REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Directorul medical al Spitalului Militar Constanţa: Gigi Becali nu a fost investigat la noi

Directorul medical al Spitalului Militar Constanţa: Gigi Becali nu a fost investigat la noi

Replica API 11 ianuarie 2014 | 00:00 1069

90 de deţinuţi, internaţi la Penitenciarul Spital Poarta Albă

90 de deţinuţi, internaţi la Penitenciarul Spital Poarta Albă

Gigi Becali şi-a petrecut noaptea de joi spre vineri la Penitenciarul Spital Poarta Albă, după ce a fost transferat de la puşcăria din Valu lui Traian. "Vizavi de problemele de sănătate şi perioada de internare nu vă putem comunica nimic având în vedere legea pacientului. Vă pot spune cu certitudine faptul că domnul Gigi Becali se află în custodia noastră", a declarat, pentru "Replica", Simona Mariana Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Spital Poarta Albă. Latifundiarul a fost supus unor investigaţii medicale, dar nu este exclusă nici varianta de a fi transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa sau la Spitalul Militar. "Spitalul Penitenciar Poarta Albă are încheiate protocoale cu mai multe unităţi sanitare, pentru diverse investigaţii medicale. Deţinuţii sunt transportaţi şi la alte unităţi medicale din judeţ, dar asta în funcţie de investigaţiile medicale pe care le prescrie medicul curant", a explicat Dumitrescu. Tot aceasta a mai spus că Becali nu a părăsit vineri unitatea din Poarta Albă. De altfel, directorul medical al Spitalului Militar Constanţa, lt. col. dr. Aurel Trană, a declarat că Becali nu s-a numărat printre pacienţii aflaţi vineri în unitatea de tratament. "În nici un caz. Nu a fost investigat la noi. Nu am cunoştinţă de aşa ceva", a declarat lt. col. dr. Aurel Trană. La Poarta Albă erau internate vineri 90 persoane private de libertate. Penitenciarul Spital Poarta Albă a fost înfiinţat în data de 1.03.1999 şi are o capacitate de 160 paturi, repartizate următoarelor secţii medicale: boli interne, psihiatrie, psihiatrie cronici, dermato-venerologie, boli infecţioase, cronici medicină internă. Deţinuţii internaţi pot fi vizitaţi de apropiaţi în baza unei programări la numărul de telefon 0374.255.444 - în fiecare zi a săptămânii, între orele 07.30 - 19.30; la adresa de e-mail vizite.ppalba@anp.gov.ro - indiferent de oră sau direct, la sediul penitenciarului - în fiecare zi a săptămânii, între orele 07.30 - 19.30.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218