pentru numirea acestuia în funcţie.

Directorul adjunct de la ASSMB, anchetat ca ar fi primit 20.000 euro mita de la managerul Spitalului Colentina

Potrivit surselor, Cristian Plută, director general şi ulterior director adjunct al Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, ar fi acceptat să primească suma de 20.000 euro în vederea sprijinirii lui George Mirel Cristescu pentru a ocupa funcţia de manager interimar la Spitalul Colentina din Bucureşti, prin formularea unei propuneri în acest sens către Primăria Municipiului Bucureşti.

Ulterior, la data de 19 iunie 2023, după ce Cristescu fost numit în funcţia de manager de spital, Cristian Plută a primit de la acesta suma de 20.000 euro.

Mita ar fi fost dată printr-un intermediar, Silviu Stăncilă, cel care de altfel a şi purtat negocierile între cele două părţi.

Cristian Plută este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite; George Mirel Cristescu este acuzat de dare de mită şi delapidare, iar Silviu Stăncilă este acuzat de instigare şi complicitate la dare de mită.

Procurorii DNA au efectuat, luni dimineaţa, percheziţii la Administraţia Spitalelor Bucureşti într-un dosar de corupţie legat de achiziţii publice şi numiri în funcţii de conducere, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si 300.000 lei 5% dintr-un contract, etc; pus de viceprimarul usr care il stia inocent; usr refuza sa-si asume raspunderea, sa-i retraga sprijinul si sa-i ceara demisia; cu o floare nu se face primavara; ca pluta sunt cu miile dar nu ii vede nimeni decat atunci cand cad niste intelegeri si se vrea sa se dea cate un exemplu de lupta contra coruptiei
0
1

REPLICA


LOTO

6/49
3125143822
5/49
193462335
joker
1942212358